E al copiilor, copiilor nostri!

E al statului, mi se spunea si, copil fiind, imi imaginam statul ca pe un fel de personaj mitologic la care nu se putea ajunge cu niciun chip. Am crescut la umbra "statului" asta care, ulterior, a devenit demn de tot dispretul, adica al tuturor si al nimanui, sau mai corect spus, numai al acelora care se autoserveau pe indelete, ca dintr-o casa parasita.

Cand am inceput sa-mi schimb parerea? Cand, mai exact, am inceput sa inteleg ca statul nu este o casa parasita si ca printre proprietarii ei ma numar si eu? A fost un proces lung care a inceput dupa 1989, un proces dureros pentru ca am asistat neputincios la devalizarea economiei, la falimentarea agriculturii, la taierea padurilor, la instrainarea bunurilor, adica la toata minciuna asta grosolana, rostita "subtire", din varful buzelor, cum ca trebuie sa-mi vad linistit de treburile mele, altcineva vegheaza!

Din patru in patru ani, mai nou si din cinci in cinci ani, personajele astea minicinoase, aceleasi de 20 de ani, ma cheama la miting, la votare. Votati-ne pe noi - spun ei, ceilalti sunt niste escroci, v-au pacalit si s-au imbogatit pe seama dumneavoastra si toata comedia asta sinistra seamana cu o telenovela care se repeta dezgustator pentru ca regizorul a stors tot ce se putea stoarce din mana de actori de duzina iar scenaristul nu mai are niciun strop de imaginatie.

De 20 de ani administratia statului este un fel de tabara de vacanta pentru toata clientela politica, sefii poposesc ca la bai, cu nevasta, cu copilul, cu nepotii, cu nasii si finii, se instaleaza, se pun pe petrecut si nu pleaca niciodata de bunavoie, in niciun caz cu mana goala, la o adica se inghesuie in bagaje si prosoapele si lenjeria hotelului, care oricum n-a costat niciun sfant.

Criza financiara seamana cu o furtuna care primejduieste toate vapoarele, diferenta vine din priceperea marinarilor si din rezistenta vasului si nici nu stiu daca sa rad sau sa plang cand asist la balabaneala asta romaneasca care ne poarta de 20 de ani in deriva! Morala? Sa reparam vasul, sa concediem impostorii si sa angajam marinari destoinici pentru ca vasul ne apartine! Asta daca, noi, proprietarii de drept, ne-am putea auzi unul pe celalalt in tot vacarmul asurzitor care caracterizeaza societatea romaneasca...