E al statului, mi se spunea si, copil fiind, imi imaginam statul ca pe un fel de personaj mitologic la care nu se putea ajunge cu niciun chip. Am crescut la umbra "statului" asta care, ulterior, a devenit demn de tot dispretul, adica al tuturor si al nimanui, sau mai corect spus, numai al acelora care se autoserveau pe indelete, ca dintr-o casa parasita.
Cand am inceput sa-mi schimb parerea? Cand, mai exact, am inceput sa inteleg ca statul nu este o casa parasita si ca printre proprietarii ei ma numar si eu? A fost un proces lung care a inceput dupa 1989, un proces dureros pentru ca am asistat neputincios la devalizarea economiei, la falimentarea agriculturii, la taierea padurilor, la instrainarea bunurilor, adica la toata minciuna asta grosolana, rostita "subtire", din varful buzelor, cum ca trebuie sa-mi vad linistit de treburile mele, altcineva vegheaza!
Din patru in patru ani, mai nou si din cinci in cinci ani, personajele astea minicinoase, aceleasi de 20 de ani, ma cheama la miting, la votare. Votati-ne pe noi - spun ei, ceilalti sunt niste escroci, v-au pacalit si s-au imbogatit pe seama dumneavoastra si toata comedia asta sinistra seamana cu o telenovela care se repeta dezgustator pentru ca regizorul a stors tot ce se putea stoarce din mana de actori de duzina iar scenaristul nu mai are niciun strop de imaginatie.
De 20 de ani administratia statului este un fel de tabara de vacanta pentru toata clientela politica, sefii poposesc ca la bai, cu nevasta, cu copilul, cu nepotii, cu nasii si finii, se instaleaza, se pun pe petrecut si nu pleaca niciodata de bunavoie, in niciun caz cu mana goala, la o adica se inghesuie in bagaje si prosoapele si lenjeria hotelului, care oricum n-a costat niciun sfant.
Criza financiara seamana cu o furtuna care primejduieste toate vapoarele, diferenta vine din priceperea marinarilor si din rezistenta vasului si nici nu stiu daca sa rad sau sa plang cand asist la balabaneala asta romaneasca care ne poarta de 20 de ani in deriva! Morala? Sa reparam vasul, sa concediem impostorii si sa angajam marinari destoinici pentru ca vasul ne apartine! Asta daca, noi, proprietarii de drept, ne-am putea auzi unul pe celalalt in tot vacarmul asurzitor care caracterizeaza societatea romaneasca...
51 comentarii:
De politicieni suntem cu totii constienti ! Problema e sa facem, prin intermediul sindicatelor, cunoscut faptul ca politizarea institutiilor statului este nociva functionarii in conditii bazate pe profesionalism a acestora ! Urez cu acest prilej multa bafta liderilor si multa rabdare membrilor sindicali, deoarece mai avem mult pana vom ajunge un sistem performant ! De asemenea, fac apel la unii lideri sa inceteze in a face un lucru personal din aceasta lupta si sa solicite respectarea drepturilor noastre cu chibzuinta si pertinenta !
Semneaza din pacate un anonim, ceea ce reitereaza din pacate nevoia unei schimbari ! Bafta Dumi, Teoroc, Stupu, Neacsu, Florin ! Avem acelasi scop ! Haideti sa fim uniti ! Stupule, esti bine intentionat, dar exagerezi !
Bun articol!
Asa este. Un exemplu de longevitate il reprezinta Ionel Cel Mare, zis Cel Aprig (nu stiu la ce, poate la altele), avand in vedere reputatia domniei sale.
Nu mai departe de ieri, a sanctionat cu avertisment toti directorii aflati la Tulcea la ordinul ANP, ptr.simplu motiv ca nu s-au trecut in caietul de parasiri garnizoana.
Din cate cunoastem noi, astia mai vechi, nu numai ca oamenii erau in misiune si nu era nevoie sa se scrie la vestitul caiet, dar nicaieri in legislatia ANP nu scrie ca la parasirea orasului trebuie sa te treci undeva.
Mentalitati comuniste si invechite. Cu ei doriti dvs.sa reformati sistemul ANP.
Sper ca nu.
Cand ai doua apartamente in Bucuresti,vila in GAESTI,esti venit fara noima de la VAMA,{la fel ca multi altii din A.N.P.},dupa ce si sotia ,tot de la vama ,acum este ofiter secretariat,mai primesti si 15 milioane decontare chirie ,e aberant,e impardonabil,domnilor moftangii de la D.E.A.
Mai lasati-ne cu aerele astea de fetite. In orice institutie din sistemul de siguranta nationala exista aceasta practica a consemnarii parasirilor de garnizoana. In MApN nu si-ar fi permis nimeni sa nu se treaca in registru. Numai ofiterii astia piriti, facuti la apelul bocancilor sau in cea mai proasta dintre academii, adica la Academia Ajutatoare de Politie, sectia Penitenciare oamenii nu au cunostiinta de ceea ce au de facut. Ati angajat o gramada de fatuce si de baietei care au vrut sa imbrace haina militara si acum fac fite.
Poate angajatorul sa consimta de timpul tau liber? Si daca am o urgenta? Acest caiet e o practica militara! NUMAI suntem militari domnilor!
TARABOSTES
Militar mindru, citeste noulstatut pe care-l ai si dupa aceea dati cu parerea.
Suntem satui de voi si de logica voastra fara sens.
In ceea ce priveste Academia, nu cred ca ai dreptul sa faci aprecieri.
Tarabostes, de data asta se scrie "nu mai suntem" şi nu "numai suntem".
Nu mai suntem, la pretenţiile noastre, pe lângă gramatică, nu ?
Anonim 23.08.2009 12:40:00, "dă-ţi cu părerea" şi nu "dăţi cu părerea".
Părerea mea!
Da' lasa ca nici cu dreptul facut de voi la Academia Ajutatoare nu m-as lauda.
VIRCOLACULE MIHAI,tot ce a fost stare de neliniste la Galati poarta amprenta ta.IN MAXIM 10 ZILE ITI INCHIDEM CLANTA,SAU O MAI LASAM SA SE FOLOSEASCA ALTII DE EA. de la tugui clonat
Pai ce militar tarabostes ,gen AURA MICU,care face ca vrabiuta la trageri.Halal ofiter si femeie pe deasupra purtatoare ilegala de salariu.Dar cica a invatat bine.oricum Adrian Tabacaru este cu 10 clase peste ea dar acesta nu participa la suete organizate intr-un cerc restrins.Dar va veni si vremea lui.
Militar mandru, cu logica asta de fier a ajuns armata sa fie reprezentata in toate bodegile. Inainte sa acuzi ca sunt aere de fetite si sa sustii "practica consemnarii parasirilor de garnizoana", spune-ne si noua, nestiutorilor de carte, fatuce si baietei care am vrut sa imbracam haina militara, unde este REGLEMENTAREA LEGALA la cele sustinute de tine si de cand suntem IAR militari? Hai, iti dam ocazia sa ne dai o lectie de inteligenta si de intrajutorare colegiala! Asa, ca de la un om cu greutate!
Zamolxe
Militar mindru, cred ca stiu cine esti; cumva:
-ingamfatul de dir.ec.de la Focsani, fost intendent, care face tot felul de matraprazlicuri, adus din armata de catre Ionel caruia nu-i suflai, ex dir.Focsani si mai nou dir.gen.cat Bala este plecat in CO,
sau
-papagalul de ex dir.psiho de la Galati,fost trompetist in armia romana, acum fugit pe la Braila ptr.ca mai aveai un pic si te turnau colegii la A.N.I.ptr.fals in declaratia de avere.
Militar mindru nu cumva esti dintre cei care in armata erati neica nimeni, ca si cei de mai sus, care ati solicitat iesirea la pensie ptr.ca urma sa fiti disponibilizati, iar la puscarie ati gasit teren prielnic ptr.a va incorda muschii, luati pensie cumulata cu salariul de la stat si nu produceti nimic.
Nu mai fii atat de mindru, fii mai modest ptr.ca pilele voastre incet sa piarda teren, se ridica copii buni, unii cu Academie de Politie, care vor aplica legea.
Lumea voastra se naruie si sunt inlocuiti fostii militieni (gen Bala, Ionel, etc.-care au Scoala de militie) ce se acopera cu cartoane eliberate de Spiru Haret si alte asemenea facultati de renume, vrand sa arate ce inteligenti si mari strategi sunt ei.
Sint inlocuiti fostii militieni cu absolventii scolii speciale de penitenciare si cu absolventi de spiru haret. Halal functionari publici cu statut special. Adevarata scoala se face in armata. De aia se si desteptau multi ca voi. Aici in puscarie v-ati prostit de tot. Nu tu ordine, nu tu disciplina. Si, daca va intereseaza, am urmat studii umaniste la stat, dupa scoala militara. Asta pentru cunostiinta voastra.
Dati-mi voie sa va spun ca la Puscaria din Galati este o noua idila intre doi ofiteri. Nu dam nume, fiindca nu este frumos, dar cei isteti stiu. Pot sa va spun ca sunt de sex opus, sa nu inteleaga lumea ca Maiorul Selaru a revenit. Doar fostul "colonel" Stanciuc Negoita stie de ce...
IOAN VODA CEL CUMPLIT
Pai nu stiam ca aici este ora de gramatica! credeam ca daca vrei sa spui ceva conteaza ideea si nu gramatica! Pentru Bobby Fischer am un sfat: Am niste carti de compunere acasa si daca vrei pot sa-ti imprumut cateva sa inveti sa scrii si tu o fraza coerenta! Mai lasati-l in pace pe fostul Director de la SRS de la Galati! Este un baiat de nota 10! Cu mult peste Varlam(care doarme cu capul in poala Atenei), Vargolici(care se plimba toata ziua prin birouri dupa informatii), despre restul nu deschid discutia fiindca sunt prea slabi! Dar vreau sa atrag atentia conducatorilor de la Galati asupra unei stari de spirit care vad ca continua si nu ia sfarsit! Se doarme peste tot! La toate sectoarele este o stare de letargie care nu ia sfarsit. Domnilor va rog treziti-va din aceasta stare!
Deceneu
Pentru anonimul din 22.08.2009 ora 16.34.
Pai spune frate pe fata ca este vorba de Gabriel Ilie Director DEA de la Centrul de Reeducare Gaesti care se crede pe mosia lu t....o.
Specialistul in management,a data peste cap tot centrul cu fel si fel de prosti ( gen floricele pe campii etc ) impreuna cu Florea.
Sa se duca de unde a venit sa lase lumea in pace ,au ajuns functionarii sclavi pe camp la cules de galbenele si nalbe .
Pentru Deceneu,
Bărbate, păstreză-ţi sfaturile pentru tine şi pentru "colegii" tăi (observ că voi, gălăţenii, de sfaturi şi păreri daţi pe afară).
La "ora de gramatică" eşti tot timpul, ori de cîte ori scrii sau deschizi gura. Chiar şi de la... distanţă.
Cărţile de compuneri, trebuia să le citeşti mătăluţă la vremea lor. Sunt cumva, cu şi despre... cacofonii de genul: "... ca continua...", etc, etc. În cazul ăsta, le-ai studiat temeinic.
Vezi că şi virgulele îşi au rostul lor în propoziţii !
Cum va provocati ca fraierii unii pe altii ! Se vede ca nu aveti probleme adevarate ! Veniti sa facem scoala cu voi la Jilava !
Gardianul superşcolit de la Jilava către fiu-su:
- Mă, nu mai fuma! E prea devreme la vârsta asta să te apuci de fumat!
- Da tati, da` şi tu fumai când erai în clasa a 5-a!
- Da, dar eu aveam 17 ani!
O babă într-un tramvai cască de somn o gura foarte mare la care un gardian şcolit de la Jilava de lângă ea spune:
- Hoo, babo, că ne înghiţi!
La care baba răspunde:
- Nu te teme, pe voi şi aşa nu vă înghite nimeni.
Auzind de bancurile facute pe seama gardienilor sai, conducerea Penitenciarului Jilava a luat hotararea să dea un test de inteligenta care sa-i faca pe oameni sa-si recapete increderea in organ.
In ce consta testul:
se dadeau doua bare, una cu sectiune patrata si una triunghulara, si de asemenea, doua gauri in beton, la fel, una patrata si una triunghiulara.
Testul a aratat ca in penitenciar exista oameni inteligenti, care au introdus bara triunghiulara in gaura triunghiulara, si cea patrata in gaura patrata.
Totodata, testul a aratat ca la Penitenciarul Jilava exista si oameni… puternici.
Ce scoala la Jilava "hombre"? Nu va mai laudati! Am baut un an de zile apa cu viermisori cat degetul! Pastrati-va doar pentru voi scoala!
Pentru Bobby Fisher am un sfat: lasa-ne in pace cu sfaturile tale! Se vede ca nu lucrezi in sistem! Mai lasa-ne cu aerele tale de fata mare!
TARABOSTES
Tarabostes, Deceneu sau cum mai... delirezi,
Tu crezi că sistemul se rezumă la "universul" bălăcărelii în care vă zbateţi, tu şi alţi câţiva dezaxaţi de la... Galaţi.
Te sfătuiesc să-ţi vezi de lungul nasului şi de borşul vostru, înăcrit cu apă de Dunăre... tulbure.
Ţi-am mai spus ce să faci cu sfaturile tale!
Oricum, se vede că ţi-au priit corecţiile. Te strădui să scrii cât de cât corect. Ceva repetiţii obositoare dar în rest... e de bine!
Şi apropo, e păcat să dezonorezi şi să terfeleşti numele legendare pe care le foloseşti, micule Impostor.
Pt.19:01
Nu ne inghite nimeni fiindca nu facem altceva decat sa ne tragem in jos(se pare ca acolo este IADUL)
Avem ceea ce avem fiindca suntem ceea ce suntem!
"Norocul ia forma mintii"
Corut
Dar nu are rost sa ne aratam cititi fiindca suntem simpli lucratori de penitenciar!
pentru ANONIMUL din 23.08.2009 22:29:00
Buna replica.
Sa vezi la Gaesti,de rasul curcilor,cum scoate Ilie Vama Gabriel,functionari publici,sa culeaga galbenele.
Am ajuns asa cum meritam stimati colegi!
Dupa ce am adus in sistem dupa anii 90 toti securistii parati,dupa ce am facut experimentul Binisor S.P.P.
acum e momentul VAMESILOR NETIMBRATI sefi la D.E.A.
Cred in forta sistemului de a elimina aceste reziduri.
Domnilor conducatori de osti din A.N.P,chiar nu vedeti cum unii confunda VAMA cu proasta gestionare a resurselor?
Exact ce spuneam: va lasati provocati ca fraierii! Totusi care nu ati fost, dati o raita pe la Jilava!
Tora,
Se pare că pe tine te-a cam ocolit... norocul.
Nu ar trebui să fim "citiţi" pentru că suntem "simpli lucrători de penitenciare" ci doar şi pentru faptul că nu suntem simpli funcţiomari.
Dacă avem pretenţii în legătură cu titulatura noastră, cu salariul nostru şi mai ales cu demnitatea noastră, atumci trebuie să fim şi percepuţi ca atare. Şi pentru asta trebuie să fim demni de respectul celorlalţi prin comportament, profesionalism, ţinută, atitudine, etică, educaţie şi, nu în ultimul rând, prin modul de exprimare.
Un gardian scolit (de la Jilava), inalt (ca bradu'), cu mustacioara, vorbeste cu un pusti:
- Mai tancule, iti place mustata mea?
- Da, nene.
- Mai tancule, da' tie iti place cascheta mea?
- Da, nene.
- Pai vad ca tie ti-ar place sa fii gardian la Jilava, nu-i asa că vrei să vii?
- Da, nene, dar e prea tarziu.
- Cum asa, mai ai atata timp...
- Nu, nene, e prea tarziu, am trecut deja clasa a cincea...
Na, că mi-a scăpat: "atunci" şi nu "... atumci".
D-le Bobby Fischer
Aveti dreptate!
Numai bunul D-zeu poate sa confirme daca m-a ocolit norocul!
Daca, chiar s-a intamplat,stie El de ce!
Tocmai acest lucru am dorit sa-l subliniez:un lucrator de penitenciar nu este un simplu bugetar sau un incult ce traieste pe bani publici!
Padure fara uscaturi nu exista!
Dar,ne simtim ofensati de barfe,si cred ca nu procedam corect!
Sa aratam valoarea unui prisonworker!
Eu,personal,doresc sa fiu in continuare un lucrator de penitenciar si chiar ma mandresc cu acest statut,indiferent de salarizare,fiindca sunt o rotita in acest sistem si doresc binele mediului in care traiesc!
Tora, tu crezi ca, daca l-ai citit pe Corut, poti fi banuit de niscaiva cultura? Acum inteleg de unde ti se trag balbaileile intelectuale. Du-te si te culca si nu ne mai plictisi cu aberatiile tale semidocte.
...balbaielile...
Cand ti-au murit toate sperantele,cand nu mai ai pe unde s-o apuci,te retragi in cochilia ta!
Noapte buna d-le Pruteanu!
Totusi ,ma bucur,ca v-am cunoscut cu adevarat!
D-le Pruteanu, se pare ca nu numai Tora a lipsit de la ora de gamatica?
Si cu virgulele ce faci? Le pui asa, la intamplare, si te duci la culcare? De ce sa-ti moara sperantele atat de repede? Viata e frumoasa. Din tot ceea ce ni se intampla mai putem invata cate ceva. Nu e cazul sa te superi prea tare! Poate ca am sarit si eu calul. Imi pare rau daca te-am suparat iremediabil. Te-am si tachinat putin. Nu e cale de intors?
M-am corectat singur. Ce-i aceea "gamatica"?
D-le Pruteanu,nu stiu de ce virgule vorbiti si oricum trebuie sa merg la culcare!
Am o noua zi de munca si consider ca nu este una usoara!
Iar speranta nu a murit decat pe acest blog!
Chiar nici nu doresc sa-l mai citesc!
Am avut incredere in dvs.,dar ea s-a spulberat!
Voi ramane un lucrator de penitenciar acolo unde-mi desfasor activitatea!
Va doresc o viata frumoasa!
Tora, nu e cazul să dramatizezi.
Toţi avem zile mai bune sau mai proaste. Şi, bineînţeles, reacţii pe măsură. Uneori mai dăm, alteori încasăm.
Adaugă la scuzele lui Pruteanu şi scuzele mele. Sper să le accepţi.
Pt.Bobby Fischer:
Da,sigur!
Va multumesc!
Pentru anonimul din 23.08.2009 22:29:00.
Stima lor, VAMESILOR !
Daca ILIE VAMA de la C.R GAESTI,din functia de sef D.E.A considera ca este profitabil sa aduni zarzare cu functionari publici,bravao lui.
Voi de ce nu spuneti nimic ?
Scuzati dragi colegi indrasneala,dar va meritati soarta si umbriti activitatile extraordinare pe care le reusiti cu minorii .
Toate cele bune!
Exista si cale de intors!
Suntem oameni si putem gresi!
Dar,m-a durut,credeti-ma!
P.S.M-am lamurit si cu virgulele,aveti dreptate!Dupa bucur,nu-si mai avea rostul!
Prietene Tora, e adevarat ca am fost cam agresiv, dar asocierea Lui Dumnezeu cu reincarnarea (citeste-ti postarile mai vechi!), citarea lui Corut (un scriitor diletant) si emfaza cu care il aperi pe Eminescu (de cine oare?) ar putea sa ramana ca teme de meditatie si pentru tine. Sper sa nu te superi inca o data pe mine. De data aceasta ti-am scris ca un prieten. Poate ca gresesc. Daca asa crezi, nu-mi lua in seama parerea. Iti citesc postarile de ceva timp si imi place orientarea ta spre ceea ce sa cheama "omul frumos". Daca ai smulge acele cateva buruieni, ai fi o gradina placuta si roditoare. Sper ca atitudinea mea critica nu te-a dezamagit si mai mult. Cu oamenii pe care ii consider valorosi sunt, de obicei, direct. Stiu ca ei apreciaza asta si cred ca si tu esti unul dintre ei.
Pentru Pruteanu:
"Omul este vinovat cand refuza sa-si priveasca propriul adevar in fata"
Este benefica discutia eliberatoare!
Ma refer si la dvs. si la mine!
Ok, Tora. Ne vedem la alte articole. Cu bine!
Pt d-ul Bobby Fischer:
V-am raspuns!
Asa s-a intamplt si in cazul d-lui Pruteanu!
Cand devenim anonimi, dupa ce avem un nume,nu ne mai intelegem intre noi!
E firesc!
Va multumesc pentru intelegere!
pentru anonimul din 25.08.2009 17:57:00
pai omule poate nu stii cum a ajuns acest Ilie Vama la Gaesti, simplu a sustinut un examen de angajare la un alt penitenciar, nu a luat si prin redistribuire a ajuns la Gaesti, nu se mai intamplase pana atunci asa ceva, iar mai departe ca sa demonstreze cine e, nici sotia lui nu a promoat examenul de angajare la Gaesti, asa ca s-a angajat la Jilava de unde printr-o alta redistribuire din ofiter logistica s-a transferat la Gaesti ofiter secretariat, bineinteles intr-o perioada cand nu se faceau transferuri, ba chiar mai mult un transfer de pe un post pe un alt post fara nici o legatura cu pregatirea, examenul sustinut, etc.
Acum intreb si eu asa in doru lelii, omu asta VAMESU nostru e pe mosia lui tacsu, sau si-a cumparat postul ....., hmmmm
Am recepţionat şi apreciat mesajul transmis, Tora, chiar şi aşa... "anonimizat".
Asta e dovada că ne putem înţelege, cu puţină bună-voinţă, în orice condiţii.
Eu mă bucur de consensul creat.
Toate cele bune!
pentru anonimul din 26.08.2009 23:16
Dar daca Ilie Vama asta face ce face, chiar nu il vede nimeni ?
Cu cine e pe mana ?
Cine il acopera ?
si ar mai fi intrebari.
Trimiteți un comentariu