Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

duminică, 8 noiembrie 2009

Zile libere... cu forta

Ordonanta guvernului referitoare la reducerea cheltuielilor cu salariile bugetarilor a trecut de Curtea Constitutionala ceea ce inseamna salariu redus chiar in perioada sarbatorilor, sau imediat dupa. Oricum ai incerca sa faci calculul 15,5% reducere inseamna mai bine de o jumatate de luna neplatita.

De dragul FMI sau a sacrificiilor pe altarul crizei 'minunea' se intampla pentru ca Guvernul n-a reusit sa combata criza prin masuri de stimulare a economiei. In realitate cheltuielile bugetare au crescut fata de 2008 in pofida declaratiilor optimiste de la inceputul anului, iar masurile adoptate nu au facut decat sa reduca consumul si sa gripeze economia.

Partea proasta e ca aceasta masura are un oarecare sprijin popular din motive de romanism (capra vecinului, oaia ortomanului, etc) si populist, din motive de alegeri. Drept urmare si Curtea Constitutionala simte nevoia sa judece prin prisma unei constitutionalitati destul de bine contextualizata.

Ordonanta prevede asadar zile libere cu forta, program redus cu forta sau masuri cu acelasi echivalent dispuse de catre conducatorul autoritatii publice dupa consultarea sindicatelor. Liberele fortate nu pot fi acordate in zilele de sarbatori legale, iar vechimea curge in perioada asta.

Optiuni sunt asadar, trebuie doar sa fie vointa si sa se gaseasca varianta cea mai potrivita. Nu stiu insa daca Guvernul asta merita sacrificiul. N-am vazut inca legea prin care cheltuielile electorale se reduc cu 15,5%. N-am vazut legea prin care promisiunile electorale se reuc cu 15,5%.

N-am vazut nici investitiile de 20% cu care se lauda domnul Boc. Drept urmare am oarecari motive sa nu ma simt obligat in a sustine masurile unui Guvern prost, populist si incompetent. Este, evident, doar parerea mea. Va rog sa o primiti ca atare.

***

Mai jos aveti textul in cauza si una dintre primele reactii:
"Art. 10 (1) În vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situaţia de criză economică, în perioada octombrie-decembrie 2009, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare, au obligaţia de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia din următoarele măsuri:
a) să acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fără plată pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare;
b) să reducă programul de lucru;
c) să dispună o măsură ce combină alternativele prevăzute la lit. a) şi b);
d) altă măsură cu efect echivalent.

(2) Cu respectarea prevederilor alin.(1), autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a-şi organiza activitatea, astfel încât să asigure continuitatea serviciilor de interes public.

(3) Modalitatea de aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte cu acordul salariatului, după consultarea organizaţiilor sindicale sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

(4) În lipsa acordului sau în cazul în care, urmare a opţiunii exprimate de salariat, nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul şi numărul de zile libere, precum şi reducerea programului se stabilesc de conducătorul instituţiei publice, astfel încât să nu fie efectuate mai mult de 4 zile libere într-o lună, iar diminuarea salariului să nu depăşească nivelul prevăzut la alin. (1).

(5) Angajatorul nu poate acorda zilele libere prevăzute la alin.(1) în zilele de sărbătoare legală.

(6) Zilele libere sau, după caz, reducerea programului de lucru prevăzute la alin. (1), (3)-(5) nu afectează durata concediului de odihnă anual şi sunt asimilate unei perioade de activitate, inclusiv în specialitate, efectivă. Salariatul beneficiază în această perioadă de toate drepturile cuvenite, potrivit legii, altele decât cele salariale.

(7) Pentru personalul militar din instituţiile din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, măsura prevăzută la alin.(1) lit.a) se aplică pentru un număr de până la 14 zile calendaristice.

Art. 11 - Prin derogare de la prevederile art.119 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009, şi până la data de 31 martie 2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010".
***Comunicat FSANP / Re: OUG reducere cheltuieli salariale in sectorul bugetar

47 comentarii:

alina spunea...

Sa se reduca salariile celor care freaca menta si au functii ai caror coeficienti de ierarhizare sunt cuprisi intre 4 si 7, sau sa se taie sporul de 50% care in multe cazuri este dat clientelar, de ce nu si o noua reorganizare in statele de functii,pensionarea mosilor care inca mai sug seva sistemului,arestarea si confiscarea averilor la cei care au detinut functii de conducere si au cheltuit banii publici pe proiecte demult apuse sau dupa cum a vrut muschii lor, acestea sunt doar cateva moduri de a face rost de bani la bugetul de stat nu zilele libere luate cu forta.
De ce o mai trebui oare acordul angajatului, ce se va intampla in cazul in care un angajat nu isi da acordul?

marcos spunea...

"La Multi Ani"tuturor celor pe care ii cheama:MIHAELA,GABRIELA,MIHAI,GABRIEL,etc

Anonim spunea...

Cea mai buna solutie pentru diminuarea cheltuielilor este sa se suspende drepturile financiare care le au imputernicitii in functiile de conducere .
Indemnizatie de conducere Sef Birou 25%,Sef serviciu 35%,Director adjunct 45% din salariu.

Aici este buba d-le Director General Bala .
A-ti imputernicit in functie o gramada de functionar pe criterii numai de d-voastra cunoscute.
Un asemenea functionar beneficiaza de indemnizatiile sus mentionate rusine A.N.P.
Facem apel si la liderii de sindicate sa nu mai tolereze aceste imputerniciri si aceste politici de resurse umane bazate pe afinitati prietenii rubedenii si zvonuri.



Rusine ,tolerati si promovati incompetenta!!!

RADU MAZARE spunea...

Huginn...mai bine ai merge la un Mihail si Gavril decat sa stai sa cenzurezi...Dupa apucaturi banuiesc ca o buna parte din viata ai trait in regimul comunism...

RADU MAZARE spunea...

In tarile din vest cu o economie puternic dezvoltata (vezi Italia, Irlanda) pe langa unele masuri de reducere a cheltuielilor in sistemul bugetar pe timp de criza s-a introdus si impozitul pe venit diferentiat...Astfel a luat de la cei cu salarii mai mari fara sa-i influenteze pe cei cu venituri mici...La noi daca s-ar reduce salariile spr. exp. cu 2,5 la coeficienti de la 1 ianuarie,...agentii ar ramane fara salarii in timp ce... si cel mai prost ofiter ar ramane cu 1,5...???...Deci cel mai prost ofiter ar lua 9oo ron fara sporuri...cu totul ar lua peste 2 salarii minime pe economie....Sindicatelor...dormiti in pace ca noi va platim....Ofiterilor le recomand un nou sport national...pupatul in dosurile guvernelor Tariceanu (ca le-a marit atat) si Boc...!!!

INFASTIDITUL spunea...

Dezamagitule(racutza), mai bine te-ai interna in spital si scapi de cele 10 zile fortate...Ai pierde doar sporul de antena si praf...Te si tratezi si te pregatesti psihic pentru 2010 cand nu se vor mai plati multe , printre care... chiriile...Ce te faci? Daca n-ai vrut sa te pensionezi anul asta de acum basta...la 60 cine apuca...Euro se duce si el in martie la 5,oo...Ce te faci...???...Daca pierzi si indemnizatia de conducere...Noroc ca pe masa Parlamentului este in discutie Legea falimentului persoaanelor fizice...poate asta te ajuta...Eu...ma voi duce cum vrei tu pe fundul Dunarii, mi-am luat teren acolo si va astept si pe voi pentru vacantele nesfarsite...Imi deschid un Hotel chiar la cotul pisicii...Hotelul epavelor esuate...Cele din penitenciarul Galati au gratuitate si all inclusive...Pentru a nu suferi de frig va fac impachetari cu ciment!!!MOTTO afacerii mele...HOTELUL CARE VA SCAPA DE CRIZA!Va astept !

Scarface spunea...

Pentru RADU MAZARE:
cred ca ti-ai ales la intamplare pseudonimul dar,mazare ti se potriveste de minune.esti minion in gandire si limitat.imaginatia iti este foarte bolnava,iar ceea ce scrii te caracterizeaza!sa speram ca este un accident!
EU UNUL SUNT DE ACORD SA VIN LA SERVICI CATE 3 ZILE IN ULTIMELE 2 LUNI NEPLATIT.DE CE?SUNT OAMENI CARE FAC ASTA DE LUNI DE ZILE PE BANI MULT MAI PUTINI CA SI NOI SI INCA NU SE CAIESC.DIN RESPECT PENTRU EI,PENTRU COPII NOSTRII SI AI LOR SI PENTRU O SANSA DATA TARII HAIDETI SA TRECEM SI PESTE ASTA CU MANDRIE!"SA FI DOMN E O-NTAMPLARE,SA FI OM E LUCRU MARE"!
JOS CASCHETA!CE ZICETI Ofiter indezirabil?

Anonim spunea...

DA,VOM STA ACASA DACA ASA S-A HOTARIT,DAR TOTI ODATA. LE ATRAGEM ATENTIA CELOR CARE ,EFECTIV SE JOACA CU SISTEMUL PENITENCIAR CA VOR AVEA MARI SURPRIZE IN ACEASTEA PERIOADA FRAGILA.VA RUGAM DIN TOT SUFLETUL SA DATI URMATOAREA DISPOZITIE LA NIVEL NATIONAL------ PLECATI ACASA GARDIENI, TEMNICERI,PAZNICI SAU MAI NOU-FPSS.

RADU MAZARE spunea...

pt. Scarface...Modul tau de exprimare..fara sa ma cunosti si sa incepi sa jignesti denota o miicime din partea ta atat in gandire,comportament...etc...Guvernul s-a imprumutat sa-ti dea tie miimea de euroi pe care sigur nu o meriti...gandeste-te ca acea miime se va plati cu dobanzi de alte mii de euroi luati din banii copilului tau..Posibil ai o masina sh scumpa ,mult mai scumpa ca una noua romaneasca dupa modul tau de gandire..acei bani ajung in strainatate in loc sa promovam piata noastra si sa oferim locuri de munca...Tot unul ca tine nu poate renunta la masina pentru bicicleta desi reduci cheltuielile,poluarea...si nici nu circuli cu metroul sau alt mijloc de transport in comun din mandrie...Din vara intrarea in mamaia o fac 10 ron...poate vii pe jos sau deloc....tu poluezi mai mult ca masina ta...chiar si acest blogg...

Anonim spunea...

Eu zic sa mai taie si ceva bani de la pplei, ca se dau bani pentru scoala, de exemplu...Basca faptul ca eu, ca angajat, platesc contributia la sanatate, dar nu mai exista bani de analize gratuite etc, pentru ca, evident, detinutii nostri trebuie tratati tot pe banii nostri...
Dar daca se va intampla sa fim totusi chemati la munca, dar sa nu fim platiti, ce va fi? Chiar in halul asta sa fim umiliti?!

Anonim spunea...

D-le Director General,

Noi o sa ne luam 10 zile concediu fara plata,dar sefii din acest sistem penitenciar care au cheltuit si cheltuie in continuare bani publici fara nici un fundament cum raspund???Sau cand raspund D-le Director General???

THE ECONOMIST spunea...

Scarface, azi esti prostul penifestului...Ieri Pruteanu te critica ptr.gramatica ta de balta..acum te i-au si eu pentru gandirea ta incoerenta,...Esti ofiter???Posibil dupa cum gandesti..Atunci salariul tau net e 1300-1500 euroi...In Italia unde PIB-ul e de 5 ori cat al Romaniei un ofiteras ca tine castiga 3000 euro deci dublu si nu de 5 ori,...in Irlanda unde PIB-ul e de 10 ori mai mare ca al Romaniei o leguma cu cascheta de ofiter ca tine castiga doar 4500 euro...Un simplu calcul matematic daca aI fi retribuit ca la ei,...salariul tau ar fi intre 450 si 600 euro...Apropo...stii ce e ala PIB-ul unei tari...istetzule!!!

pele spunea...

Dacavom fi trimisi in concediu fara plata din ce l-i se vor mai platii asigurarile medicale p.p.l.-ilor, ca pe spinarea noastra isi fac fel de fel de interventii medicale. Cunosc cazuri care vin la puscarie ca sa se trateze, ptr. ca nu au asigurari medicale deoarece nu n-au muncit toata viata, ci au stat de ne-au dat in cap parintilor si ne-au violat copii, ori talharit.Halal lege a asigurarilor avem. Cand avem nevoie de o analiza, sau de o reteta pentru copii nostrii nu mai sunt fonduri. hhhooooaaaa.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Ce spuneti de controlul pe care l-a facut Ioanitoaia la Deva? Cred ca deja lucrurile sunt aranjate in stilul specific. Este prieten foarte bun cu Bota.

Anonim spunea...

daca o sa fim trimisi si noi, fpss, 10 zile in concediu fara plata, sintem curiosi sa vedem pe ce criterii vom fi alesi noi de la escorte din galati mai ales ca aici sint 2 gasti una a lui perjeru, alta a lui ionescu daniel.
perjeru, care este si vicelider de sindicat, fost agent, pedepsit de 2 ori(o data pt ca a primit bani de la un detinut care se libera - adevarat nu?), nu isi mai vede capul de treaba prin unitate facind si desccind intrigi.
o sa aiba mari batai de cap cu noi la escorte, mai ales ca fratele lui este acum, din intimplare la escorte, si toata ziua este prin curte si urmareste tot ce misca iar d-l perjeru are multa treaba sta pe net(capitanul de pe simpatie.ro iti este cunoscut?) planifica agentii la viitoarea sala de forta(este mare culturist - deci are interes personal), dar aceste aspecte sunt mici pe linga activitatea de fost sef de sectie la rsd, cum se dau libere la escorte, bunurile confiscate de la detinuti cu ocazia perghezitiilor, etc .
sunt aspecte care pot face obiectul unor articole dragute despre activitatea d-lui ofiter de la galati. promitem ca vom reveni cu date si probe.

Anonim spunea...

Venim cu propunerea de a sta acasa,din unitatea noastra,cei care sunt purtatori ilegali de salariu.Putem aminti aici de cei doi grei;ISTVAN si MINERUL care oricum vin la servici pentru s servi cafea la tonomat,pentru a fuma o tigara sau pentru a face naveta la biroul sipa,care are cuvintul in a numi cadre pe posturi-vezi cazul AGAPI,sustinut de LAZAR-SIPAREZUL,pentru a deveni agent tehnic peste noapte.O SOLUTIE PENTRU A FACE ECONOMIE DE BANI-DESFIINTAREA SIPA CARE TREBUIE LUATA CIT MAI RAPID ODATA CU REORGANIZAREA.

FPSS spunea...

Dragii mei, ca sa reducem cheltuielile in perioada asta lunga de criza, eu as propune guvernului Boc-Croitoru-Negoita si reducerea pedepselor detinutilor macar cu zece zile: am face astfel economie la mincare, cazare, scoala, medicamente, asigurari, etc, etc, etc.La urma urmei, sa suferim cu totii la fel.
In alta ordine de idei, dar in acelasi context, trebuie sa vedem si partea buna a acestor zile libere: Acadel va avea timp Berechet sa si completeze si sa si faca public CV ul.Hai Romania, hai Acadel !

Anonim spunea...

Ca prima masura de reducere a cheltuielilor, propun sa fie desfiintata functia de "sofer de director".
De regula acestia duc la scoala copiii directorului,fac piata pentru familia acestuia,duc soacra la coafor,nevasta la stomatolog,platesc facturi,etc.
Oare se justifica mentinerea acestora pe post?.Eu cred ca nu.
Mai nou,dupa legea de axecutare a pedepselor,directorii sunt in multe comisii si nu prea mai au timp sa mearga la prefectura,primarie,GAZ,etc. asa cum se intimpla alta data.
Daca aveti curiozitatea sa comparati "foaia de parcurs" a masinii dir. cu pontajul si orele trecute la plata(sporuri) pentru dir.si sofer, veti avea mari surprize.
Ex:sofer care lua spor TBC,dar primea si diurna pentru deplasare ,la Bucuresti(Sp. P. Alba)
Nu am nimic personal cu soferii nici cu directorii,dar cred ca se pot face economii si s-ar da un ex. demn de urmat pentru subordonati.
O singura masina de serv. ar putea sa rezolve nevoile de deplasari ale angajatilor unitatii,inclusiv ale directorilor.
PS. Am luat multe ex. de la spanioli,de ce sa nu-l luam si pe acesta.
La ei, singura persoana care are dreptul la masina este directorul general,atat.
Ce parere aveti domnilor directori?

Anonim spunea...

@ The economist (zici tu!?!)

În viaţa asta a ta, ai economisit doar timpul alocat gramaticii şi bunului simţ.

Câinele turbat, gigoloul sistemului, economistul lu' peşte, aqua tulburata sau cum mama naibii ţi-ai mai spus în dedublările tale de personalitate, toate au însemnat tot atâtea replici pe care ţi le-ai luat peste botul spurcat.

Până o să-ţi explice Scarface ce înseamnă PIB, îţi spun eu că în ceea ce te priveşte, PIB reprezintă:
- Psihopat;
- Idiot;
- Bădăran.
Acum rămâne să stabilim cât e PIB-ul din Galaţi în comparaţie cu cel al nevertebratelor.

i-au năbădăile când citesc ce enormităţi scrii,

Anonim spunea...

Singurul om care alearga cot la cot cu agentii la escorte este Perjeru. Se pare ca dupa ce a fost sapat din sef de sectie de ISTVAN SI DUMITRU+ MACACIO face treaba excelenta la plutonul escorte...unde nu exista gasti amice...esti tare prost...informat...exista doar oameni care muncesc pentru salariu lor! Cat despre sala de sport a membrilor de sindicat este ceva ce penitenciarul nu a reusit sa faca si daca vise pare ca contribuiti prea mult retrageti-va! Nu este nevoie de voi! Fugiti sub poala taticilor rataciti prin tara!

SCANDINAVUL spunea...

ptr. 9,03,...Te plateste statul sa stai pe penifest scump coleg(a)...Esti in timpul serviciului si stai pe penifest si site-uri matrimoniale...Dupa cum scrii imi pare rau sa ti-o spun dar ai acumulat multe frustrari probabil din cauza concediilor mele multiple si a plimbarilor prin Europa...M-am plimbat prin Europa si pentru mine dar si pentru voi..sa va invat economie...Probabil m-ai vazut si prin oras cu o sirena superba de fata si atunci...in impotenta ta..scrasnind din dinti te-ai apucat sa murdaresti penifestul...Poimaine plec in Suedia la mio fratelo pentru 5 zile si voi lipsi din mocirla sufletelor si caracterelor voastre...Poate trec si prin Laponia si-am sa-i spun mosului sa vina si la voi dar cu multe carti...de gramatica, de bune maniere,...despre cei 7 ani de acasa ,fabule de Grigore Alexandrescu ptr ca acolo o sa va regasiti...Poate o sa va aduca si colinde si sa renuntati chiar daca va vine greu la manele...Deoarece virusul hepatic C face ravagii printre voi datorita unei purtatoare (RR) am sa rog mosul sa va aduca si notiuni despre acest virus mortal...Pe final rog sa aveti grija sa nu va contaminati cu AH1N1 pentru ca la caracterele unora dintre voi microbul sigur isi modifica structura si devine extrem de periculos...ADIO !!!!

Anonim spunea...

salutari!
Din punctul meu de vedere, solutii sunt multiple. Insa acelea ca dimnuarea numarului parlamentarilor, neobligativitatea cotizarii la fondul pt sanatate fara a avea beneficii in virtutea acestei activitati, mentinerea persoanelor cu varste de pensionare in diferite sisteme cat si o ...renastere a legii 18/1968 (privind controlul provenientei unor bunuri ale persoanelor fizice care nu au fost dobandite in mod licit) - pe care unii s-au grabit sa o abroge, sunt ghimpi puternici in spatele mogulilor si a maharilor ce ne conduc...
Pana una alta noi sa fim sanatosi, k altii tot ce stiu ei mai bine faq!!!
semneaza nickbrai

Anonim spunea...

SCANDINAVUL PENTRU UNELE VERTEBRATE DIN PENITENCIARUL GALATI SAU (FERMA ANIMALELOR)...nu ma pot supara pe aceste persoane care scriu la adresa mea pe acest blog pentru ca le stiu si capacitatile mintale si cele fizice..etc...Aceste 2,3 persoane care mi-au vizitat si casa,pe care le-am pus si la masa,pe care le-am ajutat cu bani imprumut,etc...acestia sunt cei care batjocoresc acest blogg cu diferite jigniri...cand vorbesc de capacitatile mintale ma refer la faptul ca nu sunt in stare sa sustina un examen pentru carnetul auto,nu au capacitati sa sustina o licenta,confunda societatea civila cu FERMA ANIMALELOR din care provin de fapt...Unul din ei a facut chiar o marturisire de soc,citez " acest sistem penitenciar ce se vrea un stalp al societatii romanesti"(vezi comentariul.din 06.11 art.SEFUL)....Poftim??? dar ce Romania e o tara de hoti si gardieni...????extraordinar...Probabil atat vad unii doar gardurile puscariei si stirile OTV...E lesne de inteles comportamentul acestor buni colegi care datorita a anumitor frustrari s-au erodat psihic prin scaderea serotoninei la nivelul creierului si astfel au ajuns sa sufere de Anxietate,chiar si Paranoia..!!!Problema e ca nu ma deranjeaza numai pe mine ci si pe alti colegi(vezi pensionarile aproape fortate ale lui Voinea si Dragos...Doar Dumnezeu ii mai pedepseste cu cate o casa arsa,o boala gen hepatita C....(rog publicare ca drept de replica la art 09,03...Multumesc!

Anonim spunea...

Domnule HuGINN,de ce lasati comentarii care nu respecta regulile?
Ex: 09.11.2009,ora 09,03(psihopat,idiot,badaran)
Rusine.

PAPARAZZI spunea...

Cred ca am sa linistesc spiritele in Penitenciarul Galati prin publicarea unor fotografii compromitatoare si intoducerea pe internet a unor filmari deochiate cu diferite cadre din unitate(din corpul de comanda)...Nu vreau ,..dar asa ca la despartire o sa va inchid guritele fermecate...

Anonim spunea...

vad ca nimeni nu se ia de plata orelor suplimentare din ianuarie si februarie, pentru ca din cite stiu anp-ul a dispus sa se faca necesarul de bani si sa se plateasca.se platesc sau nu?
paparazule astept link cu filmele porno sau ce ai acolo murdar.

Anonim spunea...

Domnu admin, este adevarat ca se va incearca plata drepturilor restante pe echipament?

Anonim spunea...

stie cumva cineva daca exista vreo ordonanta de guvern care sa extinda perioada in care se pot recupera orele suplimentare neplatite si nerecuperate? multumesc.

Anonim spunea...

ce aveti cu Perjeru ma obositilor.Va infipt MACACIO,ISTVAN SI MINERU SA VA LUATI DE EL,nu vedeti ca sunteti folositi de altii,daca sunteti corecti uitati-va in oglinda mai intai si apoi vorbiti de altii.El a luat examenul pe merit nu ca altii care au luat cu unchii sau care si-au dat sora la produs ca sa ajunga ofiteri(mineru).Dece nu vorbiti de faptul ca serviciul care ar trebui sa fie impartial sta toata ziua bot in bot cu ISTVAN SI MINERU ,OAMENI CARE DAU INFORMATII LA P.P.L.despre nr.de tel.al colegilor,unde stau,care luau parte la telefoanele bagate de ceii de la UNICOM ,istvan mai tii minte cind erai la masa cu fostul interlop (marian ivan) care vorbea cu p.p.l.LAZAR GEORGHE NELU (CURUT)pe 3G SI IA ARATAT CU CINE VORBESTE iar tu radeai ca P---A.Ai grija ca mai dat in primire o data la interlopi si nu te iert.Asa ca lasati omul in pace ,pe LIVIU,SAU SUNTETI SUPARATI CA VA SCOATE TELEFOANELE PE CARE LE BAGATI SI P.P.L.VA AMENINTA CA VA DAU IN PRIMIRE.CEI DE LA A.N.P. LUATI MASURI INPOTRIVA ACESTOR DOI OAMENI ,MINERU SI ISTVAN,CARE BAGA URA IN OAMENI,SUNT CORUPTI SI TRADATORI,CARE FAC SISTEMUL DE RUSINE,DACA NU NE FACEM NOI DREPTATE.

Anonim spunea...

Pentru 11.49.
Ai dreptate colega, Perjeru alearga cot la cot cu agentii deoarece nu si-a depasit conditia, a ramas tot la stadiul de agent care primeste bani de la detinutii care se libereaza(10 lei, va dati seama ce pret are acest coleg, 10 lei!?).
Sumtem curiosi ce nume va purta sala de forta, cumva PERJERU?, si cum va justifica prezenta si salariul agentului Alecu Dan care de ceva timp supravegheaza detinutii care muncesc la aceasta sala.
Cine le da cistigul la detinuti, cum sunt pontati, dar platiti, din banii cui, ai sindictului? Acesti detinuti sunt selectionati sa muncesca in interesul unitatii nu a lui Perjeru care deabia asteapta sa inceapa sa traga de fiare la sala, sa nu mai plateasca in oras abonamentul. D-le Perjeru, pot veni la sala si cine nu este membrii de sindicat? sau acestora le iei taxa(1o lei, asta este pretul tau de lucrator in sistemul penitentiar, 10 lei).

Anonim spunea...

@ "Scandinavului"... plecat (12:21:00, 14:00:00, 14:24:00, 14:48:00, 17:30:00, 18:30:00)

Aşa ţi-au spus băieţii în halate albe, că te duc în Scandinavia? Mişto! Tu nu le-ai spus că eşti deja puţin... plecat?

Şi cum ţi-au mai spus? Că pentru protejarea ta (şi a mediului înconjurător) te vor "îmbrăca" într-o cămaşă (de forţă). Sau îţi vor pune lesă şi botniţă? Dinspre Galaţi adie parfum de os... piciu.

Drum... bun (de legat) şi... să-ţi vină cămaşa! Să o porţi demn şi cu eleganţă. Sper să se asorteze cu lesa.

P.S. Moldovene, deochea-te-aş! Deocheat se citeşte cu “e” (nu cu “i”) şi tot aşa se scrie. Asta e doar o mostră, restul reprezintă dovada unor crase manifestări de incoerenţă, agramatism şi analfabetism.

Anonim spunea...

sunt selectionati de ISTVAN SI DE MINERU PE BANI GREII,daca PERJERU fiind si vicelider s-a implicat in realizarea unui lucru minunat pe care ni-l dorim majoritatea salariatilor a facut ceva rau in opinia anonimului de la 18,30,atunci LIVIU trebuia sa faci un bar ptr.acest anonim.As dori sa-l vad pe acest individ atunci cind o sa fie verificari anuale la sport, unde o sa se orienteze (C.M. ASA FACEA SI CIND IL DADEAU LA SCHIMB).Daca liviu are valoare de 10 lei istvan ce valoare are daca ii da primire pe colegi?ANONIMULE

Anonim spunea...

Chiar se pot face economii la buget, asa cum spunea colegul fara sa mai fie sute de imputerniciti care nu stiu de capul lor si care vaneaza functii macar sa ramana imputerniciti, pe bani multi, daca altfel nu le pot ocupa.
Unde mai pui ca cei imputerniciti, mare parte, nici studiile necesare nu le au ca sa nu mai vorbim de late aspecte...

Anonim spunea...

Politistii au fost anuntati ca in cursul lunii noiembrie vor primii banii pe echipament...tot echipamentul restant...sa va arda focul de anp-isti clientelari, chiaburi, comunisti, si...nu pot sa spun alte cuvinte urite ca nu-mi publica comentariul...ce mama naibii asteptati sa ne dati si noua ce ni se cuvin?...vreti sa dam peste voi cu hoti cu tot?....

Anonim spunea...

voi cei de la Galati, niste tarani !

Anonim spunea...

A fi taran este un lucru util natiunii.Dar tu esti purtator ilegal de salariu,mai rau esti turnator SIPAROIULE

Anonim spunea...

ATENTIE!
La Galati, gasca lui perjeru isi apara seful, lovind in oricine pentru a crea o diversiune dar noi vom reveni cu informatii la obiect, cu probe si date ce pot fi verificate, nu cu rautati, mizerii, petarde si fumigene.
De mult timp incercam sa ne dam seama de ce fac asta, ce interese au, ce urmaresc, ce vor sa ascunda, de ce le este frica?
Ceva este putred si incearca sa distraga atentia.
Sunteti de cea mai joasa speta si apelati la metode urite.
RUSINE LASILOR!

Anonim spunea...

Galatiul a ajuns sa fie hulit de catre toti cititorii Penifestului.Si asta numai din cauza catorva specimene lipsite de caracter,moralitate si bun-simt.Nu se pot elibera de frustrari in viata reala si atunci se manifesta in spatiul virtual,sub mantia anonimatului.Nu au fost in stare niciodata sa isi asume responsabilitati.Acum procedeaza la fel.Inchipuindu-si ca nu pot fi identificati,se simt pe deplin satisfacuti ca pot improsca cu dejectii pe toti cei care nu le impartasesc opiniile denaturate. Mai grav e faptul ca, din cauza unora ca ei,si ceilalti lucratori de la Galati sunt etichetati asemenea lor.Daca tot va erijati in mari aparatori ai dreptatii,cinstei si corectitudinii de ce nu va dati jos mastile care va acopera identitatile si luptati in viata reala pentru apararea acestor idealuri?
Intotdeauna ati jucat murdar si nu ati stiut decat sa muscati din umbra si pe la spate.
Asa cum ati afirmat,acum aveti la conducere niste oameni cu care se poate dialoga.Silicitati-le celor doi lideri,sa va sprijine,daca tot sunt de partea voastra!Organizati o sedinta cu intregul personal si rezolvati acolo problema "purtatorilor ilegali de salariu,a celor care calca greu",a nepotilor,a sefilor incompetenti,a subordonatilor supercompetenti si neintelesi.Cred ca asta ar fi o modalitate mult mai buna de a va rezolva "problemele acute",decat aceea prin care va manifestati acum(postari agramate,fara sens si fara logica).Bafta si poate pe viitor ne scutiti de comentariile voastre libidinoase.

Scarface spunea...

@Radu Mazare:
ce te-ai aprins asa?eu cunosc doar o persoana cu acest nume!te rog sa-ti recitesti postarile sa vezi cum nu mai esti tu ,deviezi ca personalitate,nu te inteleg ce are Irlanda,Italia cu pupaturile in dos?de ce nu te muti acolo?nu mai fi ofensat in orgoliu,chiar nu te-am jignit dar,doresc sa te cunosc,chiar daca tu nu poti spune acelasi lucru!o zi buna!

Scarface spunea...

@THE ECONOMIST
Sigur urmaresti MONEY CHANNEL cu viu interes,trebuie sa mai si intelegi dezbaterile politicii financiare nu la cat intelegi tu ci la adevarata lor valoare.daca tu ai inteles ca am fost criticat pentru gramatica mea,te inseli.am fost doar corectat.de unde pana unde ai tras tu concluzia ca sunt prost,leguma?argumenteaza!sau doar doua cuvinte ti-au coborat din aura ta?probabil controlezi bine pibul in econimia ta, dar nu inseamna ca tot ce ai scris ma si uimeste!si daca tot mai intrebat daca stiu ce inseamna PIB retine:
P-poate
I-inventezi
B-banana
Acelasi,

Anonim spunea...

Dragi OFITERI DIN SISTEM,...Vreau sa-mi cer scuze in numele celui cu diferite pseudonime gen RADU MAZARE, sau THE ECONOMIST ca a indraznit sa va puna sa pupati dosuri si ca v-a facut prosti...LUCREZ DE MULTI ANI IN SISTEM SI CUNOSC CAPACITATILE MULTORA DINTRE VOI...PENTRU CA SUNT DOAR SOFER LA ANP ma abtin de la alte comentantarii sa nu fiu depistat chiar daca scriu de la un INTERNET CAFE din Berceni...Va asigur ca mai multe delegatii de la Fondul Monetar International, Banca Mondiala, U.E ,etc,sunt acum la ANP pentru a recruta personal din randurile ofiterilor si a lucra pentru ei...Sunt foarte satisfacuti de performantele multora dintre voi si astfel considera ca decat sa va plafonati in institutiile penitenciare din Romania mai bine lucrati la nivel inalt...SUCCES !!!

Anonim spunea...

BANC:Testare de sfarsit de an la evidenta:MAXIM CE ESTE PUSCARIA??? Nu stiu!ESTI PROST. RODICA CE ESTE PUSCARIA?? Puscaria este mama mea.CORECT. MAXIM CE ESTE PUSCARIA?Puscaria este mama lui Rodica.IDIOTULE,PUSCARIA ESTE SI MAMA TA,AI INTELES? Inteles!CE-AI INTELES? Ca sunt frate cu Rodica...

21.51. spunea...

"Pana nu vom invata sa nu ranim alte fiinte, tot salbatici ramanem."

A spus...un intelept.

in vino veritas spunea...

PTR.ANONIMUL DIN 09.11.ora 18,45...Nu cumva esti zingarone di dambovita sevastrelul sau mitrus...De ce nu-i calcificati guritza Rodicai, nu vedeti ca este masochista, singura isi face rau...ii aduc si ANP-ul pe cap...Cum spuneti voi ca-s nebun,asa ca nu pot fi acuzat si nu raspund nici penal...scusa...(DACA TACEA , SEFA LA EVIDENTA RAMANEA !!!!)

Anonim spunea...

Aici pe acest blog scriu numai cei din GALATI ? Ne-am saturat de ei ! Sa isi scrie probelemele pe blogul lor, ori unde vor, ca nu ne intereseaza pe toti - razboaiele pe care le au ei acolo ! Sa va fie rusine galateni, sunteti nesimtiti ca va razboiti aici, unde ar fi nevoie de alte discutii mai importante ! NU V-AS PUBLICA NIMIC DACA AR FI DUPA MINE, CA SA VA INVATATI MINTE !!