Zilele trecute, la o emisiune TV, o doamnă politician, altfel respectabilă, fiind întrebată ce post de ministru crede că i s-ar potrivi, a stat şi s-a gândit, apoi a răspuns: „Cred că singurul post pentru care am competenţe este cel de ministru al învăţământului, pentru că am terminat o facultate de litere şi pentru că am predat vreo trei ani.”
În opinia doamnei, e suficient să termini o facultate şi să predai câţiva ani pentru a ajunge într-un astfel de post. Din păcate, a început să ni se pară firesc să avem astfel de argumente. Ei, dacă doamna aducea şi un argument de nivelul „master” sau „doctorat”, probabil că s-ar fi simţit capabilă să influenţeze învăţământul european.
Adevărul e că nu mai contează competenţele. Singurul certificat de competenţă este sprijinul politic. Dacă ai pârghii, eşti pe val, te crezi competent şi îndreptăţit să tragi apa după tot ceea ce au făcut predecesorii tăi, spui vorbe mari pe care uneori le crezi, apoi ţi se fâsâie, sprijinul ţi se duce şi tu îţi dai cu fundul de pământ parcă neştiind ce te-a lovit.
Nimeni nu te mai cunoaşte şi puţini mai sunt dispuşi să-ţi vorbească. Te întrebi unde sunt cei care-ţi aplaudau ideile (preluate de la ei) şi care făceau coadă la uşa ta. Din Făt-Frumos te-ai transformat în Zmeul cel Răpciugos şi povestea ta s-a sfârşit lamentabil. Speranţa, însă, moare ultima. Încă mai aştepţi un val care să te ridice...
Sistemul penitenciar nu este nici el imun la influenţele politicului. Şi aici se nasc „competenţi” la umbra politicului, micuţi pe val, cu zâmbete superioare, nefiresc desenate pe feţele schimonosite de mândrie. Unii îi invidiază, îi urăsc, îi sapă.
În clipele mele de răutate mă distrez pe seama lor, dar apoi îmi revin şi nu pot decât să-i compătimesc. Să urci în locuri tari, fără să fii pregătit şi menţinut de propriul efort şi de o competenţă reală, e chiar jalnic.
51 comentarii:
Managerii români şi cei japonezi au decis să se întreacă într-un concurs de canotaj. Ambele echipe s-au antrenat din greu.
Japonezii au câştigat cu un avans de doi kilometri.
Românii au fost extrem de descurajati că au pierdut. Moralul lor s-a prăbuşit.
Managementul a decis că motivul unei înfrângeri atât de zdrobitoare trebuie aflat, aşa că au angajat o firmă de consultanţă ca să investigheze problema şi să recomande acţiuni corective.
Consultantul a aflat că echipa japoneză a avut opt oameni la vâsle şi unul la cârmă, în timp ce ai noştri au avut un singur om care vâslea şi opt oameni la cârmă.
Aşa că, după un an de studii şi o mare sumă de bani cheltuită pentru a analiza problema, firma de consultanţă a ajuns la concluzia că sunt prea mulţi oameni la cârmă şi prea puţini la vâsle în echipa română.
Pe măsură ce se apropia ziua cursei din anul următor, structura managerială a echipei româneşti a fost complet reorganizată, noua structură cuprinzând: patru manageri de cârmă, trei manageri zonali de cârmă şi un nou sistem de urmărire a performanţelor pentru omul de la vâsle, ca să i se asigure stimulent în muncă.
Anul următor japonezii au câştigat cu un avans de patru kilometri.
Umiliţi, echipa românilor l-a concediat pe vâslaş pentru performanţe slabe şi au acordat managerilor o primă, deoarece au descoperit unde era problema.
Nimic mai adevarat....insa mai trista este perspectiva pentru noi,muritorii de rand!
,,Nimeni nu te mai cunoaşte şi puţini mai sunt dispuşi să-ţi vorbească. Te întrebi unde sunt cei care-ţi aplaudau ideile (preluate de la ei) şi care făceau coadă la uşa ta. Din Făt-Frumos te-ai transformat în Zmeul cel Răpciugos şi povestea ta s-a sfârşit lamentabil. Speranţa, însă, moare ultima. Încă mai aştepţi un val care să te ridice...,,
Este povestea lui ACADEL ???
Acadele vezi ca nu cumva valul pe care-l astepti sa nu fie Tsunami sa te spulbere de tot! Oricum asta meriti !!!
E plin sistemul de "Acadei".
Managerii de carma sunt directorul si cei trei adjuncti, iar managerii zonali sunt sefii de servicii. Sclavul munceste pentru ca acestia sa incaseze linistiti sporuri si indemnizatii de conducere.
Ce Dumnezeu e cu articolul asta mai oameni buni? Postati ceva despre stadiul negocierilor...LIDERII DE SINDICAT DORM?
Pentru anonimul 08.08.2009 10:12:00
Ce negocieri frate,tu nu stii ca Sindicatele au negociat cu ACADEL si CEL Mare -cinstitii ANP ului !
CHIAR VREI SA AFLII CA NOI LUCRATORII VOM PRIMI MULTA MULTA ...! DE unde vrei sa ne mai dea ceva ? Au sutit astea doi totu ! Nu crezi ,uita-te in declaratiile lor de avere ! Scuze ,am uitat,unii nu le publica !!
Problema noastra, a romanilor, este ca nu reactionam la implicarea politicului in institutiile care ar trebui sa ramana apolitice. Profesionistii nu mai au nicio sansa pentru ca altii, mult mai slabi profesional, au intrat in gratiile sau in cercurile anumitor oameni politici centrali sau locali si sugruma sistemul cu incompetenta lor.
Felicitari pentru articol! E bine sa ne concentram si la esenta raului din sistem, nu doar la efectele lui si sa negociem ce facem cu coaja de paine care ne-a mai ramas dupa ce ei au devastat tara.
Jalnic, asa cum este intreg sistemul penitenciar...
In Cehia, cand au incercat sa puna un mascarici politic la carma televiziunii nationale, a iesit cu tam-tam mare. La noi, in fiecare unitate si la ANP, cresc si scad favoritii partidelor, dupa cum se perinda unii si altii pe la putere. Mai este loc pentru profesionisti? Ne-am intors la vremurile in care trebuia sa faci parte din partid ca sa ai acces la un post bun?
Crede cineva ca un director de penitenciar poate fi numit fara sa aiba sprijin politic?
Pentru Claustrofob:
Nu ştiu dacă este trist pentru noi. Poate neplăcut. Uneori e frustrant. Soluţia e să avem şi alte obiective decât lupta pentru putere, să ne propunem obiective profesionale pentru care să ne luptăm cu îndârjire şi să păstrăm drumul drept. Politrucii vin si pleacă. Profesioniştii ramân şi se străduiesc să dea roadă.
Va multumesc d-le Si totusi..
Aveti mare dreptate!
Stupu Sergiu director general al ANP ! Un adevarat barbat, personalitate puternica, minte limpede, spirit de luptator ! Multa bafta Sergiule !
La noi, pentru postul de director adjunct, s-a intervenit politic in mod grosolan. A fost o lupta intre PSD si PDL. A castigat PDL.
Micuti sunt cei veniti pe val politic, dar si cei pupaciosi in fund si apucatori de ciolane.
Nici eu nu cred ca un director sau chiar un director adjunct pot ajunge in functii fara sa aiba spate.
IN SFARSIT, UN ARTICOL CARE NE ADUCE CU PICIOARELE PE PAMANT!
Basescu i-a facut pe functionari incompetenti in masa. A reactionat vreun sindicat? De ce privim doar la coaja de paine pe care ne dorim sa o rontaim? Ne gandim ca poate nu s-a referit la noi. Oricum, a facut acuzatii in masa si ar fi trebuit ca functionarii sa reactioneza.
si pe Crisul Repede sant multi 'destepti'tinuti in brate .Vai de mama lor cand se vor prabusi.Vor rade si curcile de ei.Au saracutii de ei 50% pentru prostia din capul lor.
De ce nu se restructureaza ANP? De ce nu se gandeste nimeni sa faca economie diminuand numarul de hartii? Daca la ANP ar fi un doi angajati la un compartiment, el nu ar mai solicita atatea situatii paralele. Daca se calca pe picioare, trebuie sa faca si ei ceva, asa ca ne cer situatii peste situatii si ne cocoseaza cu hartii.
Sistemul central este supraincarcat. Daca ar ramane o echipa, de genul corpului de control, dar mai profesionista, si ar asigura controlul si coordonarea sistemului, ar fi suficient.
Manualele alea cu programe de genul "Educatia bunului cetatean" sunt penibile. Doar niste incompetenti puteau sa aleaga 90% teme juridice. Au cheltuit banii in zadar. In unitati sunt programe mult mai bune.
A aparut o noua aplicatie informatica. Foarte bine, dar munca e dubla. Acum vom completa si dosarele, si rubricile din aplicatia informatica. N-ar fi rau, dar cine sa faca toate acestea? De ce nu se renunta la dosare si nu se ramane doar la programul informatic?
S-au facut proiecte care au atras fonduri cu care au fost cumparate aparate fitness supramoderne, dar noi nu avem bani de creioane, nu avem fonduri de carte. Superba strategie ANP! PPL sa traga doar de fiare, sa se faca mari, ca de invatat invata cu alta ocazie.
Ce sistem tembel: oamenii au idei bune, le trimit ani in sir la ANP, nu primesc niciun raspuns, apoi ANP vine cu o propunere, cere pareri din unitate, ia decizia cea mai proasta si o trimite in unitati.
Manualul de programe pentru femei e conceput intr-un mod pompieristic, fara sa tina cont de realitatea din unitati. sper sa nu ne oblige sa muncim dupa el, ca poate unii am avut idei mai bune si n-am asteptate "pica para malaiata..."
Problema e ca oamenii, atunci cand sunt pe val, uita cum au ajuns si se cred cu adevarat competenti. Nici prin cap nu le trece ca n-ar merita acel post si ca vor pleca odata cu srijinitorii lor. Seamana mult cu cei care, dupa ce au copiat la un examen si au luat nota maxima, chiar se simt experti in domeniu.
Daca tot vreti sa discutam despre oameni sprijiniti politic,va invit sa-i indentificati pe cei trei :
La Aiud avem un SIPAREZ care a inceput sa se creada Schnauzerul Urias al SIPAREZILOR. Din pacate este doar Comunitar cu blana neagra provenit din suburbiile de la TG JIU ! Acest COMUNITAR DE TG JIU se lauda ca va lua locul Ciobanescului Mioritic si DULCE din zona Margineniului ! Credeam ca hengherii ANP ului ne-au pricopsit cu el pentru ,,meritele sale deosebite,, ,acum urmeaza o avansare ?
Iar o sa sa schelalae de ciuda chiuaua ANP ului !!!
Dar asta este ,in timp ce CIUAUA se linge in c...,Comunitarul i-i fura CIOLANUL
!!!
SINGURELOR CAPACITATI PROFESIONALE SUNT RELATIILE POLITICE PE CARE LE AU !!!!!!!!
Sistemul penitenciar nu are nevoie de standardizare excesiva, ci de valori insusite, de obiective asumate, de profesionalism si de incredere in personal. Daca ati fost prin penitenciare de afara, stiti ce scriu.
Si totusi, nu-mi publici comentariile? Daca nu esti de acord cu el, poti sa ma combati, dar corect ar fi sa le publici.
Ioan Chertiţie, un gardian din perioada comunista, ne da lectii de morala si de profesionalism prin confesiunile pe care si le face. Pentru mine a fost o experienta nemaipomenita sa intalnesc un astfel de om. Ne-a vorbit despre intoxicarea morala a lucratorilor din penitenciare, o tema actuala.
Am incercat sa postez mai multe comentarii si nu mi-au fost publicate.
anp face varza declaratiile de avere vezi penit.Oradea
Excelent articol si realist! Felicitari!
de multe ori cei ce avanseaza,cum avanseaza,nu sunt ei vinovati,ci cei care ii avanseaza.dupa cum stiti sau ati simtit oamenii buni ori parasesc corabia(nu din lasitate)ori stau undeva ascunsi(sunt dati la o parte)pentru ca incompetenta(prostia si trufia)este la rang de virtute si sustinuta de sefi prin uneltele lor:slugile.cei drept nu toti sunt incompetenti sau iresponsabili,dar teama ca nu cumva sa-i sufle vreunui NERO in ciorba cu un sfat bun ii sperie,sau ar deveni ca si sacalii acolo in staful lor.JOSNICA ROMANIE!
OK! Acum le-ai publicat.
"...de multe ori cei ce avanseaza,cum avanseaza,nu sunt ei vinovati..."
Nu sunt de acord, stimate coleg. Cand accepti sa avansezi cu orice pret iti amanetezi viitorul, profesionalismul si libertatea de a lua decizii, deci esti vinovat, cel putin fata de tine, daca nu si fata de ceilalti.
Romania nu e josnica. E o tara frumoasa in care traim noi, niste oameni care am putea sa facem mai mult pentru noi si pentru toti ai nostri.
Pentru anonimul 08.08.2009 18:48:00
Dai premii daca te ajut ? Deci cei trei despre care tu scrii sunt :
Ciobanescului Mioritic si DULCE din zona Margineniului = ACADEL
CIUAUA ANP ului= Burcu Junior
Schnauzerul Urias -Cinele Comunitar cu blana neagra = Siparezul Sef de la Tg Jiu ,transferat disciplinar la Aiud
Deci vrei sa spui ca SIPAREZUL de la TG jiu vrea sa devina SEFUL siparezilor,functie pe care a detinut-o Acadel,in timp ce Burcu junior vrea acelasi lucru ,dar este ocupat sa se linga in c... ? Dar toti trei in loc de creir au pile politice ? Am dreptate ?
Dar despre cei care urca pe firul sindical pentru a obtine o functie in administratie ce spuneti?
Pe cand o tema despre "Nepotismul din sitem" ? Ar fi foarte interesant ! Oare la noi nu e posibil ceva restructurari a fiilor de sefi ? Numai la Ministerul Finante sunt descoperiti astia ? Oricum la noi sunt mult, mai multi, o statistica nu ar strica, mai ales cu locul de munca al acestuia, ar iesi super statistica si anume : toti pe la administrativ, la loc caldut !
Iar va luati de administrativ?
Apropo de micuţi şi valul lor ( ca urmare a unui comentariu al unui coleg de la Mărgineni anterior postat) .
Micuţul descălecător de plai, în mai multe guri de rai, Florinel de la Mărgineni, trăiască paneru lui de oo pe val, pregăteşte biroul şefei lui de cabinet, trăiască fustiţa ei până la botul umed al mânzului şi pieptu decoltat şi neînfricat ( ce-i al ei i-al ei, frate ! Huo silicoane, trăiască naturalu ! ).
Şi iată cum micuţul descălecător Florinel, iubitor să aducă naturalu aproape, încălecă pe … înc-o şa şi în timp ce vă spuneam povestea aşa, o descălecă pe noua lui şefă de cabinet în ograda lui cu secretare celulitice şi sprinţare, sus pisicuţele lor !
Şi iată cum se alese vrăbiuţa cea sprinţară cu ditai cabinetu care pe vremea hulitului Marcu era sală de consiliu !!! Bre nea Florinele prea seamănă a plată asta bre mâncaţi-aş paneru matale de vrăbiuţe!!
Problema e că nimeni nu suflă, vorba colegului de dinainte. Păi abia răsuflăm frate, ce să mai suflăm. Ce ne mai descărcăm pe la Titi prin cabinetu oval sub acoperire şi prin hârtiile astea electronice!
Ce ne facem cu pisicuţele astea adipoase, dar decoltate, sărace-n fondurile pentru fuste şi degrabă cu ţâţoancele p-afară? Că le dă 1Q Florinel, în şi descălecătoru, săli de consiliu să-şi descalece trupşoarele şi să le condiţioneze.
Asta în timp ce nen-tu fraieru stă 12 ore pe secţie cu 200 de hoţi şi nu suflă în cămăşile de plastic, căci ce fantastic e în plastic!
Aşa că, secretarelor sprinţare, pisicuţele sus c-avem şi noi ceva de spus…şi pe ele fraţilor, nu pe mamele lor că nu suntem necrofili!
Vrăbiuţă sprinţară cu accent parizian, zemoasă până-n papuci, nu te-am uitat! Ce-ar fi să te faci vrăbiuţă arhivară că tot o freci aiurea şi 1Q Florinel vrea să mai ia un om de la operativ?!
Şi ca să-ţi speli din păcate 1Qle Florinele ce-ar fi să înţoleşti botu la mânjii vrăbiuţelor cu nişte uniforme d-astea de plastic reglementare că mai trece si altă lume pe la matale prin budoaru de la Mărgineni şi se minunează de celuliticele şi revărsatele matale vrăbiuţe sprinţare. Nu de alta dar să nu alunece vreun musafir pe parchet de la atâta igrasie!
ursule care esti te gandisi peste noapte ca pe tine te dor nepotismele .pai tu daca esti urs este greu. marile familii de avocati si marile familii de medici si marile familii de militari si si au traditi daca in casa se vorbeste aceasi limba dar tu oricum nu ai cum sa intelegi
Da' tu, asta, care-l faci urs pe colegul tau, poate inveti sa scrii, daca tot te compari cu marile familii de avocati, de medici etc. Nu ca n-as fi de acord cu ceea ce ai scris, da' un pic de bun simt ai putea sa ai si sa nu ne agresezi cu gramatica ta de balta puturoasa.
Dar ce ziceti de avansarile in grad si functie de la Spitalul Rahova? Parca mai ieri a venit in locul domnului Morar, imputernicit pe functia de Director Paza, un ofiter simpatic din Jilava, cu tot cu deprinderile si practicile de acolo. Primul lucru pe care l-a facut a fost sa se planga tuturor de ghinionul de a fi fost numit la spital, nu la Jilava pe functia pe care ar fi dorit-o si ca abia asteapta sa expire perioada sa plece inapoi. Al doilea lucru a fost sa interzica acesul in unitate a fostului director pe paza, desi omul poate venea cu nevoi de sanatate la fostii colegi medici. Al treilea sa stea cat mai mult prin ANP pe la usile pilelor. De ce? Sa vedem in continuare. Cand functia de director s-a transformat in sef serviciu a gasit, ca alternativa la plecarea inapoi in Jilava, ocuparea functiei vacante de ofiter cu Situatiile de Urgenta. Desi a trambitat peste tot alternativele, iar de pile si sustinere politica nu se poate plange, nu a participat la niciun concurs existent sau ce putea apare peste noapte pentru el. In schimb, dupa ce l-a sapat mai bine de un an chiar pe directorul plin al spitalului si acesta a parasit scarbit sistemul, pentru o functie mult mai mare si mai bine platita, a inceput sa traga sforile pentru imputernicirea ca director plin de spital, desi, va imaginati desigur (daca nu il cunoasteti personal: Petcu se numeste) ce competente are (sau mai bine spus NU are) pentru ocuparea vreunui post de director, indiferent de natura postului. Era sa uit: poate aveti posibilitatea sa urmariti si sforile pe care le trage pentru avansarea in grad inainte de termen, pentru aceleasi merite ca si pentru numirea in functia de director: meritele deosebite de a lovi pe la spate oamenii incomozi conducerii de partid din ANP. Nici bine nu s-a vazut inlocuitor la comanda ca a si inceput sa aplice metodele vechiului management "modern": luarea deciziilor complexe cu usile inchise, fara consultarea consiliului de conducere sau a specialistilor implicati in problematica, ca un adevarat cioban pe tarla. Poate ne gandim la un serial si de la Spitalul Rahova caci omul are potential nu gluma: tupeu si sustinere politica cat cuprinde.
A !!!! SI NU AM TERMINAT CU DOMNU PETCU,STATI APROAPE CA NU STITI CE PIERDETI VA URMA AVIZ DOMNU BALA PT CA PETCU ESTE PRODUSUL VOSTRU AL ANP-ului
Stimate Edy,ai un caracter puternic,desi nu ai nevoie eu te apreciez.nu stiu cat la suta ar fi procentul celor ce gandesc ca tine!cred ca nu mai inteles gresit!
Prietene Roman, as putea sa fiu de acord cu tine, daca as dovedi prin fapte ceea ce am scris. Sa-mi dea Dumnezeu putere sa fie asa!
Trimiteți un comentariu