Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la șefii cei mari ai ANPului mi se cam ridică tensiunea și-mi vine degrabă a-mi pierde cumpătul. Când văz atâta tupeu și lipsă de bun simț în iatacul cu directori de la etajul 1 din ANP mai că-mi vine să uit de cele sfinte și de post și de toate cele, și să-i dau puțin prin cele necurate pe așa mincinoși ordinari și lași mămăligoși.
Prin vară nea-șefii ăștia se dădeau avuți și zbierau că penitenciarele n-au nevoie de bani, că doar așa primiseră răvaș de la Domnie (sau Rageanie, cum îi mai spune acum). Azi, în realittatea de ne-director - dezastrul e cât casa, la noi mai abitir ca la alții care au dat cu flit onor Guvernului, altă adunătură care-și reclamă zbaterea "pentru România".
Sindicaliștii se duseră în fața Ministerului cu jalbă și făcură scandal în presă. Degeaba! Printre mincinoșii de frunte s-au remarcat miniștri și directori generali. Cică sunt salarii de câte 9000 de lei prin pușcării și să mai lăsăm vrăjeala cu condiții de muncă și investiții și bugete, că cică dumnealor 'știe' mai bine.
Acum când veni iarna și stăpânirea ne urgisi cu tăierea zilelor de muncă ca să-și facă Băselu' și Prostănacu' referendumuri și campanii electorale, ANP-ul o dădu' în greu. Vistieria e goală, dacă nu se dădeau bani de la fondul de rezervă pe 28.11 (în ultimul moment măi Tibilică arogant și mononeuronal) nu erau bani de salarii în decembrie.
ANP a 'reușit' să acorde cam 5% din drepturile de echipament pe anii 2008 - 2009. Astfel se acordă sume între 60 și 100 de lei în timp ce la MAI suma este de 15 ori mai mare, deja fiind plătită, iar până la sfârșitul anului va fi acordată în întregime.
Asta după ce Băla se duse la cinstită adunare de cetățeni subordonați că se va da minim 50% din datoria pe echipament, pe anii 2008 - 2009. Dar, deh. Minte și el că și minciuna e o vorbă.
Se poate deci dacă siparezi reformați (la Tibi mă refer nea Cel Mare) și vânzătore e lozuri (asigurări) nu se jpoacă de-a directorii economici pe pielea subordonaților. Asta fără să ne amintim că ore suplimentare sunt neplătite cu duiumul, că reorganizarea se face după ureche și multe altele.
D-aia dragii mei (chiar și voi postacii) mi se ridică tensiunea și-mi vine degrabă a mă mă răcori cu niscaiva cuvinte de ocară, mult hulite de oamenii citiți și umblați într-ale cărturăriei. Le-aș spune doar așa ca să-mi treacă supărarea, nu vă faceți griji. Altfel știți că.... vorba cuiva "Actions lie louder than words" (Carol Wells) și ANPul excelează la capitolul ăsta (pe românește).
PS Îmi place Istodor ăla de la Cațavencu. Ăsta când se supără mai aruncă câte un "Muriți mă!". Da' eu n-aș spune una ca asta c-avem și noi deontologii noștrii, atenți și cu (la!?) două capete.
PPS Ceva... pentru zile fără plată.
- http://www.snlp.ro/forum/viewtopic.php?t=671- http://www.snlp.ro/forum/viewtopic.php?t=669
PPPS Era să uit. Un prieten mă roagă să vă transmit domnilor șefi, atât de politicos cât mă pricep, să nu deschideți frigiderul în următoarea jumătate de an. Iertati-l, asta chiar e exagerat.
134 comentarii:
1DECEMBRIE ZI INTUNECATA IN INTEREIORUL SISTEMULUI PENITENCIATR
SINDICALISTI:
-FARA PRIME.
-FARA ECHIPAMENT.
-FARA PLATA DREPTULUI LA ECHIPAMENT
-CU O BAZA MATERIALA INVECHITA
-CU SALARII DIMINUATE
- CU LIPSA CE PERSONAL IN SISTEM
-CU ORE SUPLIMENTARE NEPLATITE
-CU O CONDUCERE ANP DEZASTROASA
-CU LIDERI DE SINDICAT FARA REACTIE.
ASA ARATA SISTEMUL PENITENCIAR DE patezzeCA AU UMILIT CADRELE UNUI SISTEM INTREG.
Dictonul ANP-istilor de 1 Decembrie: " Noi suntem romani... noi suntem, aici, pe veci stapani!"
Dictonul penitenciaristilor care este? "Si noi suntem romani...si vom sluji, mereu, necarctind, acei vesnici stapani!"
Reactia sindicatelor este oarecum tardiva ajutind prin ignoranta lor la manipularea personalului de catre conducerea ANP. Nu sunt sigur daca au fost constienti de ceea ce fac dar lideriii nostri fie din ANP, fie din sindicat ar trebui sa prezinte situatia comparativa privind drepturile personalului din MAI,ANP,MAN.Alegerea privind modul in care sund distribuite fondurile a fost facuta probabil cu acordul "tacit" al sindicatelor. Realitatea este ca anumite categorii de personal BUGETAR au primit in continuare pe parcursul anului 2009 "stimulente" substantiale.Interesant este de urmarit modul in care se arunca banii pe final de mandat.Consider ca asa ne putem face o idee privind corectitudinea partenerilor sociali.
...draga colegule, da-mi voie (sa ma scuze cei sensibili de ureche) sa particip si eu la umplerea frigiderelor sefilor din ANP...si totusi...iaca nu numai sefilor, ci si lui baselu"...
S-ar putea sa mergem imbracati civil pina ni se dau diferentele de bani de echipament???
Asta ca forma de protest...
Variatiuni pe aceeasi tema. Putin mai incisiv, datorita postacilor care te-au iritat, nu-i asa? Dar si ei sunt romani. Si ei traiesc in aceasta tara si sufera cand vad ce se intampla.
In rest, cenzura functioneaza, ca doar suntem intr-o tara libera. Ajutat de "prieteni".
11.25 pe penifest, 11.32, 11.41 pe alte bloguri
Aza e ziua mea.
Azi e ziua mea pentru ca sunt roman.
Azi e ziua mea pentru ca intamplator,in urma cu ceva ani m-am nascut.
Azi...mi-e masa goala,prin buzunare bate vantul si sufletul pustiu.In mod obisnuit in aceasta perioada din an imi fac un bilant,doar pentru mine,asa ca o spovedanie eu si cu mine.Azi incerc sa sar peste acest bilant pentru ca "mi se cam ridica tensiunea[...]mai ca-mi vine sa uit de cele sfinte si de post si de toate cele.In mod obisnuit in aceasta lune sun si felicit toate rudele,prietenii,cunostintele pentru zile de nastere,onomastice sau alte motive,asa ca sa impartasesc din bucuria sufletului meu,acum sufletul mi-e deprimat,dezamagit,sumbru si pustiu asa ca in acest an voi incerca sa uit de orice aniversari.Desi nu obisnuiesc, am sa multumesc sefilor de la ANP pentru aceasta aniversare a mea ,ca roman,ca zi de nastere si ca 10+ ani in ANP,tot intr-un 1 decembrie m-am incadrat intr-o unitate apartinatoare de ceea ce se numea atunci DGP.
Si totusi cenzura isi face treaba
la Penitenciaru Bacau s-a calculat suma de bani pentru drepturile pe echipament......surpriza.....s-a ajuns la fabuloasa suma de 17 RON.Doresc conducerii ANP sa aiba parte numai de acesti bani pentru petrecerea cat mai fericita a sarbatorilor de iarna!In rest ,,La multi ani !,,tuturor ROMANILOR.
http://www.snlp.ro/art-20091130-snlp-multumeste-guvernului-romaniei-pentru-generozitate.html
Pacat ca nu au trimis la defilare la Bucuresti si un pluton penitenciarist. Ar fi fost ceva, nu? Ca si noi suntem demni de a fi vazuti. Chiar si cu burta goala.
LA MULTI ANI THEO! iti urez mult noroc si sanatate!
Nu te cunosc, nici tu nu ma cunosti dar asta nu ma impiedica sa-ti fac o urare din suflet!
Un coleg de la Ploiesti.
La Multi Ani, Theo! Cui cu cui se scoate. Un "cui" de care unii cred ca pot agata harta dupa bunul lor plac.
Actiuni sindicale tardive sau nu
Promisiunile facute prin modalitati directe de transmitere, sindicatelor, de catre MJLC si ANP au prefigurat certitudinea obtinerii unui procent de 50% din fondurile reprezentand contravaloare echipamentului pentru anul 2008.
Acest aspect in completare cu decizia de a se impune concediu fara plata pe 3 zile in loc de 4, fara diminuarea normei de hrana, ar fi trebuit sa asigure un cuantum al salariului din 10 decembrie cel putin la acelasi nivel ca cel din octombrie si acesta a fost scopul principal al demersurilor facute inclusiv de sindicate.
Principalul motiv al tensiunilor l-a reprezentat diferenta de tratament aplicat MAI si ANP.
In timp ce pentru M.A.I. Guvernul a aprobat 170 milioane RON, pt ANP s-au aprobat 13 milioane (este drept ca in MAI lucreaza peste 140 mii de salariati).
Diferenta o face in general bugetul labil al ANP fata de cel al MAI.
Nu cred ca putem compara totusi interesul pe care il suscita o masa electorala de nivelul celei pe care o reprezinta personalul MAI si rudele acestora cu impactul unei mase de 12.000 de lucratori de penitenciare.
Bineinteles ca acestea nu pot fi scuze ci doar aspecte care trebuie avute in vedere.
Despre tardivitatea unor actiuni sindicale...
Nu poti face o greva anticipand ca vor fi probleme la plata banilor de echipament atat timp cat toate asigurarile au fost spre 50% din sume ceea ce era rezonabil in conditiile actuale.
Oricum in perioada aceasta, inafara de Metrorex nu s-au facut greve deoarece in perioada de campanie exista un risc major de plasare a motivatiei acestui tip de actiuni in zona politica.
Anonimul de la ora 10;03 ar trebui sa explice ce intelege prin acord tacit al sindicatelor fata de modul de distribuire a fondurilor.
De jumatate de an, odata cu mitingul din 15 iunie se tot fac presiuni asupra MJLC/ANP pe probleme de buget.
Cu chiu cu vai s-a reluat plata primei de vacanta, iar orele suplimentare s-au platit pe perioada nov 2008-feb 2009, cu toate ca bugetul ANP pe 2009 nu prevede fonduri pentru ore suplimentare.
Nimeni nu se astepta la o suma atat de penibila la echipament dar se pare ca MFP a respins propunerea de redistribuire a unor sume de la un titlu la altul prin Fondul de rezerva al Guvernului, acceptand doar o parte din propunerile MJLC.
Ca raspuns la situatia creata, actiunile sindicale vor fi din nou radicalizate.
Exista o sana ca in sedinta de Guvern de miercuri sa se reuseasca convingerea Guvernului de suplimentare a sumei acordate prin HG 1453/25 nov 2009.
Pentru „incurajarea” Guvernului, maine vor fi emise comunicate de presa, convocate adunari generale, hotarata declansarea grevei in sistemul penitenciar in cazul in care nu se solutioneaza problemele, transmise mesaje MJ si ANP cu actiunile care vor urma, stabilite intalniri intre lideri si reprezentantii administratiei si ministerului.
Sindicatele nu isi dau acordul tacit dar sindicatele nu sunt formate doar din lideri. Importanta este si reactia rapida si solidara a maselor. Ramane de vazut.
Alte link-uri utile:
link 1
link 2
link 3
La multi ani, Theo! E tot ce-ti poate oferi sindicatul. Citeste link-urile si poate vei fi cuprins de fericire.
Nu putem sa nu scoatem in evidenta faptul ca liderii de sindicat de la MAI au iesit pe multe posturi de televiziune si au aratat situatia in care se aflau personalul MAI, pe deasupra ei au reusit sa aiba si cateva emisiuni cu caracter pemanent unde mereu sa punctat pe lipsa de personal,pe lipsa motivatiei,ore suplimentare,precum si lipsa de dotare si a echipamentului.
Pe cand mai mari nostri lideri de sindicat au bagat capul adanc in nisip precum strutul si au asteptat sa le pice din cer,desi avand suportul unui inceput conflict de munca care in final da desumflat precum un balon.
Este adevarat ca unii urmaresc unele functii de conducere din ANP si nu au vrut sa deranjeze pe mai marii din ANP si MJCL ,in concluzie cum spunea un alt coleg"totul s-a facut cu acordul tacit al SINDICATELOR" vina este tot asindicalistilor pentru ca au ales in fruntea lor un fost director care mai spera.
Va multumesc sincer pentru urarile voastre,sentimentul ca nu sunt singur si nu incep sa seaman cu Don Quihote este ceea ce ma face sa citesc aproape zilnic,aproape toate blogurile cu si despre penitenciare,in aceasta incluzind si site-urile sindicatelor cu forum cu tot.Am convingerea ca solidaritatea noastra da putera (sau lipsa de putere)oricarui sindicat,sunt sindicalist si voi ramane sindicalist ,parafrazindu-l pe Kenedy eu NU ma intreb ce face sindicatul pentru mine?! ci ma intreb CE POT SA FAC EU IMPREUNA CU SINDICATUL!
Sigur datorita prezentei in mass-media a sindicalistilor din Politie s-a aprobat HG 1453/2009.
Nu, nu este deloc un compromis politic...
Prezenta in mass-media este un aspect de discutat.
Probabil credeti ca este simplu sa bati la usa Antenei 3 pentru a fi primit si introdus direct pe platou in direct. Sau la Realitatea ori la alte televiziuni.
Poate va intrebati de ce opinia publica sau presa nu acorda un interes prea mare sistemului penitenciar...
Sau de ce la anumite emisiuni apar constant anumite figuri inclusiv din lumea sindicala...
Ori de ce anumite publicatii preiau cu consecventa mesaje dintr-o anumita directie...
Pe scurt - ori esti o figura interesanta promovata de anumite interese pe anumite canale / ori ai suficiente resurse pentru a te face atractiv presarilor / ori initiezi actiuni de impact sau ameninti cu ele si atunci incepi sa devi interesant pe termen scurt.
Plasarea vinovatiei exclusiv in carca sindicatelor este o tendinta naturala si nu ma mira, insa asta denota lipsa unei imagini de ansamblu.
Intrebare: daca din 15 august incoace am fi tinut-o tot intr-un miting si o greva (plecand de la premisa ca oamenii sunt incantati sa participe zilnic la astfel de actiuni) iar liderii ar fi fost prezenti in mass-media si cu toate astea primeam tot 13 milioane acum, a cui era vina?
Deci Statul, Guvernul, ministerul si administratia nu poarta nici pe departe o vina la fel de mare ca a sindicatelor? pacturile intre partide si ministere, coalitiile si conventiile si alte asemenea fenomene nu ao niciun efect. Sindicatele sunt de vina.
Sa fie atunci postarea de la 15;04 una obiectiva?
Hmm...
Consider ca sindicatele trebuiau sa se zbata mai mult si sa se impotriveasca solutiei de diminuare salariala prin acordarea de concedii fara plata.Se impunea prezentarea de solutii alternative pentru diminuarea cheltuielilor.Cum?Prin stoparea acordarii sporului pentru studii superioare si incetarea platii chiriilor pentru cei care provin din localitatea de domiciliu sau care,pentru a ocupa functii de importanta majora,au concurat pe posturi in afara localitatii de domiciliu.Nu mi se pare cinstit ca cineva care a facut facultatea la X si O si care nu e capabil sa faca serviciu nici macar pe perimetru sa beneficieze de salariu mai mare decat colegul lui, care munceste pe sectia de maxima siguranta.Daca vrea bani mai multi,sa demonstreze ca ii merita!Sa participe la concurs si sa ocupe o functie corespunzatoare studiilor!S-au vazut notele de la ultimul examen de promovare a agentilor in corpul ofiterilor!
In ceea ce priveste chiriile,nu mi se pare corect ca eu sa duc lunar la banca jumatate din salariu pe nenorocita de garsoniera pe care mi-am cumparat-o cu credit,iar seful meu,sa se lafaie int-un apartament de lux, cu chiria achitata de unitate,si sa ii mai ramana si bani din acea chirie deoarece a cazut la intelegere cu proprietarul sa se treaca in contract o suma mai mare decat cea pe care o plateste.La ora actuala,pentru multi dintre colegii mei,asta este o adevarata afacere!Datorita crizei,chiriile au scazut,insa in actele prezentate la personal apar sume fabuloase!Parerea mea e insa ca nu s-a vrut sa se recurga la taierea chiriilor,pentru ca tot cei de la varf,cu functii importante in aparatul central si care beneficiaza de acest drept, aveau de pierdut! A fost mult mai comod sa se taie din salarii!Daca nu s-ar plati chiriile pe o singura luna,sunt sigur ca ar fi ceva bani de echipament!In celelalte structuri,cum s-a recurs la aceasta solutie?In acest mod, au putut sa achite banii pentru echipament!
-DUPA CUM SE VEDE CEI DE LA SLNP SE MISCA ,CEIA CE AS DORI SA VAD SI DIN PARTEA FSANP.
1.12.2009 - Mesaj SNLP catre MJLC/ANP Răspunde cu citat (quote)
Stimate d-le subsecretar de stat
Stimate d-le director general
Din respect pentru canalul de comunicare deschis zilele acestea intre organizatia noastra si MJLC/ANP precum si fata de eforturile pe care intelegem ca le veti face in vederea remedierii situatiei ANP din punct de vedere financiar, va trimit comunicatul care se va remite presei maine 2 decembrie 2009.
Totodata va informam ca SNLP se afla in etapa de consultare a liderilor celor 38 de grupe teritoriale in vederea stabilirii modului de actiune al SNLP in cazul in care situatia nu va fi remediata, privind urmatoarele directii principale de actiune:
* refuzul celor 7500 de membri SNLP de a incasa sumele derizorii reprezentand o foarte mica parte din contravaloarea echipamentului pe anul 2008
* oportunitatea adoptarii de catre Adunarea Generala SNLP a rezolutiei de declansare a grevei in sistemul penitenciar precum si stabilirea perioadei optime pentru aceasta actiune
O modalitate concreta de detensionare a situatiei este obtinerea fondurilor necesare pentru plata unui procent de 50% din contravaloarea echipamentului pe anul 2008. Aceasta solutionare nu elimina discrepantele (se poate citi si tratamentul discriminatoriu sau cel putin preferential) dintre institutiile care formeaza sistemul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, dar reprezinta un minim de reparatie morala fata de indiferenta cu care este tratat sistemul penitenciar in ultima perioada.
Reamintim ca in MAI au fost achitate si sumele pentru echipamentul pe 2009 (respectiv 1000-1200 de lei/persoana, urmand achitarea integrala a sumelor, pana la data de 31 decembrie 2009), iar ritmul de uzura a tinutei nu este diferit pentru personalul din cele doua institutii implicate in misiuni relativ similare de siguranta nationala.
Cu stima
Stefan Teoroc
Presedinte S.N.L.P.
COMUNICAT
90 de lei in 2 ani, pentru echipament
Sindicatul National al Lucratorilor de Penitenciare (SNLP) membru al Federatiei Sindicatelor din Administratia Publica PUBLISIND - Blocul National Sindical
multumeste Guvernului Romaniei pentru generozitate !
Nu, nu au fost acordate premii salariatilor, nici salarii de merit sau sume pentru plata celor 150.000 de ore suplimentare neplatite de la inceputul anului 2009. Aceste drepturi nu au fost nici macar prevazute in bugetul pe anul in curs.
Nu s-au gasit nici metode de a excepta personalul din penitenciare de la obligativitatea concediului fara plata cu toate ca aceasta obligativitate nu se poate retine si in sarcina detinutilor. Detinutii trebuie paziti, personalul - concediat.
Au fost insa aprobate sumele necesare platii contravalorii echipamentului pentru anul 2008 (este mai putin relevant faptul ca se intampla in noiembrie 2009).
Astfel, fiecare salariat din penitenciare primeste o parte din suma la care are dreptul pentru a-si cumpara echipamentul cu care trebuia sa fie echipat in anul 2008.
Media este de... 90 lei/persoana (aproximativ 5% din necesar)!
Nu vom ridica acesta suma! O consideram o insulta!
Promitem ca la anul vom avea totusi sosete noi!
Pentru ca mai mult decat un set de sosete nu am fi reusit sa achizitionam cu acei bani. Pentru 2 ani este cam putin.
Ministerul Administratiei si Internelor a achitat inclusiv drepturile la echipament pentru anul in curs.
Ministerul Finantelor Publice nu poate fi convins ca Administratia Nationala a Penitenciarelor este o structura importanta in cadrul sistemului de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, o structura care are de indeplinit o misiune incredintata de societate, o institutie cu 12.000 de salariati care au in custodie aproape 30.000 de detinuti.
Solutiile propuse nu au fost acceptate ca optiuni, iar redistribuirea sumelor identificate in bugetul ordonatorului nu a fost aprobata.
Ne ramane noua sa incercam sa reamintim Guvernului ca existam.
In luna august 2009, in sistemul penitenciar a fost declansat un conflict de munca care nu a putut fi conciliat de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. Prin urmare sunt indeplinite conditiile organizarii unei greve. Actiunile pe care le vom decide vor fi aduse la cunostinta presei in scurt timp.
Stefan Teoroc
Presedinte S.N.L.P.
cineva tot posta link-uri cu un articol despre o colega prinsa la furat. politia are zeci de angajati bagati in diverse manarii , sunt zeci de articole si isi iau banii pe drepturi. noi nu si cind avem un caz de coleg/a care nu face cinste colectivelor il aruncam in fata ca sa ce? sa spuna lumea ca suntem hoti cu totii?
eu unul sunt mai naiv si sper sa se faca la fel ca in cazul premei de vacanta cand au alocat fonduri pentru toata lumea.sa speram ca vom lua banii de echipament. de al 13-lea insa nu sper sa il luam.un alt coleg spera si la asta dar nu cred.
Văd că de câteva zile cineva încearcă să întărâte oamenii şi acţionează cu toată capacitatea diversionistă din dotare. Deşi în mediul penitenciar paranoia e funcţională, iar anonimatul de pe bloguri se constituie într-un climat favorizant al acesteia, poate că întoarcerea la normalitate e posibilă.
Domnule Politist penitenciar vi se pare o diversiune faptul ca aici putem arata si bune si rele,unde am facut bine si unde am gresit??
S-au esti anp-ist convins??
16;20
Ai in mare parte dreptate...
Sunt multe moduri in care puteau fi realizate fdiminuari sau modalitati prin care se limitau diminuarile aplicate tuturor, dar...
Chiria, cheltuielile de transport, anumite sporuri (50%) sunt cheltuieli orientate spre un grup relativ mic de persoane iar eliminarea acestora creeaza un prejudiciu doar acestor persoane, ori masura ar trebui sa afecteze proprotional pe toata lumea.
Exista si chiriasi care simuleaza conditiile de acordare a compensatiei dar majoritatea nu o fac si chiar nu si-ar permite din salariu o chirie de 400 de euro/luna in Bucuresti (solutia ar fi evitarea detasarilor sau inchirierea de catre ANP a unui nr mare de locuinte la preturi f mici / in niciun caz nu este chiar in regula sa eliminam compensarea - este usor de zis daca nu te afli in situatie)
Intr-adevar sporurile speciale nu ar mai trebui acordate dar pune-te in situatia celui care are 50% pt misiuni speciale sau chiar 75-100% pentru TBC - si vezi cat de generos ai fi in a renunta la aceste drepturi/
Apreciati ca ar fi corect din partea sindicatelor sa militeze pentru eliminarea acestor drepturi?
Chiar nu vreti sa munciti in loc sa loviti.
Unde sunt valorile nedescoperite?
@ politist penitenciar 01.12.2009 17:13:00
Si totusi... cred, ca ar trebui să coborâți puțin pe pământ. Ajută.
Cum sa nu ma apuce paranoia,cand constat ca la salariul din decembrie,dupa ce voi achita banca,voi ramane fara nici un ban!!!!Pe cand seful meu isi va completa diferenta de salariu cu suma ramasa dupa achitarea chiriei din banii unitatii!Ar trebui sa fiu fericit!
Domnilor sindicalisti, cred ca ar fi nevoie de o mare greva generala .... Sa ne cerem drepturile si sa nu ne mai lasam induplecati de vorbe goale...
Pentru cei care nu cunosc multe dintre aceste sporuri sunt prevazute in CODUL MUNCII,iar un drept castigat nu poate fi luat tot cum spune CODUL MUNCII.
Mai bine sa ne gandim cum putem aduce venituri in penitenciare,prin scoaterea la munca a ppl-stilor,nu sa tinem usile inchise cum doresc unii dintre Directori findu-le frica ca daca scoate ppl-sti la munca e posibil sa aiba probleme ,asa ca mai bine tinem acesti detinuti inchisi si banii vin de la guvern.
Daca cei de la MAI aduc bani grei la buget prin sanctinile aplicate
de catre functionari,noi de frica evenimentelor tinem ppl-sti pe camere fara ai folosi la munca si pe deasupra cheltim si bani de la buget cu ei
URA SI VA MULTUMESC PENTRU RABDARE.
Cu cine sa faci GREVA GENERALA,cu asa sindicalisti?
Şi totuşi, Huginn, cred că nu cu noi ar trebui să te războieşti.
18;00
Cand spui `asa sindicalisti` la cine te referi - la cei 11.000 de membri sau la cei 2 lideri?
Cred ca la cei 11.000 pentru ca ma gandesc ca nu merge o greva in 2...
:-)
va doresc sarbatori fericite si speranta de mai bine
platiti bani cu efectuarea inspectiilor si incadrarea de personal in decembrie ......unde este spiritul de economisire a resurselor
Gerula,tu care cunosti legile,da-mi si mie un sfat!Eu ce ar trebui sa fac?Ca orice om de buna credinta,am incercat sa imi cumpar o locuinta,la posibilitatile pe care la aveam! O garsoniera!A venit criza,a crescut euro,salariul pe ultimele doua luni se diminueaza!Constat ca nu mai pot plati banca!Ce sa fac?Hai sa vand garsoniera ,la un pret mult mai mic,sau mi-o va lua banca,caci nu pot plati!Zi-mi unde voi locui eu,caci unitatea nu imi va deconta chiria,deoarece am avut o locuinta si am instrainat-o!
Acelasi 16,20
Pentru Patrick
Crede-ma ca unele dintre sporurile enumerate de tine,mi se par justificate!Eu faceam referire doar la cele doua cazuri,care de fapt nu fac altceva decat sa incurajeze anumite persoane sa obtina niste venituri nejustificate!
tot 16,20
Pentru Patrick
Crede-ma ca unele dintre sporurile enumerate de tine,mi se par justificate!Eu faceam referire doar la cele doua cazuri,care de fapt nu fac altceva decat sa incurajeze anumite persoane sa obtina niste venituri nejustificate!
tot 16,20
Treaba cu incadrarea personalului in decembrie este buna,pentru ca asa ,vor fi prinsi in bugetul din anul viitor!
tot 16,20
http://www.youtube.com/watch?v=46kT1Y33ONA&feature=player_embedded# Votati....dar nu va faceti iluzii!!
Domnilor de la S.N.L.P.si F.S.A.N.P. cereti sa va comunice, A.N.P.-UL, cita chirie primesc directorii genrali, directorii de directii si alti sefi din A.N.P.
P.S.Compatati informatia mea cu lor si veti constata ca au chirii cit salarile(1000 euro/luna ceea mai mica).O.U. nr. 4/2008, a incercat sa reduca aceasta afacere cu chiria, dar sa opus tocmai cei care perdeau afacerea, asa ca au modificat legea.
Bravo, anonimule de la 19.07.In sfarsit, cineva a "spus" ceva inteligent.
http://www.youtube.com/watch?v=46kT1Y33ONA&feature=player_embedded# Urmariti va rog la aceasta adresa urmatorul videoclip....astia suntem dupa 20 ani!Votati dar nu va faceti iluzii!
Pentru Gerula:
Tot in Codul muncii,dar si in Legea 293/2004 sunt prevazute si alte drepturi(nu e cazul sa ti le reamintesc),de care ori nu am beneficiat niciodata, ori s-au dus pe apa Sambetei(cazul premiilor si primelor).Asa ca nu inteleg de ce unele persoane sa beneficieze de anumite drepturi care nu mi se par justificate(sa primesti bani de chirie,cand lucrezi in localitatea de domiciliu)in detrimentul altor persoane,care datorita diminuarilor salariale nu isi pot asigura traiul zilnic.
Pentru Gerula:
Tot in Codul muncii,dar si in Legea 293/2004 sunt prevazute si alte drepturi(nu e cazul sa ti le reamintesc),de care ori nu am beneficiat niciodata, ori s-au dus pe apa Sambetei(cazul premiilor si primelor).Asa ca nu inteleg de ce unele persoane sa beneficieze de anumite drepturi care nu mi se par justificate(sa primesti bani de chirie,cand lucrezi in localitatea de domiciliu)in detrimentul altor peersoane,care datorita diminuarilor salariale nu isi pot asigura traiul zilnic.
tot 16,20
@ politist penitenciar
Tu nu esti noi. Tu esti tu. Cu tine am o problema si am spus clar la cine ma refer. Te-am invitat doar la realism. Lasa generalizarile.
PENTRU ANONIM DE LA 18:24:00
Te prezinti la Directorul Bancii cu o adeverinta de salariat si expui Directorului situatia ,rugandul sa-ti aprobe reesalonarea datoriei in functie de posibilitatile tale financiare.In aceasta perioada se acorda aceste facilitati celor care au probleme cu creditele.
O solutie ar fi sa nu se mai dea bani de chirie, cei care au venit in sistem, au posibilitatea la asa salarii mari, sa-si cumpere in rate o locuinta ! RUSINE ! Vine ofiter cu nota 5 afara sarac lipit pamantului, iar aici il intampinam cu bani d echirie ! de unde oare atatia bani ? Asa nu se incurajeaza tineretul, oare peste tot unde au lucrat au primit bani de chirei ? URGENT !! Opriti banii de chirii, sporuri de studii, deplasari, 50 % ori 30 % ptr.ca ..esti frumos ! E NEVOIE DE ECONOMISIRE ! Afost destul, pana aici ! AICI SUNT IROSITI BANII NOSTRI ! Cine l-a pus pe x sau y sa vina din alt oras, fiindca nu se intelege cu sotia ori sotul, iar AICI SA PRIMEASCA BANI DE CHIRIE ORI DEPLASARE. Daca cineva are studii le are pentur el nu ptr altii, daca vrea perfectionare e treaba lui ! Nu le-as da "un ban" !!!
Pentru 16.20.
Sincer nu sunt de acord cu gandirea ta.
E un lucru extraordinar decontarea chiriilor ,sunt colegi care nu au locuinte.Tu esti invidios pe un aspect pozitiv,din sistem.
Intradevar sunt aspecte care ar putea fi discutate si remediate referitor la chirie.
De exemplu in unitatea in care lucrez sunt functionari necasatoriti care beneficiaza de decontarea chiriei,locuind in acelasi oras cu parintii.Anterior locuind cu parintii.
Este adevar si acel lucru suma decontata pentru chirie ar trebui sa fie apropiata de chiriile din acel oras ,zona.
Referitor la facultatea de care spui "x si 0" .Este o facultate acreditata de Minister, este normal sa beneficieze de spor pentru studii superioare.
Bine si aici sunt aspecte de discutat gen unul beneficiaza si altul nu,ca vezi doamne nu are facultatea corespunzatoare.
O mica caracterizare a ta in urma discursului tau .
Ai o gandire usor comunista,ai sigur peste 40 ani,esti frustrat ca ai rate la casa si altul sta cu chirie,esti supraveghetor,nu gandesti democratic.
Ai o problema, Huginn, dar problema ta nu sunt eu. Eşti iritat şi ai început să dai în stânga şi în dreapta. Acum ai nevoie de limpezime,nu de interpretări fanteziste.
@ politist penitenciar 01.12.2009 20:01:00
Crede-ma politistule am toata limpezimea. Pe tine te vad clar cum crezi ca esti o multimecand esti unul singur. Iti mai repet o data: Tu nu esti Noi. Nu te-a votat nimeni 'cel mai reprezentativ'. Tu nu esti "in stanga si in dreapta". Tu esti tu, unic si irepetabil :) Coboara pe Terra.
Ah, se poate sa fie aprecierile mele despre postaci la care rezonezi. Tu stii mai bine...
Pentru 19,54
Ma bucur ca esti de aceeasi parere cu mine! Si nu esti singurul!
tot 16,20
Cred ca imi voi lua acest pseudonim-"16,20"
Huginn, sunt cel putin trei persoane care se prapadesc de ras cand vad ce postezi. Ti-am spus sa lasi paranoia la o parte! Ieftin,frate,ieftin!
@ politist penitenciar 01.12.2009 20:17:00
Citeste-ti comentariile, vezi ce ai spus, strange-ti cele 3 persoane (-alitati) si vezi daca nu cumva cauti cearta si esti si nepoliticos. Dupa care, vezi ce ti-am raspuns eu. Multumesc pentru aprecieri. :)
Sau cel mult trei! Fetitele powerpuff?
Draga Huginn, va aduceti aminte de proverbul: "pe cine nu lasi sa moara , nu te lasa sa traiesti"?Si aici ma refer la Politist Penitenciar si intreaga lui gasca de solcanite. Acesti manipulatori, care dupa ce s-au folosit de Penifest , incearca sa bage discordie. Sa va fie rusine manipulatorilor care faceti jocul ANP-ului incercand sa dati vina pe sindicate si sa le puneti in carca neputinta ANP-ului. RUSINE ! DIVERSIONISTILOR!
Imi aduc aminte de toata gasca de postaci si filosofi. Sa ne traiasca, e loc pentru toti sub soare :)
Cred ca ti-e mai usor sa te lupti cu mine. Poate ca asa nu va observa nimeni ca nu avem lideri luptatori. Ai stat prea mult pe blog.
Pentru 19,59
De ce acesti colegi nu au locuinte?Pentru ca nu le-ar mai deconta nimeni chiriile!E mult mai comod sa primesti,decat sa dai!Incurajind acest lucru toti viitorii functionari nu isi vor mai cumpara locuinte(sau vor cumpara pe numele rudelor,lucru care deja se intampla)si vor solicita bani de chirie.Iar alti colegi vor primi salarii diminuate,pentru ca nu nu sunt bani la buget!
In ceea ce priveste caracterizarea,ai esuat teribil!
N-as vrea sa te jignesc,afirmand ca esti unul din cei care ai locuit cu mamica si taticul iar imediat dupa ce ai ajuns mare agent de penitenciare ai si solicitat bani de chirie!Neplatind vreo rata la banca,ti-ai permis sa urmezi facultati cu X si O!Sa te vad nenicule,la examenul de promovare in corpul ofiterilor!
16.20
Hopa, au iesit mormolocii din grote?
militian penitenciar..nu ti-a deschis nimeni dosarul pina acum? poate te servesc putin...
Politistule, ma plictisesti si te-as ruga sa pleci pe alt blog cu prostiile tale cu tot. Nu avem timp de ele insa, daca vrei un dialog constructiv, ramai!
@ uno
Problema sindicatelor e ca au lasat sa le ajunga in varfuri oameni care nu stiu sa le apere interesele. Se vede dupa cum scriu unii, dupa cum sar la beregata, dupa cum sunt de autosuficienti s.a.m.d. Aici e vina noastra, ca i-am lasat si ca nu ne-am ales oameni competenti. Spui ca neputinta ANP-ului e vinovata. Asta se stia. De aceea ne-am constituit in sindicate. Mai departe?
Ce frumos! Dosare, amenintari.. Pistoale aveti? Nu acceptati si alte puncte de vedere?
Politistule inteleg ca esti cumva o autoritate in liderii de sindicat. Inteleg ca ai o problema cu sindicatele, care nu se dau pe spate ca sa multumeasca ANP-ul. Am vazut sentintele si parerea ta despre scriitura. In rest?
Cred ca daca nu esti din categoria autosuficientilor faci efortul si-ti argumentezi parerile, arteziene sau nu.
PS. Nu mi-ai spus cum e treaba cu grupul de sprijin. Hai fa un efort.
Domnu politist,
Expresia `a lasa sa ajunga in varf` nu exista in domeniul sindical deoarece include un verb care sugereaza omisiune, inactiune ori intr-un sindicat votul nu este o inactiune ci cea mai clara expresie a participarii.
Varianta de silogism care poate fi corect:
1. am votat pe cineva ca lider sindical
2. am apreciat ca acel cineva nu mi-a aparat interesele
4. i-am spus acest lucru dar a continuat sa nu ma reprezinte
3. am propus pe altcineva si apoi l-am votat pe noul candidat
4. nu a fost ales si a ramas cel vechi
5. am continuat sa imi sustin ideile si sa particip sau (in cel mai rau caz) am plecat din sindicat
Silogism mai putin corect:
1. am votat un lider
2. ma reprezinta sau nu, e mai putin important
3. il mananc de fund poate ma lasa pe mine / chiar daca nu, in orice caz e distractiv
Mai sunt variante...
:-)
nu trebuie sa intelegeti gresit dar sa stiti ca din banii de chirii se fac mari economii sa ia chirie cine trebuie intradevar sa ia nu toti care si-au facut mutatii pe la matusi sau amante.Chind sau angajat nu aveau nevoie de nimic sint angajati care cu toate ca are locuinta dar nu este pe numele lui primeste bani ptr chirie J O S P A L A R I A
@ Huginn
Sa inteleg ca am dreptul sa vorbesc despre sindicate doar daca sunt o autoritate in domeniu?
Am o problema cu sindicatele care nu se dau in spate ca sa multumeasca ANP? Nu, din contra. Am o problema cu sindicatele care nu se dau in fata, ca sa spun asa. Tu chiar crezi ca sindicatele au facut destul? La noi in unitate nici macar nu s-au discutat problemele in cadrul sedintelor. Si asa va rezolvati voi problemele? Sariti in gasca? Sau esti singur? Stii fenomenul proiectiei? Intreaba un prieten!
Din fericire pentru mine am posibilitatea de a participa la un eventual concurs de promovare in corpul ofiterilor,pt ca am terminat facultatea x si 0 .
Daca voi promova sau nu vom vedea.
Tu vei ramane acelasi frustrat pt ca orgoliul tau nu te lasa sa te inscrii la facultatea x si 0,tu nu esti pt x si 0 .
Nu am beneficiat niciodata de decontarea chiriei pt ca nu a fost nevoie ,deoarece am cumparat o locuinta ca si tine.Imi este greu sa platesc ratele la casa dar nu sunt frustrat si invidios ca tine pe functionarii care primesc bani de chirie.
Constat ca tu in loc sa apreciezi un lucru pozitiv ( un mare avantaj pentru functionarii ANP) esti invidios pe acest aspect.
Cu gandirea asta nu ajungem departe.
Politistule, tie iti place bataia! Esti masochist!
Multumesc, domnule Patrick, pentru analiza dvs. Aveti dreptate, asa ar trebui sa fie intr-un sindicat. Poate ati observat ca a fost o autocritica pe care a rostit-o unul dintre sindicalisti. Dvs. sunteti multumit de ceea ce se intampla? Nu credeti ca ar trebui sa schimbam ceva?
@21.05
Stiti ca am dreptate. Ar trebui sa ma ascund?
@ Politist penitenciar
Esti nepoliticos, n-ai argumente, nici macar intrebari adevarate. Scuze, dar cele retorice nu se pun.
Incearca un exercitiu de coerenta, nu te baza pe faptul ca te pierzi printre comentarii.
Autosuficienta si aroganta n-ajuta nici macar intelectualii autodeclarati, cu tot cu sentintele lor.
Revino pe pamanat! Altfel risti sa te pierzi in propria importanta si magnitudine.
Da mai cascheta asigura-te ca prea esti genial si brav. Roaga-i pe aia 3 care se sparg de ras sa nu te imprastie cu cioburi de stele. :)
O replica inteligenta nu ai gasit? Ti-am dat argumente, ti-am dat solutii, dar tu nu asculti. In unitati, sindicatele sunt adormite. Aruncatul cu responsabilitatea e un sport sindical. Liderii sindicali au capatat reflexe anepiste. Mai bine citeste maine ceea ce am scris. Poate vei lua aminte.
OARE DE CE NU SE FAC PUBLICE SUMELE CARE SUNT ALOCATE LUNAR PENTRU COMPENSAREA CHIRIEI.
Nu cred ca nici lideri sindicali doresc acest lucru.
Prieteni stiu de ce.
Aceste contracte ar trebui controlate de fisc si sa se verifice de catre POLITIE daca cei in pricina locoiesc la adresele indicate in contractele de inchiriere.
O SA AVETI SURPRIZE.
RESPECT
SARBATARI FERICITE TUTUROR.
Domnu` politist m-am imbatat, m-am imbatat/Stiu ca e pacat, dar totusi s-a-ntampalt!
Alo!!! Ce-ati patzit, dlor? Vine Craciunul ce sprit va anima??? F.F.urat. Haideti sa fim mai buni, poate astfel se vor intampla ucruri mai bune! Cine se uita pe comentarii se ia cu mainile de cap!
Ma intreb, daca ati fi fatza in fatza, ce s-ar intampla? V-ati strange de gat??!
Solutii pt diminuarea cheltuielilor
1.Neacordarea sporului de 50% pentru lucrari de exceptie.
2. Neacordarea indemnizatiei de conducere tuturor imputernicitilor ,in functiile de conducere.
Imputernicitii nu au castigat posturile de conducere prin concurs.
Imputernicirile in functiile de conducere vacante din sistemul ANP sau facut pe criterii de afinitati,prietenii,etc,etc.Nu exista criterii prevazute de lege de a departaja si imputernicii, intr-o functie de conducere un functionar sau altul.
3.O analiza temeinica,asupra modului in care sau cheltuit banii publici in sistemul administratiei penitenciare in cursul anului 2009 ,va scoate la iveala ca
in sistem au fost cheltuiti bani ineficient fara respectarea celor mai elementare principii de management,fara respectarea legilor,la dispozitia directorilor de penitenciar care habar nu au ce inseamna management.
4.Din cate am inteles prin curtea puscariei cele 552 sau ma rog cate sau ocupat in urma concursului ,se vor incadra pe 15 decembrie .Daca va fi asa va fi o aberatie.Intra tu in fara plata ca eu angajez altii!!!
Ha,ha,ha... Macar acum ai avut o sclipire de umor. Sper sa te faci bine, ca prea ai luat-o pe campii. Nu zic, nici eu nu am fost chiar la locul meu, dar am scuza provocarii.
@ politist
Atat pot. Om simplu fara pretentii. Ce sa-i faci!?
Da, vad ca suparat esti pe sindicate. Parca ai fi la servici. Cum scrii tu frumos chiar inaint sa se supere sindicatele si indemni la echilibru, mai ca as zice ca esti din armata postacilor.
Am inteles ca esti genial si stii toate alea. Cum facem cu coerenta? Dai si tu un argument ceva, sau doar le anunti si crezi ca e de ajuns.
Stai linistit nimeni nu te strange de gat. E inutil, nu ajuta. Ti-ar bloca circulatia la capul ala frumos al tau suparat pe sindicate.
@ politist penitenciar
Corectie stimabile caschetă... ai scuza PROVOCATORULUI.
Da de unde 3 aliati eu cred ca e un singur balaur cu doua capete, fiecare cu vreo 10 identitati.
Huginn, acum ca ne-am mai racorit. Ai gresit cand m-ai bagat in categoria postacilor. Ai gresit si cand mi-ai scris ca sunt suparat pe sindicate. Ai vazut ca am scris de bine atunci cand am simtit asta. Ceea ce ma deranjeaza e aceasta pasare a responsabilitatii dinspre sindicalistul simplu spre lider si inapoi. Am vazut ca mi-ai citit articolul si intelegi ce vreau sa "spun". Ar fi bine sa ne putem implica si noi, sa simtim ca ne reprezentati.
"Stai linistit nimeni nu te strange de gat. E inutil, nu ajuta. Ti-ar bloca circulatia la capul ala frumos al tau suparat pe sindicate."
Ce frumos! Asta ai invatat-o de la detinuti? Ai lucrat pe sectia de maxima siguranta?
Pt 21.19
Ce relevanta ar avea aceste verificari ???
"Aceste contracte ar trebui controlate de fisc si sa se verifice de catre POLITIE daca cei in pricina locoiesc la adresele indicate in contractele de inchiriere".
La fisc sunt depuse toate documentele si ca atare sunt deja controlate de fisc.
Cum verifica politia daca x locuieste la adresa y???Daca nu-l gaseste acasa niciodata are relevanta???Poate este plecat omul la femei in piata,la discoteca la reustaurant,etc.Daca are mutatie pe bulentin si toate documentele conform legilor in vigoare ce poti face???
Intotdeauna aruncam vina pe cei mici,de vina sunt cei care fac legile,care dispun,cei mici profita de scaparile legale.
Au si ei dreptate cand vad altii mai mari cat fura si cata nedreptate este in acest sistem ...........
Pentru 21,03
In proportie de 50%,am avut dreptate!
Pe cand tu,ai esuat total in a ma caracteriza!Am terminat cu mult inaintea ta o facultate plus un master!Nu primesc bani suplimentari pentru studiile absolvite,ci pentru functia pe care o indeplinesc ! Pentru a ajunge aici,am muncit din greu!Nu e cazul sa iti spun ce facultate am facut!Daca esti istet,iti dai seama si singur!Studiile le-am facut prin munca,nu cu bani!
Insa nu asta era problema!
Si nici nu vreau sa intru in polemici cu tine!
Ideea pe care eu o lansasem si pe care o sustin multi colegi de ai mei era aceea ca nu mi se pare corect ca in vreme de criza,cand unii dintre noi nu reusim sa ne achitam datoriile,altii sa transforme plata chiriilor in adevarata afacere!Si aici vreau sa fac referire la cei carora li se deconteaza sume uriase pe chirie !In rest,iti urez succes pentru ocuparea unei functii de ofiter!
16,20
uno
Poate te-ar ajuta sa-ti bagi capul in apa rece. Nu era vorba despre trei aliati, ci despre trei oameni care au postat comentariile pe care crede Huginn ca le-am scris eu. Ei stiu adevarul si se prapadesc de ras.
SA inteleg ca faci experimente, domnu politist? Tot postacie se numeste! Si e urat.
Acum ma retrag pe blogul care-mi poarta numele. Daca mai vrea cineva sa continue duelul, sunt acolo si semnez "Si totusi". Cu bine! Huginn, chiar daca azi am avut replici mai dure, sa stii ca te apreciez. Mai ai si tu cate o zi proasta, ca doar esti om.
Ar fi timpul sa ne trezim ???
@ politist penitenciar 01.12.2009 21:31:00
N-aveam nevoie sa ma racoresc si speram sa fiu tratat cu macar atata respect cat v-am tratat la randul meu. Nu te-am catalogat nicicum, niciodata. Azi insa ai intrecut masura si azi am reactionat.
Pasarea responsabilitatii e un sport national, insa mi-ar placea daca as vedea si argumente atunci cand faci aprecieri despre oameni pe care evident nu-i cunosti. Nu e de ajuns sa faci afirmatia. Merge la specialistii in dezinformare, dar am speranta ca nu ai intentii de genul asta.
Imi permit sa-ti dau si un exemplu:
Afirmatie: "Liderii sindicali au refelexe anepiste..."
Argument: pentru ca... aici completezi tu cu referiri la fapte care demonstreaza reflexele in cauza.
Afirmatie: "blogul sindicalismului grobian"
Argument: pentru ca... aici completezi tu cu referiri la dovezile de grobianism date de autorii articolelor.
Atentie sa nu-ti scape legatura de cauzalitate, cum iti scapa in legatura cu situatia in care se afla penitenciarele si presupusa vina a sindicatelor. Afirmatia este, argumentul e valabil, doar ca schimbi tinta c-asa vrei matale. Cauta putin pe la etajul 1 prin ANP si MJLC si s-ar putea sa fi mai aproape.
Elementar doctore Watson!
Domnule Huginn, stim ca ANP e rea. Asa a fost si asa va fi. Aici era vorba despre noi, despre sindicate. Reactionam prea tarziu si ineficient. Nu exista acea legatura intre lideri si sindicalistii simpli. De ce te faci ca nu intelegi?
@anonimul Uno
Tie degeaba iti explic. Intelegi doar ce vrei.
Dar trepadusii astia mici de pe linga Huginn nu sint tot postaci?
Nu ma fac ca nu inteleg. Inteleg ca sunt probleme si mai inteleg ca sunt solutii. Daca ai explora putin ideile pe care le propui ai vedea ca unele sunt discutabile iar altele nedrepte.
Problema de relationare e perfect adevarata, si vina e a participarii la viata sindicala. Cu cat implicarea mai buna cu atat liderii mai buni si rezultate pe masura. Pana la urma puterea sindicatului e in sindicalisti nu in lideri (cu exceptii e drept).
Si aici revin cu observatia despre cauzalitate. Una e relatia care nu e cea mai buna, si alta e grobianu' si refelxul anepist.
Cat despre reactie, din schimbul de replici, mi se pare ca-ti lipsesc ceva informatii si ai o reprezentare usor idilică a puterilor sindicalistului - sef :). Tu, cum ai fi facut in locul lor? (cu pro si contra).
De fiecare data cand Huginn se da la ANP apar astia care contesta sinsdicatele. Care e legatura?
Reflexul anepist. Ma refer exact la aceasta problema de comunicare. Pe mine nu m-a intrebat nimeni ce vreau, nu ne-am consultat deloc la nivel local. Sunt niste domni acolo care stiu mai bine decat mine ce am nevoie.
Ce as face? As relua legatura cu sindicalistii de rand. Ti se pare idilic?
@22.12
Si de fiecare data cand Huginn afla adevarul de la sindicalistii de rand, sare cate unul cu diversiunea.
Bine,Huginn,ne intalnim pe Politist penitenciar.
Vezi stimabile, argumentele ajuta. Acum pot sa am o opinie. :)
Va referiti la liderul dumneavoastra de sindicat care nu comunica bine. E o problema grava, nu-l mai alegeti, mergeti si trageti-l de maneca. Asta e altceva. N-as spune ca toti sunt asa si nici n-as uita replica unui general de politie cand un reporter ii tot spunea ca politistii sunt asa si pe dincolo. "Sunt romani, dom'le! Sunt români!".
Cam asa e si cu liderii de sindicat, sunt cei pe care noi ii alegem si in cele din urma suntem noi. Buni sau rai avem si noi si liderii o responsabilitate in activitatea sindicala.
Nu ma refeream la tine politistule, dar si faptul ca te-ai simtit cu o reactie demonstreaza unele lucruri...
Pastrati voi cei 6% din banii de echipament ca sinteti minti luminate noi cei multi si prosti nu avem nevoie de ei
@ politist
Faptul ca sunt probleme nu e chair o revelatie. N-are ce sa ma tulbure si n-are de ce sa ma mire. Cata vreme exista argumente, nu ma deranjeaza sa discutam despre orice. Ma enerveaza doar practicile astea de Baneasa. (chiar si atunci cand sunt involuntare)
Politistule, parca ziceai ca pleci. Lasa-ne!
O angajată a penitenciarului din Oradea este acuzată că schimba codurile de bară şi achita produsele sub preţul de la raft. Femeia a fost reţinută de personalul care asigura paza supermaketului.
Dispecerul firmei de pază din Carrefour a urmărit imaginile care înfăţişau o femeie lângă raionul de jucării.
"I s-a părut suspect că se uita ba în stânga, ba în dreapta. Ea de fapt, schimba codurile de bară ale produselor pe care dorea să le achiziţioneze. O jucărie care costa în jur de 200 lei, a trecut la casa de marcat cu 6 lei. Avea în coş peste zece produse", a mărturisit unul dintre angajaţii firmei de pază din centrul comercial.
Suspecta a fost oprită imediat ce a trecut de casele de marcat şi dată pe mâinile oamenilor legii. În momentul în care a fost reţinută, hoaţa nu a făcut uz de calitatea sa.
A fost liniştită şi nu a încercat să creeze scandal. Ioana Tişe are 32 ani şi este angajată la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Oradea din anul 2007.
"Niciodată nu a avut probleme pe linie profesională. Nu ne vine să credem. Dacă i se dovedeşte vinovăţia, inspectorul Ioana Tişe va ajunge în faţa unei comisii disciplinare", a declarat subcomisarul Gabriel Ţica, purtător de cuvânt al Penitenciarului.
Huginn, iti mai raspund o singura data azi pe blogul asta, ca mai am si eu treaba pe celalalt blog. Bineinteles ca m-am inspirat din ceea ce se intampla in unitatea mea, dar modul in care s-a aruncat pe aici cu responsabilitatea de la unul la altul si ceea ce am mai auzit de la ceilalti colegi m-au facut sa cred ca fenomenul e extins. Ma bucur ca pana la urma ai acceptat ideea. Pana la urma, ajungem sa ne intelegem, ca doar asa am inceput.
Pentru anonim:
Sunt convins.
Pt 21,43
Nici eu nu vreau sa intru in polemica cu tine.
Nu ai avut dreptate deloc,nici macar 50%.
Inchei comentariile in contradictoriu ,pt ca vad cum gandesti.
Solutii bune la anonimul de la ora 21.21 nu suspendarea chiriilor asa cum spui.
Domnule Politist Penitenciar. Cred ca am avut prea multa rabdare cu dumneata. Ar fi bine sa iti precizezi pozitia . Nu de alta dar prea oscilezi intre sindicalism si managerii penitenciarelor. Sau poate azi, de 1 Decembrie , ai baut un pic mai mult. De cate ori apare o disputa intre sindicate si conducerea ANP-ului hop si mata cu diversiunile. Ba ca sindicatele nu reactioneaza la timp, ba s-au facut blaturi,ba diferite interese;ca in final sa te lansezi in ipoteze pe care le lansezi si tot tu le combati. Ai baut mai mult, sau prizezi?
Sa vedem de unde vom lua bani sa platim chiriile celor 552 de nou-angajati ,ce urmeaza sa solicite banii pe acest drept!!!!Propun sa nu se mai acorde banii de salarii dar sa se plateasca plata chiriilor!Daca se poate si anticipat!
16,20
@ Uno (un zero)
Rabdare a avut, pana acum, mama natura cu tine. Habar nu ai despre ce se discuta, dar iti dau cu parerea (alt sport national la romani). Aberant, impertinent si obraznic pe deasupra.
Iti spui "unO", adica un 0 (zero), un mare zero. Si barat pe deasupra.
Sezi bland, postacule!
P.S. Macar de ziua nationala puteai sa incerci sa scrii romaneste!
Am uitat sa adaug:99.99% dintre ei sunt absolventi,cursanti sau viitori cursanti ai facultatilor X si 0!!!!!Pregatiti banii pentru sporul de studii!
16,20
Politistule nu e ciudat ca pana cand ai avut treaba pe penifest la matale pe blog nu era niciun anonim, iar acum au aparut cativa la care le raspunzi repede si civilizat
Domnilor sindicalisti care va dati cu parerea despre chirii, sporuri etc. Nu cumva depasiti granita intre ceea ce trebuie sa fac sindicatul si ceea ce trebuie sa faca managerii?Multi sindicalisti confunda treaba sindiicatului cu cea a prevenirii sau a managerilor. Daca cei care primesc chirie sunt membrii de sindicat? Ce dovezi aveti ca nu primesc legal?Si pana la urma nu credeti ca v-ati pierdut pe drumul numit sindicat? Ati inceput sa faceti anchete, sa va dati cu parerea ca unii primesc legal, altii ilegal. Nominalizati domnilor. Nu mai generalizati pentru ca si chiria este un drept la fpss. Cred ca ati depasit granita competentelor sindicale. Cu scuzele de rigoare, dar ma ofensez cand vad ca toti isi dau cu parerea si se transforma in detectivi. Si nu primesc chirie !
Singurul care a cazut intr-o capcana e politistu (in propria capcana), sub presiune si-a dat arama pe fata.
Huginn, chiar trebuie sa reinvii un blog unde balaurul vorbeste cu el insusi?
@ 01.12.2009 23:14:00
Voua pana nu vi se fac desene, nu pricepeti.
Era vorba de nedreptatea... dreptului la chirie si nu de modul de acordare/verificare.
De cele mai multe ori, aceste drepturi (decontarea chiriilor, transportul etc) nu reprezinta decat o discriminare pozitiva pentru cei in cauza, in detrimentul majoritatii angajatilor sistemului. Argumentele si situatiile favorizante sunt la mintea cocosului (ca asa te dai, nu?).
01.12.2009 22:40:00 esti obsedat ca nu te baga nimeni in seama?Nu vezi cit esti de ridicol?Mai las-o dracu ca nu ti-a luat ea bani de echipament,de prima sau de chirie.Si poate da mos craciun cu banu esti urmatorul pe lista ca sa vezi ce corecti sunt politisti cind dau stiri tari despre colegii de la puscarii.Pai nu trebuie sa faca fapte de bravura sa ia prime pe "fapte de eroism" Aia si-au luat si prime si bani de haine si pe tine te arde tare de grija colegilor tai.Stai cuminte baiatu ca nu ea te-a dat afara.La ea a fost o intimplare la tine prostia si obsesia ca esti cel mai pur,cel mai frumos , cel mai destept nu va vindeca senicodata.Bine ca a scapat Stroe sistemul de un "l.....u" ca ne-am saturat cu totii de doctoratul tau in idiotenie.Ramai cu bine.Vezi ca are Camataru nevoie de catei de paza.Da si pentru asta e prea mare osul, ca nu esti bun ros decit de lins
Cine dracu este politistul asta penitenciar? S-a autointitulat sau i s-a oferit aceasta inalta distinctie? Scuteste-ne frate cu aberatiile tale. Esti dus rau de tot.
huginn, nu reyolvi nimic daca intri in jocul acestui militian penitenciar cu pretentii de intelectual spoit. Ii place sa se vada pe blog si cu cat ii raspunzi cu atat ii faci mai mare placere. Daca esti atent, o sa-i observi spoiala. In rest, gol pe dinauntru. Daca vrei sa-i dai o lectie,ignora-l. O sa turbeze. cred ca ar trebui sa te lasi influentat mai putin de cate-un fitecine care are putin verb in stilou si sa tii cont mai mult de acei oameni carora le plac faptele macar in aceeasi masura ca vorbele. Militianul de peniteniar, daca se considera plin de virtuti, sa-si dezvaluie identitatea. Adica sa ne inspiram toti dupa un model ireprosabil, ca el. daca nu, sa taca naibii din gura. E plin sistemul de guralivi plini de vitejie in spatele tastaturii.
bai marele politist penitenciar vad ca ai o problema personala cu hugin , dute nene si poarta o discutie barbateste cu el si scutestene de postarile tale ca noi avem probleme cu adevarat .
Huginn, tu mai ştii să scrii. La o primă citire, am observat doar că scrii "servici", în loc de "serviciu" şi că ţi-ai uitat virgulele pe undeva prin biroul lui Tibiche. Ia-ţi băieţii ăştia şi mai învaţă-i câte ceva, că te fac de ruşine!
@ 02.12.2009 07:05:00
şi restul anonimilor "viteji"
La cum ai scris "dute" si "scuteştene", chiar că ai mari probleme de rezolvat. Retrage-te în peşteră, rezolvă-ţi "problemele" şi apoi întoarce-te, educat şi civilizat, în stare să înţelegi ce se petrece în jurul tău.
Şi o rugăminte: vorbeşte doar în numele tău. Sau te-o fi chemând Noi?
Nu cred că Huginn avea nevoie de apărători (mai ales de "talia" ta) într-o polemică, care, cu unele excepţii - cu accente mai bărbăteşti, s-a purtat destul de civilizat, argumentat şi la subiect.
Dar postacul de serviciu, care este peste tot, dar pe nicăieri (în privinţa subiectului), hop şi el, că e rost de băgat coada…
Din punctul meu de vedere, discuţia dintre cei doi protagonişti a plecat de la premise apropiate dar înţelese diferit şi s-a finalizat printr-un dialog constructiv şi raţional. Punct. Fără a fi necesară intervenţia chibiţilor postaci.
"la multi ani" domnului Bala si fericire de sfintele sarbatori , sa ai patre de" cele m-ai frumoase " zile" din viata TA !
Doamne ce de lingai ............va da dumi de mancare............pune-ti mana la munca......vreti doar drepturi..multi dintre voi uitati ca v-ati angajat in sistem cu spaga sau ati absolvit liceul cand erati in sistem ....
Domnilor imi pare rau sa o spun dar cineva are de cistigat din toata "gargara" asta si sigur va spun ca nu sindicalistii simpli
Ati auzit de asta: Dezbina si condu. Vad ca aici este un mediu propice pentru asa ceva.Nu vad unitatea intre oameni,vad doar prostia din ei.(va rog sa-mi scuzati sinceritatea)
TREZITIVA pina nu este prea tirziu!!!Cutitul este la os si mai mult ca sigur o sa iasa pe partea cealalta daca o sa ii lasati sa il implinte mai mult.Ajunge cu prostia, si cred ca sint in asentimentul tuturor cind zic asta.Altele sint problemele care dor, si nu cearta absurda dintre unii si altii.
cu stima.
Mai, da cata risipa de energie pe aici. Anonimi viteji, uno mai lingai decat altii si in frunte era el, anonimul Huginn. Fii sincer, mai "postac" ca anonim?
Bobiţă, credeam ca am scapat de fandositi de-alde tine, frate. Ma si mir cum de mai suporti marea masa de inculti si analfabeti din sistem, tu, un literat atat de notoriu si un lingusitor desavarsit.Ce zici de-un sincer si barbatesc "lasa-ne"??!!
@ 02.12.2009 21:04:00
"Lasa-ne"? Probabil că ai ieşit de supt efectul medicamentelor.
"Frate" mi-ai spus? Până aici, infamule! Eu ti-am vorbit cât de cât decent, fără să te înjur în asemenea hal.
@anonim viteaz
Scrie , mai draga, cu vitejie si nu te mai oftica. Poti si tu, crede-ma!
Dar e mai greu sa fii consecvent!Poate cand vei creste mare.
bobiţă, esti mult prea sensibil pentru un barbat ce te crezi. Mereu te-am suspectat dar evidentele nu inseala. Te pierzi cu firea si asta nu da bine. Eu zic sa te porti maiestuos, asa cum te vezi tu dimineata i oglinda, inainte de a incepe sa postezi vitejeste pe blog.
03.12.2009 18:09:00
Tu eşti "orăşeanul" din da' las' că ne arăţi tu cât eşti dă dăştept? Mişto!
"Grandiosule", te repeţi atât de obsesiv şi obositor, încât uiţi motivul pentru care te dai în stambă pe bloguri, de la mână până la tastatură.
Un mic sfat prietenesc: ai grijă la ficat; nu-l forţa inutil, că-i păcat.
SINCERE FELICITARI SNLP,
Domnilor colegi care ati carcotit impotriva SNLP si liderilor nostri de sindicat acum ar fi momentul sa ve cereti scuze si sa-i felicitati.sa dam dovada de caracter.Eu am fost unul dintre carcotasi si din aceasta cauza imi cer scuze in fata liderilor SNLP si-i felicit pt. ca au dat dovada ca sunt lideri inteligenti si dedicati membrilor lor.
Cu stima un membru SNLP.
Si-au facut doar datoria!
Trimiteți un comentariu