Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

miercuri, 21 octombrie 2009

Fiti vigilenti, patria vegheza!

Nati Meir, vajnicul "aparator" al drepturilor detinutilor, a fost arestat. Recunosc ca vestea asta m-a luat prin surprindere, nu sunt obisnuit sa vad fosti deputati, a caror moralitate este mai mult decat indoielnica, intr-o asemenea ipostaza.

Conform modelului, sa nu zic general valabil, in mica si frumoasa noastra tarisoara, cei care ajung intr-o pozitie inalta, chiar daca sunt banuiti (ori dovediti!) ca functioneaza pe baza "aranjamentelor" necurate de tot felul, raman ca prin farmec pe pozitie. Uite ca mai are si necuratul scapari, din cand in cand!

Nati Meir si-a construit imaginea publica fara nicio rusine, si-a construit-o pe seama detinutilor, pe seama asa-zisei monitorizari a respectarii drepturilor acestora, declaratiile lui iresponsabile starnind, pana la urma, nu revolta opiniei publice, dupa cum s-ar fi cuvenit, ci revolta detinutilor. Am avut de fiecare data, la vederea lui, sentimente puternice si amestecate, sentimente de scarba, de mila si de revolta, e greu, e foarte greu sa te impotrivesti unui asemenea suvoi de urat.

Pana la urma, nu aparitia unor astfel de personaje (vezi Florentin Scaletchi si Alexandrina Gavrila) ma pune pe ganduri, ci neputinta sistemului penitenciar romanesc de a preintampina planurile de preamarire si de imbogatire ale asa zisilor aparatori ai drepturilor omului, in realitate escroci cu patalama la mana care inlesnesc si practica, sub ochii neputinciosi ai lucratorilor, un adevarat si infloritor trafic de influenta.

Partea buna este ca Nati Meir va avea ocazia sa monitorizeze chiar din postura de detinut felul in care sunt respectate drepturile omului in inchisoare, ceea ce pentru un adevarat profesionist este o ocazie unica, demna de luat in seama. Asta daca justitia romaneasca imparte dreptatea cu legatura pe ochi si nu se infricoseaza de amenintarile sau nu se amageste cu promisiunile fostului inalt demnitar.

25 comentarii:

Anonim spunea...

Imaginea ni-l prezinta pe Nati dupa ultima sa operatie prin care s-a incercat dar nu s-a reusit, dotarea acestuia cu un creier.

Roman din neamul tracilor spunea...

Imi pare nespus de rau pentru colegii din penitenciarul unde va fi depus "Nati". Oricat de corect isi vor face serviciul colegii de acolo, intotdeauna da exista un comisar, un deputat sau un repezentant de ONG care va striga in gura mare ce nedreptatit este omul acesta si caruia bineinteles ANP-ul ii va da dreptate imediat. Va fi si el un Cozma, un Camataru sau un Spoitoru si vor trebui destituiti oameni din sistem pentru a arata lumii cat de "implicata" este ANP-ul (vezi Rahova in cazul Cozma). S-au trasat deja sarcini la ANP privind regimul lui Nati Meir. Pacat.
Mai traim si mai vedem...

Anonim spunea...

Nati are creier,are si sustinere,ca multi altii!
Altceva îi lipseste!

Anonim spunea...

Firinel,Nefirinel tot Ungureanu ramine.Ce poate sa ne faca, sa schimbe constitutia,sa faca sef de tura,sa schimbe posturile la masa,sa dea cu var sau mai nou sa se ocupe de terase si mansarde.Face si el ce i se traseaza-chiar daca are SIPA in singe. DE LA MAMA DOLORES

Tora ! Tora ! Tora ! spunea...

Nu credeam ca voi prinde ziua cand ma voi intreba,ca simplu lucrator de penitenciar,oare ce vom face in ziua...fara maine? Cand trandafirii rosii,portocalii sau de alte culori devin groparii patriei?!! O patrie in care,vor unii,romana sa se vorbeasca in doua limbi,in care luceafarul se-ntoarce in mormant,in care ne "lucram" si ne luam ostatici singuri,noi pe noi;circul de zero bani si zero lei(fara acordul F.M.I.) si-a gasit un culcus confortabil!Privesc cu amaraciune
asa zisa uniforma-chintesenta crizei canceroase romanesti-care,daca n-ar fi "impodobita" cu un anume ecuson,ar aduce mai degraba a salopeta unor oarecare s.r.l.-isti de aiurea;ma intreb daca sacrificiile facute de-a lungul timpului au meritat...
Sa fi ajuns la comunismul utopic pe care-l visau doar nebunii?!!.Se pare ca nici departe nu suntem de vreme ce EI uniformizeaza meseriile dintr-un condei,ca doar este totuna sa fii miner,frizer,sofer etc.Dupa nevoi si necesitati,deh...
Doar imbatranitele si "crizatele" pusti si curele late adevarate mai "canta" Imnul golanilor si acel atat de spinos pct.8 uitat de emanati..aceiasi care atunci,in 89,respectau uniforma,pentru ca aveau nevoie!
Acum e randul nostru sa dovedim ca meritam respect din toate punctele de vedere,ca nu suntem cei peste care plonjeaza umbra sumbra a acelui pct.8;sa dovedim ca patria nu are nevoie de o zi...fara maine!
PATRIA e norodul,nu tagma jefuitorilor!

Anonim spunea...

La Galati se dadea cu var pe ploaie fiindca venea Firinel. Mai era un pic si se dadea drumul la fantana arteziana din "Gradina lui Tugui". Toate frumoase. Pana si-n toaleta din comandament mirosea a ghiocei. De terase si mansarde se ocupa TARABOSTES, care nu a intrat in silenzio stampa. E ocupat. A intrat la facultatea de psihologie si are de invatat. Vrea sa-i ia locul la VARGOLICI. Cel mai tare psiholog de la Galati. Mai noua ofera consiliere prin curte.
DE LA DUNAREA CU SCRUMBII ALBASTRE.

Anonim spunea...

Ptr. anonimul de la 20,11,daca vrei sa faci facultatea de psihologie,trebuie sa ai trasaturi de ppl-gen Craita,sa fii purtator ilegal de salariu, sa-ti torni colegii,sa-ti para bine cind cel de linga tine greseste,sa fii VIRCOLAC si sa fii un mare fan al mansardelor si teraselor pe care le ai tocite datorita folosirii indelungate. DE LA FIRINEL CU PERUCA ASOCIAT CU ROBERTO CARLOS,FUNDASUL STINGA A LUI FENERBAHCE ISTAMBUL

Anonim spunea...

Ce va mira fratilor soarta lui Meir asta. La parnaie ii era locul de mult si pentru infractiuni cu mult mai grave decat asta cu care il agatara astia acu in prag de campanie.Se stie cate zile mai pierduram la serviciu din cauza lui ca sa linistim hotii.Instigarea impotriva ordinii de drept e o infractiune cu mult mai grava decat gainariile cu care fu prins nea Naty asta.Ferea mai Naty ca locu tau e in paravane ca ii aburisi pe hoti .Acu sa te vad ce mai indrugi cand dupa stingere or sa dea drumu la p... sa vedem daca mai ajungi la grilaj.

Anonim spunea...

Intotdeauna VIRCOLACII au fost cei care au mincat luna de pe cer.In 2009 acestia si-au propus sa manince conducerea de la BRAILA,ptr ca acestia i-au tocit atit mansarda cit si terasa, datorira faotului ca au locuit fara forme legale in ele. Noi cei ramasi acasa ne luam angajament ca vom plati chiria la timp sau chiar in avans numai sa ne putem folosi la timp de mansardele si terasele ramase nelocuite. Avem rugamintea sa dati dovada de multa intelegere in demersul nostru,ptr ca efectiv nu avem unde locui.Plata se va face la timp,iar suma ,substantiala. un coleg fara locuinta

Anonim spunea...

Fii ratacitori ai Galatiului ,plecati pe meleaguri Brailene, veniti acasa ca nu mai merge treaba si pe deasupra ne este dor nespus de voi. N u mai sta nimeni peste program,sa faca strategii la un ALEXANDRION in doi, pus in dulap de catre un lucrator care era promovat peste noapte.Va rugam insistent sa va intoarceti , altfel ne rugam de celmare sa va ia imputernicirile.TUGUIATI si IONESTI TRECETI ACASA ACUM CIT DIGUL ESTE CIRCULABIL.

Anonim spunea...

Revin si va rog sa va intoarceti,ptr ca S-1 si resursele umane sunt in deringolada.Transportul va este asigurat de V.M. care va este un mare admirator si se uita zilnic prin locatiile mentionate si nu da de voi.Haideti veniti mai repede nu ne lasati sa ne chinui zilnic niste , neprofesionisi. de la un bucatar fara reteta

Anonim spunea...

A inceput o cenzura foarte bine dirijata a PENIFESTULUI.De ce domnule administrator nu dati drumul la comentariile pertinente care se fac pe blog. Am inteles -SIPA ESTE MULT MAI PUTERNICA DECIT IERI. VA INTELEG SI NE RETRAGEM ZILNIC DE PE BLOGUL IN CARE NE PUSESEM MULTE SPERANTE.PACAT DE SINGELE VARSAT IN DECEMBRIE 89. un fost fanatic al PENIFESTULUI

Anonim spunea...

Marele Varcolac il asteapta pe NATI acuma sa-i dea sfaturi juridice! Craita nici nu-l mai baga in seama! e prea slab sa toceasca mansardele! Domnule Director de la SRS faceti-i lui Mihai un birou in comandament, mai nou lucreaza pe acolo! I s-au epuizat programele pe sectie!
DE LA UN DINAMOVIST CARE TINE CU STEAUA DISEARA!

Huginn spunea...

@ anonim 22.10.2009 05:24:00

Comentariile dumneavoastra 'pertinente' au fost puse dupa ora 04.00. Dumneavoastra si armata de 'pertienti' pe care inteleg ca o reprezentati, incercati sa puneti comentariile la o ora normala si incercati sa nu va inchipuiti ca lipsa discutiilor despre vircolaci va resimtita de cineva.

marcos spunea...

M-am saturat sa tot citesc despre "VIRGOLICI".
Il cunosc la fel de bine ca si dv-stra si va rog sa ma credeti ca nu merita atita "atentie".
Va rog sa nu-l ma aduceti in centrul atentiei,ptr. ca i se urca la cap si tot dv-stra, de la GALATI, o sa aveti de suferit.

Anonim spunea...

nu e nimeni din Tulcea sa ne zica ce agent capabil si ce merite cunoscute are cel cu care ne-am procopsit la ARAD pe functia de director de neinlocuit ,care a venit inca agent fiind pe functie de comisar sef,educat sa nu aiba respect de oameni cu vechime in anp,care nu intaplator au ajuns pe functii,,SI CARE NU SUNT NEAMURI CU PUIU HASOTI

Anonim spunea...

In legatura cu agentul de la TULCEA,ajuns de pe "gard",director la ARAD,principalul vinovat este domnul DUMITRASCU(liderul de sindicat)
Dar ce ne facem, daca mai este in vigoare prevederea din statut, care precizeaza ca timp cit este director,i se pastreaza functia avuta la data inscrierii la concurs. (ptr. director)
Ar trebui sa fie degradat si urcat iar pe gard?

Anonim spunea...

Ptr. marcos said. Ai dreptate in ceea ce-l priveste pe VIRCOLAC.Incepind de astazi,22.10.2007. nu mai zicem nimic de mansarda si terasa lui.Recunosc ca nu am platit chiria integrala ptr folosirea lor,dar iti promit ca ma voi achita de restante,MARCOS. UN PRIETEN BUN CU MARCOS.

Anonim spunea...

Oricum ,noi suntem multumiti de perioada in care am folosit mansarda si terasa luiV.M. Daca le-am produs stricaciuni ne cerem scuze in numele tuturor utilizatorilor.Inca o data mii de scuze MIHAI. de la un utilizator

EU spunea...

ne-am luat cu vorba si am uitat de salarizare!MR. HUGG ce ne mai puteti spune despre noua salarizare?este adevarat ca ANP a avut grija de salarile ofiterilor ca sa urce nemotivat si ale agentilor sa scada,tot nemotivat?de la 2,90-2,50 la 2-1,75?si la ofiteri de la 5-6,90 si de la 7-9? ce frumos au negociat!cui trebuie sa multumim de asa grija fata de agenti?

Anonim spunea...

marcos si prietenul lui,mai puneti si voi mana pe o carte si cititi cum se prescurteaza cuvintele: pentru-pt. si dumneavoastra-dvs. in rest, ai dreptate sau aveti dreptate.

Anonim spunea...

mai 4 ani si la ARAD o sa se transfere toate cadrele prietene de la Tulcea felicitarii a. n.p

Anonim spunea...

Daca la ARAD umbla cainii cu colaci in coada ,voi care vorbiti despre director si probabil il cunoasteti aranjati-mi si mie un transfer.sau poate e cazul sa apelez la colegii de la Tulcea.Vorba lui Caragiale,,eu cu cine votez"nu e nevoie sa fim turmentati,ca suntem indeajuns de ,debusolati,din cauza haosului general din tara.

Anonim spunea...

Pentru anonimul de la 21;21,daca tot stii atita carte,ar fi bine sa-ti gasesti un alt loc de munca,mai bine retribuit,mai bine cotat.Noi te sfatuim sa te faci siparez,ori la Spiru Haret, unde e loc si pentru cei de la ecarisaj-probabil un loc bun de munca ,util si pentru tine care esti un artizan al muscaturilor prin surprindere. Multumim pentru operativitate

Anonim spunea...

Daca la Spiru Haret este loc pentru toata lumea,de ce nu se inscriu si analfabetii Galatiului, care bantuie blogul Penifestului?Cred ca ar trebui sa le pun o pila buna la vreun profesor de la Spiru, sa le acorde meditatii!Poate asa vor invata sa scrie si sa se exprime corect!Un coleg din tara,care iubeste Penifestul,dar care s-a saturat de prostia si idiotenia unora.