Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

joi, 12 noiembrie 2009

Executantul Impecabil

Dintotdeauna, alţii mi-au spus ce să fac: părinţii, fraţii mai mari, învăţătoarea, profesorii, partenera de viaţă, şefii,medicii, poliţiştii de circulaţie, politicienii, preşedintele, Dumnezeul din cărţi.Am ascultat sfaturi şi recomandări, am suportat constrângeri şi restrângeri, şi am învăţat relativ repede că, dacă nu te supui, nu obţii ceea ce-ţi doreşti.

Ştiu, clişeul lui Pavlov pare desuet, dar omenirea încă funcţionează pe baza reflexelor condiţionate şi aşteaptă recompense.

Mă simt binecuvântat că atâţia oameni au grijă de mine, să nu greşesc, să mă încadrez în limite sociale şi psihologice normale, să-mi fie bine şi să-mi îndeplinesc misiunea personală în această viaţă. E atât de confortabil să ştiu că, în orice moment, altcineva ştie mult mai bine decât mine ce, cum şi de ce trebuie să fac anumite lucruri. Nu mă mai obosesc să caut adevărul absolut, m-au convins alţii că nu există, iar libertatea a devenit o abstracţie care animă conversaţia cu prietenii, la o bere...

Sunt setat să devin cetăţean model, să respect legile, desigur, pe cele bune, să mă minunez de noile LOR tehnici de persuasiune şi de manipulare, să fiu mângâiat pe cap în semn de bravo! că am ajuns un foarte bun executant.
# # #
Îmi place să muncesc, să mă fac util celor din jurul meu şi , la sfârşitul fiecărei zile, să am conştiinţa datoriei îndeplinite. Când ceea ce era doar un zvon s-a adeverit, anume că 6, 8 sau 10 zile - nu se ştie câte încă, numerele pare dau întotdeauna dureri de cap - trebuie să mă odihnesc, l-am simţit ca pe un nemeritat „Marş, acasă!” Se apropie sfârşitul de an, întotdeauna sunt multe de făcut în perioada asta, dar, hei, cine sunt eu să comentez deciziile LOR?!

Mi-am permis să caut explicaţii şi argumente, nu de alta , dar vreau să mă asigur, în felul meu, că EI au dreptate şi de data asta. Şi nu mi-a trebuit mult să le găsesc. Adicătelea, dat fiind statutul meu de fepesese, nu produc nimic! Mai exact, nimic cuantificabil. Şi, fiindcă nu poate fi măsurată munca mea, mă pot lipsi de o parte din banii pe care i-aş primi nefacând nimic.

Mă simt dator şi, cumva, vinovat că încă nu am reuşit să răspund la întrebarea ce fac eu pentru societate, nu ce face ea pentru mine... Sunt chemat să-mi aduc tributul pentru ieşirea patriei din criză şi nu pot răspunde decât "prezent!"
# # #
P.S. Suntem 12.000 de golani-lucrători în acest sistem şi, pentru că există subconştientul colectiv, propun să fim de acord cu acele 6, 8 sau 10 zile de plimbare SIMULTAN.

69 comentarii:

Anonim spunea...

Unde sunt cele 5 min.??? sa punem de un film: 3 zile, 2h si 5 min. Ce capete "luminate" avem in ANP, nu au fost capabili sa negocieze cu sindicatele si sa impuna de comun acord o solutie unitara in toate unitatile! Sa punem lacat pe puscarii 3 zile si 2 ore! Sindicatele aproba? Asteptam o pozitie oficiala a acestora!

Anonim spunea...

http://penifest.blogspot.com/2009/11/ordonanta-guvernului-referitoare-la.html

Anonim spunea...

stau si ma intreb stimati colegi daca nu cumva asistam la un adevarat circ.incep personal sa-mi pun intrebari legat de liderii de sindicat,de activitatea acestora,de adevarata lor intentie de a ne reprezenta interesele.incep sa cred ca actiunile care au fost demarate in vara,actiuni sindicale,au fost doar praf in ochi pentru cei care muncesc cinstit.as prefera sa cred ca este doar incompetenta,cu toate ca tradarea nu e departe.domnilor..nu suntem niste golani,suntem oameni cu demnitate,oameni care lucreaza intr-un mediu ingrat.oare asta sa ne fie soarta? ps.cine esti tu penifestule? si ale cui interese le reprezinti?

Huginn spunea...

Poate aveti si raspunsuri, nu doar intrebari retorice si aluzii plimbate pe culoarele ANP. Nu penifestul ia decizii in locul directorilor din ANP. Penifestul scoate la lumina si lucruri neplacute. Nici sindicatele nu iau decizii in locul ANP si MJLC. Sunt oameni platiti sa admnistreze sistemul penitenciar si o fac prost. Nu va asteptati sa administreze sindicatele sau penifestul. Nu se va intampla.

Anonim spunea...

Liderul de la Penitenciarul JILAVA are 10 clase . Sa stea la birou cu cine credeti ca trebuie sa colaboreze?

Anonim spunea...

S-a zvonit ca zilele de concediu fara plata v-a afecta si OZ-ul.
Este adevarat?

Anonim spunea...

S-am zis verde salcioara, Marie si Marioara/Marie si Marioara ia un par de ma omoara,/Parul sa fie de plop/ Sa nu ma omori de tot mai,/Marie si Marioara ia un par de ma omoara.
Cam asa ar sta lucrurile, nu?

Anonim spunea...

Domnule Huginn este adevarat ca A.N.P. administreaza sistemul,dar ce fac aceii lideri de sindicat, care atunci cand au avut nevoie de noi sa venim in Bucuresti si ne-au promis ca nimeni nu se va atinge de drepturile noastre si ca vor reactiona imediat daca se va pune problema .
Va rog din suflet nu ne dezamagiti pentru ca este singura noastra speranta ce a mai ramas SINDICATUL.

Anonim spunea...

Va rog sa postati pe bloog si parerile mele referitor la acele zile libere.

Anonim spunea...

Cred ca nu este corect,ca angajatii da la Spetalul Penitenciar, sa ia acelasi numar de zile fara plata, ca si celalti angajati, de la alte penit.
Sustin acest lucru deoarece noi primim doar o parte din bani de la bugetul statului,iar cealalta parte de la Casa de Asigurari,pentru serviciile medicale prestate.
Cred ca numarul de zile ar trebui redus,proportional cu sumele primite da la buget si de la casa.
Ce parere aveti domnilor conducatori din ANP?
Dar dvs.domnilor de sindicat?

Bobby Fischer spunea...

Sword, nostalgicule!

Să înţeleg că protestezi împotriva societăţii materialiste occidentale şi sugerezi întoarcerea la mama natură?

Dacă îmi spui şi cum se mai poate realiza, voi fi primul care te va urma.

Flower power!
Make love not war!
Freedom, beauty and love!

@ All

Atât timp cât aceste măsuri de raţionalizare a cheltuielilor publice sunt impuse prin lege tuturor categoriilor de bugetari - Legea nr. 329/2009 (şi nu Ordonanţă de guvern, cum se tot bat câmpii), ce aţi fi vrut să facă sindicatele dintr-un sistem cu 12.000 de oameni.

Se poate şi mai rău. Mult mai rău. Reorganizări de instituţii (citiţi toată legea), restructurări de personal etc. Acesta nu e decât începutul sfârşitului. Acum începem să culegem roadele a douăzeci de ani de administare clientelară a ţărişoarei ăsteia. Îmbrăcaţi-vă ţinuta de gală pentru că balul de abia acum începe şi nici măcar nu ştim pe ce picior dansăm.

Suntem deja sclavi, ca ţară şi popor. O sclavie economică ce ne va influenţa viaţa pentru mulţi, mulţi ani de acum înainte. Ne-am tot căciulit, ne-am tot împrumutat şi acum, vai de… neamul nostru.
Se spune că experienţa este cel mai scump profesor. S-a tot experimentat, dar a venit şi vremea scadenţei. Iar cineva trebui să facă şi plata. Şi cum fiecare dintre noi ne credem “cineva”… vom plăti. Cu toţii.

un agent indezirabil spunea...

Noi vrem respect, respect
Noi vrem respect, respect
Noi vrem respect, respect
Noi vrem respect, vrem respect
Ai dracu rusi au fost romanii, dar trece
A venit apa calda? A venit, da-i rece
Rupem tacerea
Asa sta treaba
Au trecut 20 de ani si-or sa mai treaca degeaba
Din nou pentru putere se bat
Cand scolile cad peste copii
E un iad
Acum, ca esti batran, totul se transforma in scrum
Spitalele sunt ultima halta pe ultimul drum
Ne taram pe drumuri, prin gropi ca prin nisipuri
Ei nu simt nimic ca-si pun la caldura (…) in jeepuri
Banii sunt scopul
Ei vor totul cu justitia
Iti fura libertatea cand nu au ce sa-ti mai ia
Mergem la munca, platim taxe, taxe
Ei ne zambesc
Indiferenta lor o simtim pana-n oase
Nu vrem functii, nici putere
Sistemul e defect
Noi ducem tara-n spate
Vrem respect!
Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti
Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti
Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri
Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri!
Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti
Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti
Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri
Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri!
Rupem tacerea, poate v-am rupe gatul
Calculam in prostia noastra ca ni s-a urat cu uratul
Copiii se dau pe gheata, in sali de clasa
Saracia apasa
Batranii isi cauta demnitatea ramasa
Platim autostrazi care nu se mai fac
Si ne oprim sa ne tragem sufletul in primul copac
Legati in pat, in salvare, cu borsul pe-afara
Ne tremura mana ca trebuie sa dam spaga la drum de seara
Ies lipsa 30 de miliarde, de argint
Sa traiti bine, fraierilor! Iuda, ne ameninti?
O ducem bine, nu-ti face griji, e totul perfect
Ne mai ajunge sa cerem acum. Cerem respect!
23 de milioane de nesimtiti, de coate goale
Isi permit sa incurce coloanele oficiale
Uite tuica, uite femei si sarmale, pentru cei alesi
Cauti dreptatea frate? Cauta usa si iesi!
Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti
Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti
Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri
Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri!
Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti
Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti
Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri
Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri!
Cu toate ca va fi greu sa nu minti in campania electorala
Promitem sa ne vedem din 3 in 3 luni in Piata Universitatii
Promit ca voi face autostrada suspendata peste Bucuresti
Promit ca vom da 20.000 de euro tinerilor care se intorc acasa
Ca sa ne vada autostrada, bineinteles
Totodata, am vorbit cu NASA sa trimitem un pilot roman in spatiu
Probabil un mecanic beat, de locomotiva, care mai trage pe nas
Daca nici el nu ne rezolva problemele
Promit ca imi voi da demisia in 5 minute de la votul din Parlament!
Noi vrem respect, respect!
Noi vrem respect, respect !
Noi vrem respect, respect!

un agent indezirabil spunea...

Clasa politică românească nu va ajunge niciodată să respecte cetăţeanul, declară Cristian Tudor Popescu pentru REALITATEA.NET. "Există o vorbă pe teritoriul patriei noastre care spune aşa: Românul nu te bagă în seamă până nu îl bagi în p* mă-sii. Acest lucru trebuie aplicat domnilor politicieni. Aceşti oameni nu pot fi criticaţi, dojeniţi, rugaţi, imploraţi. Astfel de demersuri nu dau nici un rezultat". În cazul de faţă, "a-i băga în p* mă-sii" înseamnă, în opinia jurnalistului, a nu-i vota pe niciunul dintre politicienii de acum: "Ce-i împiedică pe aceşti oameni să scoată acum, la 1 octombrie, un om oarecare, care să fie onest, inteligent şi cu bune intenţii?"

Nu ne vom câştiga respectul atâta timp cât nu ne respectăm noi pe noi, mai crede Cristian Tudor Popescu: "Să te respecţi înseamnă ca atunci când te închizi într-o cameră întunecată, unde să nu fie decât o lumânare aprinsă, şi coborând în tine însuţi, să poţi să spui că nu ţi-e ruşine cu tine. Capacitatea multor români este de a se minţi, de a se auto-închipui, de a nu-şi recunoaşte şi greşelile, şi derapajele, şi prostiile pe care le fac. Au o capacitate critică aplicată lor înşile foarte redusă".

În această ecuaţie, nici măcar votul nu pare să fie o salvare, spune Popescu: "Nici un sistem de vot nu se poate situa deasupra sistemului de valori dintr-o ţară. Dacă la noi sunt preţuite micimea, meschinăria, mârlănia, prostia, viclenia, putem avea orice sistem de vot, pentru că el nu va funcţiona şi va fi umplut de non-valori generate de sistemul putred de valori".

Anonim spunea...

Da,este adevarat.

Anonim spunea...

15%,la buget 2%,la sindicat .Are dreptate cel de la 11;42;00. Oare cit mai costa un bilet la CIRC?

Anonim spunea...

Disperare,umilinta, neputinta...asta am citit pe fetele colegilor mei de serviciu cand au auzit ca a venit dispozitia ANP in unitate referitoare la zilele fara plata in cele 2 luni. Dupa ce ca ne este greu (este adevarat ca am stiut unde ne angajam dar...), suntem zilnic expusi indiferent ca suntem de serviciu sau suntem in afara serviciului (la fiecare, colt al strazilor,fiecare cartier al orasului intalnesti fosti, viitori "Clienti"), reprezentantii nostri isi vad doar interesul propriu. Poate par egoit ca ma gandesc ca vom pierde niste bani dar abia am reusit (ca dealtfel multi alti colegi de-ai mei)sa-mi cumpar o garsoniera in care stau cu sotia, copilul mic si tatal sotiei, bolnav (dupa ce casa i-a luat foc), locuinta pentru care platesc la banca lunar 65% din salariu. Incerc sa o consolez pe sotia mea, pe socrul meu ca vom reusi sa supravietuim si ca nu vom ajunge ca banca sa ne ia casa si sa ramanem pe drumuri. Optimismul inca ma mai ajuta si sper ca aceasta masura va fi luata doar aceste doua luni si nu se va prelungi si anul viitor.
Oare este adevarat ca ANP intentioneaza sa ne dea banii de haine? sunt putini, nu vor acoperii paguba produsa de zilele astea fara plata dar in lipsa de alte solutii! Sa auzim de mai bine!

Anonim spunea...

Quo vadis romane?!Esti ca o plastilina,usor de modelat,neputincios!!!Ha,ha,ha....

Huginn spunea...

@ anonim 12.11.2009 16:37:00

Vedeti dumneavoastra, aici e una dintre probleme. Nu liderii de sindicat au nevoie, noi avem nevoie. Prezenta la miting, greva, pichetare nu este un favor personal pentru lider, oricare ar fi si oricat de bine sau rau si-ar face treaba.

Sindicatele au propus variante alternative, ANP nu le-a luat in considerare de teama. Scaunul directorilor din ANP a fost principalul criteriu folosit. Nici macar una dintre alternative nu a fost luata in serios.

Din pacate exista "noi si voi", "ei si altii" si in gandirea celor de la ANP. O solutie alternativa ar fi insemnat ca "sindicatele castiga" si ca directorii pierd. Greu de crezut, dar chiar asa s-a intamplat.

Cu stima, H

Ofiter indezirabil spunea...

Salutare, prietene indezirabil! Ma bucur ca ai revenit, imi pare rau ca motivul revenirii tale pare a fi chestiunea cu concediul. Si mie mi se pare ca sindicatul si-a servit singur gogosele. Acum, ce sa mai faca liderii sindicalisti? Dau din umeri. Eu as propune sa mai facem putina economie si sa nu mai platim cotizatia la sindicat, ca de dat din umeri putem si noi.

un agent indezirabil spunea...

Sensul bunului mers este invartit, dupa bunul plac, de miseii ce te sfideaza si nu dau doi bani pe tine, sau poate dau "Maxim sase". Pana si Tibi, draga, este bulversat si uita ca el nu fura. Tin sa iti arat ca noi nu furam, Tibi draga, dar fura altii, si fura ceva mai de pret pentru mine, pentru tine si pentru altii ca noi. Nu ma intereseaza, Tibi draga, de sacul de ciment, calculatorul de la scoala, vopseaua si topul de hartie, lopata, valiza, plasmele, motorina din rezervor, brazii din padure si multe alte hotii. Ma intereseaza de visele mele, sperantele tale si idealurile noastre, pentru ca ei ni le fura fara remuscari. Nu ma dor picioarele de la gropile din asfalt, pentru ca pot sa le ocolesc, pot sa ma feresc de mocirla si pot sa merg pe malul mai inalt, al vietii. Ma doare ca imi fura cartea si caracterul, identitatea si viitorul.
Nu sufar ca Prigoana are miliarde, ca pe Diaconescu il baga in tomberon sau ca Mihaela Radulescu a divortat. Sufar pentru ca mi-au legat de aripi greutati si mi-e asa de greu sa zbor spre vise. Sufar pentru ca "Sase cai" e lait motiv, pentru ca Bahoi ne invata cum sa traim, pentru ca "tzatzele" sunt omniprezente, iar poetii nostrii, tineri inventatori, genii cu o rata de aparitie 1/1000, talente unice, sunt pierduti, ratati si ascunsi dupa posterul cu Guta.

Pana la urma ajung sa imi pun o singura intrebare: Cati cai pot fi inhamati la o caruta?
Raspunsul depinde de noi...alegem sa punem 6 martoage sau 2 cai frumosi?

Ofiter indezirabil spunea...

Si ce daca e lege, prietene Bobby? Astia ar fi in stare ca maine sa dea o lege si sa ne luam mancarea pe cartela. Si atunci vom tacea? Vom da din umeri? Se stia de mult timp de lege. De ce nu s-a reactionat proportional? Sindicatul are nevoie de penifest? Si eu care credeam ca are mijloace reale de lupta sindicala.

Anonim spunea...

Recitesc articolul de la recomandari al lui Si Totusi, cel cu criza de identitate. Ce a scris el acolo e tulburator si, din anumite puncte de vedere, mai grav decat criza economica. Poate revenirea sa ar aduce mai multa culoare Penifestului. Mi-au placut articolele lui.

Huginn spunea...

@ ofiter indezirabil 12.11.2009 19:17:00

Daca cotizatia va mana in lupta si eu cred ca ar trebui sa se faca economie de astfel de sindicalisti. E un guvern idiot la mijloc, o lege declarata subit constitutionala desi termenul era pe 7 dec. Vi se pare ca problema e la sindicate? Stiti ca ANP a respins fara nici o discutie toate propunerile alternative?

Ofiter indezirabil spunea...

Pe mine nu ma mana in lupta cotizatia. Poate pe cei care se folosesc de cotizatia mea. Renuntarea la plata cotizatiei ar fi o masura normala. Imi pot apara si singur drepturile, cel putin la fel de bine cum ni le aparati si voi.

Anonim spunea...

Exista domnilor o solutie -nu intocmiti cererea catre administratie pt. concediul fara salar- , lasati acest lucru in seama directorilor de unitati si in seama conducerii ANP, pt. ca nimeni nu stie ce sa faca cu adevarat in aceasta situatie (ma refer la directorii de unitati , presimt ca o sa zboare cateva scaune de directori din teritoriu). Unul dintre liderii de sindicat.

Huginn spunea...

@ ofiter indezirabil 12.11.2009 19:52:00

Nu pot deca sa va doresc succes si sa va rog sa spuneti tuturor cum l-ati convins pe directorul economic al ANP, directorul general, ministrul justitiei si alti asemenea guvernanti fara solutii sa ia o decizie de bun simt.

Poate ca n-o sa obtineti succesul scontat dar oricum economisiti 50 de lei pe luna. E deja un pas inainte. Sunteti desigur in sfera mica dar exclusivista a celor care "se descurca".

Ofiter indezirabil spunea...

Poate ca daca n-am sa semnez acordul si daca voi actiona ANP in instanta, voi avea mai multe sanse.

Anonim spunea...

http://www.jocuripolitice.ro/index.php Va invit pe acest site!!!

un agent indezirabil spunea...

Românii se plâng mereu de câte ceva. Poate face parte şi asta din normalitate. Numai că, iată, am ajuns acum la culmea saturaţiei, când avem de toate şi încă ceva pe-deasupra, aşa încât , acum spunem răspicat: Suntem sătui!
Probabil cu toţii gândiţi la ceea ca ne-a umplut viaţa până la refuz, încât nu mai încape în efemera noastră existenţă nici răbdare, nici toleranţă şi nici indiferenţă.
Ne-am săturat de amânări ale cuvântului,, bine’’deoarece l-am auzit pronunţat de diverşi, cu diverse ocazii, în diverse perioade. Au trecut cincisprezece ani de promisiuni cu ,,va fi bine, după ce veţi strânge cureaua “ şi încă cinci ani cu ,,să trăiţi bine!’’şi culmea, nouă nu ne merge de loc bine, deşi cureaua o dăm acum de două ori în jurul nostru şi tot mai rămâne un capăt, iar de trăit, trăim tot mai rău. De aceea repetăm mereu că ne-am săturat, chiar dacă nimeni nu vrea să ne audă.
Ne-am săturat de greutăţi, de lipsuri, de boli şi de viruşi fabricaţi . Ne-am săturat de traficul supraaglomerat pe nişte drumuri mizerabile, de poluarea de care nu mai putem scăpa, de gunoaiele ce inundă ţara, de câinii vagabonzi care se tot înmulţesc, de falşii vânzători de iluzii, de ,,muncitori’’ care nu muncesc şi femeile care se tot plâng că n-au locuri în grădiniţe pentru copii, de manele ascultate la maxim, de copiii abuzaţi de părinţi sau omorati de propriile mame...

un agent indezirabil spunea...

Ne-am săturat să ne fie frică să mergem acasă, seara, ca şi când am fi într-o ţară pustie, după cum ne-am săturat să ţipe şefii la noi, de scandaluri de orice natură şi ton ridicat, de atotştiutorii care de fapt nu ştiu nimic, de emisiuni proaste şi taxe mărite, de senzaţionalul atât de banal. Ne-am săturat să constatăm că am fi dorit să facem altceva în viaţă şi n-am reuşit din cauza altora, de bârfe, de politicieni, de atâţia oameni cunoscuţi care fug în străinătate să fie sclavi de bunăvoie.
Ne-am săturat de unii care sfidează buna cuviinţă şi decenţa de-a fi normali, deşi de ei nimeni nu se leagă, iar legea lor e alta, numai a lor, de imbecili, de controlori şpăgari, de sărăcie şi neajunsuri cauzate de diferite motive, de gustul covrigului acru şi uscat mâncat dimineaţa, la prânz şi seara , de faptul că niciodată oamenii de rând nu au timp să trăiască şi pentru ei, şi că toţi am uitat să râdem.
Ne-am săturat să mai vedem atâtea crime, violuri şi alte grozăvii, să o tot văd pe prietena mea supărată ca n-are bani de medic, de mâncare la copii, sau cu ce să-şi plătească datoriile la bancă să nu-i pună majorări, de atâta suferinţă, de cerşetorii care sunt în stare să-ţi bage mâna în buzunar pentru a-şi achita datoriile către cei care-i obligă să facă asta, de copiii străzii care nu vor să trăiască normal preferând canalele împuţite, de mucurile de ţigări şi ambalajele de biscuiţi aruncate pe geamul maşinii, de blocurile cu apartamente mici şi înghesuite asemeni ghetourilor, pe care locatarii nu au bani să le întreţină.
Ne copleşeşte mirosul de ghenă din verile fierbinţi şi sticlele de plastic aruncate peste tot, casele care se înalţă spre cer construite pe străzi pline de gropi şi concepute fără noimă, de borduri în două culori, la fel, în toată ţara. Ne exasperează băieţii deştepţi care tot găuresc bugetul cu nepăsarea nesimţiţilor, ne plesnesc venele în cap când realizăm că ne-au minţit ani şi ani cu speranţe deşarte, promisiuni măreţe, ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze. Ne scoate din minţi ideea că şi-au făcut un renume din şpaga încasată, că suntem o ţară cu corupţie, însă nimeni nu este dovedit corupt, de nepăsarea cu care vedem un ghiolban înjurând o femeie pentru simplu motiv că el e la volanul unui bolid de lux iar ea trece strada prea încet. De noi, cei care vedem toate astea şi trecem mai departe ca şi când nu s-ar întâmpla nimic. Murim de ciudă că băieţii de băieţi cheltuie în cluburi de noapte, alături de fete siliconate, milioanele furate de babacii lor cu ajutorul sistemului ticăloşit, sume cu care ar trai modest cateva zeci de familii....

un agent indezirabil spunea...

Ne vine să urlăm când plătim impozitele enorme, care tot cresc direct proporţional cu sărăcia şi şomajul, pentru a primi în schimb spitale infecte în care-ţi plăteşti şi simpla aspirină, altfel te duci dracului şi-l îmbogăţeşti astfel pe unul care răspunde de cimitire, că e şi el şef peste… morţi.
Tot pentru taxe imense plătite la timp, ca să nu se mărească dobânzile, suntem răsplătiţi cu un învăţămant în care ministrul crede că schimbă din rădăcini ceea ce nu se mai poate schimba, deoarece rădăcinile sunt putrede şi nu mai pot ţine sistemul. Ne uităm cu greaţă la emisiunile politice şi vedem interesele lor afişate fără pic de demnitate şi moralitate, ni se face rău când vedem pensionarii strângând în braţe la vreun rând de farmacie o sacoşă aproape goală, în care îşi ţin strâns cu mâinile strâmbe şi încreţite, actul de identitate, să nu uite anul naşterii de atâta supărare şi boală.
Toate acestea ne distrug încet, încet şi ne acuzăm unii pe alţii de ceea ce se întâmplă, şi întoarcem capul, şi suportăm cu stoicism, căci ştim sigur că nu avem nicio scăpare. Suntem în mâinile lor. Iată, am ajuns să nu mai vrem nimic. Ne-am săturat!
Când eram copil, mama, istovită după o zi grea de muncă, se aşeza pe un scaunel la gura sobei şi zicea oftând din adâncul sufletului:
- Nu mai pot ! M-am săturat!
Tata, care era prin preajmă, la fel de obosit dar mereu pus pe şotii, ca să le poată trece pe toate mai uşor, o privea şi-i zâmbea:
- Dacă te-ai săturat,bea o cana cu apa....(eu adaug,ca de 20 de ani tot bem pelin!)...

sparrow spunea...

Penifestul nu a fost niciodata sub 800 de cititori in mijlocul saptamanii. Oare suntem prea dezamagiti? Nu mai avem nicio speranta? Ce se mai poate face? Cine a distrus speranta? Si de ce?

Huginn spunea...

E drept ca se simte acalmia dar, la ora asta sunt 1279. HiStats prevede 1542 (pe aproape oricum).
http://www.histats.com/viewstats/?SID=525879&f=1

Anonim spunea...

Huginn spunea:

"Nu penifestul ia decizii in locul directorilor din ANP. Penifestul scoate la lumina si lucruri neplacute. "

Pai scoateti odata la lumina lucrurile necurate Ex. imputerniciti in functii de conducere ca doar asa ati promis d-le,cine beneficiaza de sporuri de 50% pentru merite deosebite.

Huginn spunea cu ceva timp in urma citez "urmatoarele articole vor fi despre SIPA,IMPUTERNICIRI"
Despre sipa au fost despre imputerniciri nimic d-le nu esti un om de cuvant .
Simt din ce in ce mai mult ca blogul este folosit in alt scop

Anonim spunea...

nu stiu cat vom mai putea suporta aceasta bataie de joc,sunt un om patriot imi iubesc tara cu bune cu rele asa cum este ea ,as face si sacrificiul acesta de a sta acasa 4 zile as sta si 7 numai sa stiu ca ,copii mei si copiii copiilor mei ar duce-o mai bine,fara sa indure aceasta umilinta pe care noi aici,stapani in tara noastra,suntem obligati sa o ducem ,in 89 tovarasu ne-a lasat fara nici o datorie iar cei care trebuiau sa ne ofere o viata mai buna ce au facut? ne-au indatorat,isi bat joc de viata noastra oare de ce ne da ei alta ???nu cred ...vom ajunge foarte rau datorita unor oameni incompetenti cu sete de putere ...Imi cer scuze daca mai am unele greseli de ortografie dar vin din 12 ore pardon 13 ore si un pic de pe o sectie de detinere de undeva din tara cu un numar de 150 si ceva de p.p.l si voi astepta zilele libere date de un guvern demis dar care e in functie ...am nevoie de odihna multa multa odihna

Anonim spunea...

Pentru 12.11.2009 18:37:00

Dar cum de ai ajuns la un aşa mare grad de indatorare? Ai primit adeverinte pe naspa. Trebuia sa te gandesti mai bine inainte.

Anonim spunea...

Cine ne explică de ce au reactionat sindicatele numai acum?
Ei stiau de lege de multa vreme. Care-i interesul real domnule Dumi?

un agent indezirabil spunea...

Nişte proşti, bă!
Aş putea paria că, atunci cînd se întîlnesc şi fac bancuri între ei, întrebîndu-se “Pe tine de ce te-au votat ăia, bă? Că n-ai făcut nimic…”, răspunsul este cam acelaşi: “De proşti, bă! Hă hă hă!”. Să nu-mi spună cineva că există măcar un politician care a intrat în Parlament cu alt scop decît mărirea nivelului de trai. Nivelului de trai al familieri lui, desigur.

simplu spunea...

Speranta moare ultima. Si noi speram ca pana la urma se va face ceva si cu sistemul penitenciar. Ce vad eu aici sunt doar oameni chinuiti.
Cred ca avem in noi forta necesara sa razbatem.
Poate ma face Huggin lider de sindicat, mai stii?

Huginn spunea...

@ anonom 12.11.2009 21:18:00

Legea era la Curtea Constitutionala si avea termen pe 7 decembrie, brusc s-a mutat in noiembrie. Care credeti ca sunt interesele? Precis sindicatele din penitenciare controleaza Curtea Constitutionala?

Stig spunea...

Pentru prima data in istoria recenta a Romaniei, mai precis in ultimii 20 de ani de democratie, intr-un context economic aparte, cetatenilor le este anihilata orice posibilitate de reactie democratica la o lege care deroga expres de la Codul muncii.

Ceea ce se intampla este fara precedent. Curtea Constitutionala sustine ca o aceasta creatie de laborator emanata fara consultare respecta legea suprema in stat !!!

Pentru prima data in ultimii ani sindicatele se intalnesc, cauta solutii si vad ca legea „constitutionala” a inchis toate portitele, mai precis a inchis subiectul... democratie.

Un proces la o instanta internationala dureaza ani. O actiune la OIM - si mai mult - si se incheie cu o recomandare, o greva - chiar daca creeaza economii bugetare nu va exclude obligativitatea zilelor fara plata (punct de vedere MMFPS), alte actiuni se vor face dar nu garanteaza nimic.

Ce reactie au salariatii indezirabili? Sa plecam din sindicate? Sa economisim niscai banuti! Boc se va sufoca de suparare. Basescu mai trage un rand la Golden Blitz de tristete.

Chiar nu realizati ca asta este scopul? Sa se elimine din ecuatia puterii sindicatele. Disolutia puterii nu a fost niciodata pe placul politicienilor autoritari.

Legea unitara de salarizare a fost negociata iar ulterior Guvernul a contractat coeficientii negociati, in 2 transe. Parlamentul a votat legea. Apoi a votat-o si pe cea ccu concediul fara plata care nu a fost negociata de loc.

Politicul se declara prins intre nevoia de bani straini si conditia de oprimare a propriei populatii. Ce a ales?

Ce alegem noi?
Buna concluzie - Jos sindicatele!

un agent indezirabil spunea...

Câţiva politicieni fac un turneu electoral prin sate. Pe un drum de ţară, maşina se izbeşte de un copac şi fac accident!

Aflat în trecere, un ţăran cu frica lui Dumnezeu îi adună, îi îngroapă pe loc şi îşi vede de treabă.


După un timp, se observă lipsa politicienilor. Anchetă, reconstituire, interogatorii.În cele din urmă, ajung şi la ţăran.



"Când ați ajuns la locul accidentului mai era vreunul în viaţă?", îl întreabă anchetatorul pe ţăran.
-Pai unul dintre ei zicea ca-i in viata....da'cine-i mai crede p'astia!"

Anonim spunea...

Hmmm... batrinii penifestului strang randurile. N-avem ce face, macar ne mai varsam oful si ne limpezim mintea. GUVERNUL e marele vinovat, nu sindicatele si nici salariatii de la stat. cei care va grabiti sa va acuzati colegii ganditi-va cam ce parere au cei din privat despre noi bugetarii. Doar un sfat.

Anonim spunea...

HUGINN,
Termenul de judecare la "CURTE" era 09.12.2009,nu 07.12.

un agent indezirabil spunea...

Contradicţiile comunismului:
Cu toate că în comunism se munceşte ineficient, treaba merge foarte bine.
Cu toate că treaba merge foarte bine, în magazine nu găseşti nimic.
Cu toate că în magazine nu găseşti nimic, omul are acasă tot ce vrea.
Cu toate că omul are acasă tot ce vrea, el este nemulţumit.
Cu toate că omul este nemulţumit, el totuşi aplaudă.Si din pacate am vazut in ultimul timp oameni nemultumiti care totusi urca in autocare si merg si defileazeaza...Am vazut oameni nemultumiti care striga si aplauda,antrenati(manipulati,scuze!)de catre primari sau lideri imbuibati care servili asteapta Alesul sa le viziteze mosia!Doare dar asta-i realitatea!Meritam o soarta mai buna??????

Huginn spunea...

@ anonim 12.11.2009 21:10:00

Sefu', ordinele se dau in alta parte. Cand vine randul scriem, doar ca niciodata nu vine la ordin. Ar fi bine sa stiti asta.

Anonim spunea...

Daca n-au nevoie de bugetari,sa ne trimita acasa,cu toate consecintele de rigoare!
"PUSACA SI CUREAUA LATA"-imnul national!-ne intoarcem la Geneza:Cain si Abel!

Huginn spunea...

@ anonim 12.11.2009 21:40:00

:) mea culpa.

Anonim spunea...

buna seara. va intreb pe aceia care tot o dati cu sindicatul,ce face sindicatul, sindicatul suntem toti, si va mai intreb unde ati FOST LA CELE 2 MITINGURI care au fost in vara asta, ATI AVUT TREABA ,ATI STAT CU COPILUL,ACESTEA AU FOST ARGUMENTELE CIND AM INTREBAT MEMBRII DE CE NU AU VENIT. hai sa stringem rindurile si sa nu ne dam acordul pentru aceste zile. AVEM CURAJ. SA NE UITAM IN OGLINDA SI SA NE FACEM CURAJ. NU SEMNAM.ar fi un inceput.

Anonim spunea...

Anonim de la ora 21.10

Imi pare rau huginn dar nu este nici un ordin,din contra incerc sa te ajut sa nu-ti pierzi credibilitatea in randul cititorilor.
Sincer m-am gandit ca ai uitat de acest subiect
Nu eu am promis cititorilor .
Tot d-voastra precizati ca Penifestul scoate la lumina lucruri neplacute

Pai !!! Sunt convins ca niciodata articolele nu vin urmare a ordinului meu .Imi cer scuze am vrut sa ma simt si eu sef pentru 1 minut.

Huginn spunea...

N-am uitat, pur si simplu nu a venit subiectul. Candva se va intampla.

Anonim spunea...

Politica slugoilor si a prostirii in masa la Tg Ocna! Au fost deja programate orele si zilele neplatite pentru salariati la Centru de Reducare si urmeaza rapid si la asa zisa Scoala. Vor sa fie primii pe ramura sa vada cei din ANP cat de devotati sunt ei sitemului! Ce faceti sindicalistilor , gata ati amutit cu afise puse pe usa ! De ce sa ne semnam singuri raport pentru asta, cand exista o lege, asa aberanta cum e! Halal , poate se implineste profetia lui Brucan , cand se vor implini 20 de ani , sigur se va intampla ceva ca nu se mai poate !

Fraier de criza

Geist spunea...

Lucrurile sunt oarecum clare pe acest subiect. Legea nr. 329 /2009 te leaga practic de maini si de picioare . Ca iti dai sau nu acordul , lucrurile tot se intampla. Era o treaba cu acordul daca nu se pronuntat Curtea . Directorii nu prea aveau curajul sa dispuna . Acum , dupa pronuntarea Curtii lucrurile sunt simple. Nici macar atacarea in instanta a deciziilor directorilor nu mai sperie pe nimeni. Finalul ar fi : respinge cererea ca nefondata.
Important este de precizat ca sindicatele au propus , chiar si in aceasta dimineata , solutii alternative , dar sefii din ANP , ca sa nu le zboare scaunul de sub fund , nici nu au vrut sa auda.
Personal cred ca Curtea Constitutionala a decis gresit. Voit sau nu greseala lor ne costa si ppractic sindicatele nnu pot face nimic , decat sa critice decizia. Sunt unitati in tara care vor functiona pe avarii , din lipsa de personal , fapt ce afecteaza foarte grav siguranta detinerii ; lucru acceptat de ANP.
Domnilor sefi din ANP , parca pentru recuperarea orelor suplimentare aveti alta pozitie? Acum nu se mai afecteaza siguranta detinerii? Cred ca se poate si s-a creeat un precedent.
S-au ivit spete la care ANP -ul poate nu s-a gandit: ce facem cu cei din C.O ? Care este baza legala sa le intrerupem C.O.
Ce facem cu cei din concedii medicale? Ce facem cu cei de la cursuri? De de diminuam norma de hrana? Parca avea un regim special? Ce facem cu perioada de votare ? Parca trebuie personal? Ce facem cu sarbatorile ? Parca in analele ANP -ului este dat ca moment vulnerabil? Nu va mai aduceti aminte suplimentarile de personal pe care le faceati pt. aceste perioade? Ce facem cu orele suplimentare pe care ni le datorati? Ce faceti cu increderea pe care v-am acordat-o atunci cand ati preluat sistemul de la magistrati? Oare functiile voastre valoreaza mai mult decat demnitatea pe care o vindeti atat de ieftin? Pacat ,pentru ca la un moment dat chiar am crezut in voi !

Bobby Fischer spunea...

Ofiţerule indezirabil, tu te auzi ce scrii? Cum adică, ce dacă e lege? Şi ce aia să acţioneze proporţional sindicatul? E din ciclul: nu că zic, dar vreau să spun!

Aşa ne mai place să ne "auzim" scriind, să ne băgăm şi să fim băgaţi în seamă.

Eu sunt de acord că se putea face mai mult, totodată sunt de acord că este nedreaptă măsura stabilită, dar de aici şi până la anarhie... Nu e îndeajuns că nu respectă legile tocmai cei care le "gândesc"? Dura lex sed lex, îţi spune ceva?

Ofiţer, hmmm... , şi indezirabil pe deasupra, mda... Am mari îndoieli pentru prima calitate. Să instigi la nerespectarea ordinii şi a legii? Fi-ne-ar jurământul de credinţă, să ne fie!

Ia acţionează mătăluţă în instanţă, aşa cum te lauzi, şi după aia povesteşte-ne cum devine treaba. Că doar la "trebi" de astea ne pricepem cu toţii. Ce mare lucru, că doar toţi (românii în general) suntem atotcunoscători... Şi ne mai mirăm că suntem în situaţia în care suntem.

De aceea avem traiul şi conducătorii pe care îi merităm!

Bobby Fischer spunea...

Eu aş vrea să ştiu care sunt măsurile alternative propuse de sindicate (prevăzute de aceeaşi lege). Că se tot vorbeşte de ele, dar concret, nimic.

Bună, rea, mai mult ca sigur strâmbă, legea este în vigoare, validată şi paravalidată. Ce facem cu ea, în forma în care ne-au servit-o? Cum alegem răul cel mai mic?

Poate că propunerile sindicatelor sunt mai viabile şi mai avantajoase pentru salariat... Dar care ar fi ele? Ce au propus sindicatele la consultarea cu ANP-ul?

Huginn spunea...

Responsabilitatea gasirii alternativelor nu era a doar a sindicatelor. Sindicatele au propus alternative, dar asta era si treaba ANP.

Printre propuneri erau:
- Acordarea de zile libere in locul zilelor fara plata;
- Recalcularea reducerilor la care obliga legea in functie de diminuarile bugetului din cursul anului (cu impact pe octombrie - noiembrie);
- Realocarea unor resurse in cadrul aceluiasi articol (cheltuieli cu echipamentul, care s-ar fi luat la anul dar nu s-ar fi pierdut)
- Reducerea unor sume de la ordonatorul principal de credite pentru a evita periclitarea sigurantei detinerii
- Folosirea cifrelor propuse ca economie in fundamentarea chinuita a reorganizarii statelor (brusc cei de la ANP nu au mai fost siguri pe acea cifra)
- Motivarea imposibilitatii aplicarii masurii daca se respecta prevederile legale privind acordarea concediilor fara plata

Problema nu e calitatea propunerilor. Evident ca se pot discuta detalii, asa cum se poate discuta cum se vor lua 3 zile, 2 ore si 5 minute de concediu fara plata. Problema e ca ANP nu s-a straduit cu sau fara ajutor, desi legea buna-reau-stramba permitea, sa gaseasca o solutie alternativa.

Huginn spunea...

ANP a propus doar... amanarea platii normei de hrana si reducerea unor sporuri (temporar). Cred ca cele doua pozitii difera calitativ chiar si din perspectiva cuiva care nu are la inima sindcatele.

Ofiter indezirabil spunea...

Bobby, executantule perfect, dar legea 293 nu e tot lege, codul muncii nu e lege? Voi, cei care ne indemnati sa nu reactionam, orice ni s-ar intampla, îi instigaţi pe guvernanti si pe anepisti sa nu respecte legea, îi invitaţi să ne calce pe cap în voie. De ce? Pentru că unul ca tine vrea să se gudure pe lângă şefii lui? Ne îndemni să nu ne căutăm dreptatea în instanţă? Bravo ţie, măi Bobby! De ce? Justiţia e rea? Nu vă place? Stii măcar să citeşti o lege sau citesti doar ce le place sefilor tai? Esti un mic anepist, nu-i asa? Stai linistit, ca provincia nu mai e proasta.

Bobby Fischer spunea...

Indezirabilului... perfect şi naiv

Justiţia este cel puţin oarbă (în ultimul timp devenind şi surdă şi mută); dar nu am să mă chinui să-ţi explic prea mult că oricum nu ai să înţelegi. Tu nu înţelegi (sau nu vrei) lucrurile simple şi clar exprimate şi nu eşti în stare să vezi evidentul nici măcar atunci când acesta îţi scoate ochii.

În postarea de la 20:06:00 ai spus: "Poate ca daca n-am sa semnez acordul si daca voi actiona ANP in instanta, voi avea mai multe sanse."

Eu te-am încurajat să faci lucru acesta, punând la îndoială doar şansele tale de reuşită.

De aici şi până la a înţelege că "Ne îndemni să nu ne căutăm dreptatea în instanţă?" e o cale atât de lungă şi de tenebroasă încât realizez că ar fi inutilă şi o schiţă detailată.

Afirmi: “Voi, cei care ne indemnati sa nu reactionam, orice ni s-ar intampla, îi instigaţi pe guvernanti si pe anepisti sa nu respecte legea, îi invitaţi să ne calce pe cap în voie.”

Afirmaţii ce dovedesc disperare şi neputinţă, inconştienţă, incoerenţă şi/sau nepricepere. Indezirabile, aprinde lumina! Citeşte-mi toate postările şi, fără să rupi din context, analizează punctul meu de vedere, trăgând apoi concluziile. Anepist sau din teritoriu, şef sau simplu executant, nu cred că există un singur salariat al sistemului căruia să-i convină această măsură impusă de legiuitorii noştri “dragi”.

De dragul dialogului, am să încerc să-ţi mai expun încă o dată, pe scurt, considerentele mele. Pentru mine este clar că aceste măsuri de reducere a cheltuielilor de personal sunt măsuri “crizate”, luate în disperare de cauză de cei care au dormit pe coadă (pe banii noştri). România, din ’90 încoace este într-o perpetuă criză, atât politică cât şi economică, fapt ce, mai nou, ne-a mai creat una: criza de nervi. Impotenţa, delăsarea, minciuna şi oportunismul celor care ne-au tot guvernat, îşi arată acum colţii.
Nu au făcut nimic pentru a preveni şi combate criza financiară iar acum, indiferent cine şi ce va face, răul este la uşă şi bate puternic. Va veni peste noi, că vrem sau nu.
Aşa cum am mai spus, îmi este teamă că acesta este doar începutul. Greul de aici începe. Ţine minte ce-ţi spun, să nu ajungem să ne fie dor după aceste zile de concediu fără plată. Îmi doresc să nu am dreptate, dar tare mi-e teamă că situaţia este mult mai albastră decât realizăm sau vrem să credem.

Tu ai auzit de falimentul de ţară? Ne-au îndatorat până în gât şi acum FMI aşteaptă la colţ (vezi cazul Islandei) De fapt, prima dată trebuia să te întreb dacă te interesează soarta ţărişoarei ăsteia? Dar cred că e o întrebare retorică...

Anonim spunea...

Vorbe, vorbe, nimic concret, deja au inceput sa ne trimita acasa, deci.....prea tarziu....

Anonim spunea...

Bla, bla, bla, Bobby..., vorbitorul fara sens... Tu sigur lucrezi la reeducare, ca prea esti guraliv si nu ne spui nimic.

Anonim spunea...

Poate ar fi mai bine sa administreze mai multi comentariile. Ca asteptam ore sa vedem cine ce a mai spus. Domnule, Huggin ce fac "angajatii" dv.?
Acum v-ati gasit sa nu va ocupati de blog?

21.51. spunea...

Dureroase, dar adevarate afirmatiile lui Bobby. Cam asta e situatia tarii.

Anonim spunea...

Cum facem cu pontarea "PPL-ilor"

SAPTE spunea...

@ indezirabil

Concediul fara plata nu este la limita legii, este chiar in afara legii, fiind in contradictie clara cu prevederile codului muncii. Cu toate acestea, legea 329, asa cum e ea, a fost declarata constitutionala de insasi Curtea Constitutionala (aservita politic). De aceea cred ca trebuie sa o respectam si sa o aplicam. Altceva ar trebui sa ne dea de gindit, altfel ar trebui sa reactionam, nicidecum prin nerespectarea legii ( asa cum o fi ea - buna, mai putin buna).

Viata e prea scurta pentru a ne certa unii cu altii. Ar trebui sa ne luam de git, sa ne dam in cap unii altora, sa le dam in cap celor de la ANP, tuturor celor din conducere, iar la sfirsit sa raminem noi, victoriosi si mindri pentru modul in care ,,am reactionat,,.

Mai asculta-te ce spui (scrii) din cind in cind.

Anonim spunea...

In lege scrie clar:4 zile ,fara plata, se poate acorda fara acordul salariatului!Doar pe baza programarii!

SAPTE spunea...

@ indezirabil

Asta e atitudine la tine? Latri in spatele anonimatului? Mi-ai demonstrat cu virf si indesat ce inseamna sclavia ipocrita.

Anonim spunea...

Poate sindicatele trebuia sa se zbata pentru ca sa ramanem "cu statut special", munca noastra nu s epoate compara cu nici a unui alt functionar public, bugetar, etc !! Chiar nu ma pot compara cu cel care freac menta toata ziulica prin primarii, scolii, etc...Din totdeauna eram aparte - deoarece ne era mult, mult mai greu decat a altora. Din care institutii publice s-au pensionat atatia tineri de 45 de ani ca si in sistemul nostru ? De ce credeti ca au facut-o ? Fiindca nu au mai puttu, le era prea greu ! IN ALTE INSTITUTII bugetarii cer sa ma lucreze cativa ani in plus dupa ce le vine randul de pensionare, daca ar fi obositi ca si pensionarii nostrii, cu siguranta nu ar mai solicita sa lucreze in plus ! ACUM E CAM TARZIU, va trebui sa ne echivalam cu altii care nu mai stiu ce sa faca cu timpul liber, altii care se calca in picioare ca sunt prea mult, iar noi prea putini...

Anonim spunea...

@13.11.2009 18:54:00 am vazut ce sa intamplat cand adminsitrau mai multi blogul lasal pe hug, ca stie ce face