Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 7 martie 2009

Experimentul Piteşti

Experimentul Pitesti "Cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane"  Asta spunea Alexandr Soljeniţîn despre grozăvia cunoscută sub numele de Experimentul Piteşti. S-a întâmplat în perioada 1949 – 1951, în România – ţară cu oameni blajini, iertători şi buni creştini.

În anii 1949-1951, distrugerea elitelor societatii era pe cale de a se înfaptui: intelectualii, diplomatii, preotii, militarii, magistratii, politistii, oamenii politici ai vechiului "regim burghezo-mosieresc" erau în închisori, taranii cei mai gospodari erau deportati în coloniile de munca fortata. Tuturor împreuna si fiecaruia în parte li se aplica eticheta de "dusman al poporului".

Mai ramasesera tinerii, o forta sociala imprevizibila si care trebuia sa fie anihilata. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Pitesti, denumit de Securitate "reeducare". Metodele cele mai barbare de tortura psihica au fost aplicate asupra tinerilor detinuti "recalcitranti", cu scopul de a-i face sa se umileasca reciproc, sa se maltrateze (fizic si psihic) reciproc. Victimele sunt transformate în calai, detinutii sunt torturati chiar de prietenii lor, de colegii lor de suferinta. Scopul: "reeducarea" prin distrugerea fizica si psihica, transformarea tinerilor în atei, în delatori ai prietenilor lor. (Genocidul Sufletelor)

 

Referinţe:

- Articole referitoare la "Experimentul Pitesti”

- Mărturiile supravieţuitorilor

- Istorici despre “Experimentul Pitesti”

- Experimentul Pitesti – Wikipedia

- Experimentul Pitesti – procesulcomunismului.com

- Dincolo de tortură - Experimentul Pitesti

8 comentarii:

marcos spunea...

===Sunt foarte surprins ca dupa atita timp, la acest material de o mare valoare, nu exista nici un comentariu.
===Oare de ce? Singura explicatie este ca pe cei care comenteaza pe acest blog,nu-i intereseaza decit interese marunte(cind primesc al 13-lea salariu),sa-i atace pe cei care nu lucreaza "dincolo de poarta 2",sa-si corecteze colegii care gresesc un cuvint,nu pun o virgula ,etc.
===Nu pot sa cred ca aceasta a fost intentia pentru care a fost infiintat acest blog.
===Astept un eventual raspuns.

prisonworker spunea...

Stimate Marcos, motivele pentru care nu exista comentarii la acest "material de mare valoare" (asa cum ai spus pe buna dreptate), pot fi doua:

Unul dintre ele l-ai enuntat chiar tu, iar al doilea ma gandesc ca ar putea fi legat de faptul ca e foarte greu sa comentezi un subiect ce tine de tragedia unui popor, ale carui elite au fost exterminate de niste ciurucuri. Daca nu ai vizitat inca Memorialul Sighet, ti-l recomand. Acolo, fiecare fosta celula a devenit o revista peste timp a memoriei anticomuniste, iar "fenomenul Pitesti" e doar una din nenumaratele astfel de orori care au zguduit natiunea romana.

Anonim spunea...

As vrea sa cred ca noi nu mai folosim nimic din ce s/a folosit la Pitesti intre 1949-1952.
Pentru noi cei care lucram aici, sa ne rugam sa nu repetam greselile angajati atunci, care de dragul unor pozitii sociale n/au avut curajul sa faca ceva.
Oare ce putere si cata dragoste pentru Iisus aveau oamenii care l/au marturisit in temnite si care nu aveau foarte multi ani de experienta de viata?
Sa pomenm mai des de acele vremuri si tragedii, sa luam aminte si sa/i rugam pe Marturisitori sa fi luminati in misiunea naostra.
Recomand cartea Duhovnicul inchisorilor.
Doamne ajuta!

marcos spunea...

=== Vreau sa va anunt ca am vizitat Memorialul Sighet,inainte de a deveni ce este acum si de doua ori dupa.Ultima data in anul 2007.Cunosc foarte bine ce este expus acolo,nu numai in celule cit si in spatele muzeului(statuile la scara naturala si "camera de rugaciune"Am fost socat.
CU STIMA,

si totusi spunea...

Dan Puric scria în "Omul frumos" că în România a avut loc o selecţie: ceea ce a fost frumos, înălţător şi bun a fost exterminat şi târât prin puşcării, iar la suprafata a iesit ceea ce era mai urât. Tot Dan Puric vede, însă, România profundă, vede esenţa românismului păstrată în închisori, dar şi în afara acestora, uneori subtilă, alteori plină de tărie, dar întotdeauna demnă. Mă întrebam, ca şi Marcos, de ce oare nu răspunde nimeni? Cred că răspunsurile voastre sunt pertinente. Eu mă mai întrebam şi dacă nu există şi o filiaţie între promotorii "Experimentului Piteşti" şi unii angajaţi ai sistemului de azi. Acum câţiva ani auzeam cum unii angajaţi se lăudau cu "corecţiile" pe care le dădeau deţinuţilor, adevărate mostre de cruzime. E adevărat că deţinuţii sunt alţii, că acum avem de-a face cu oameni care au comis infracţiuni, nu cu sfinţi şi cu eroi, dar asta nu justifica teroarea. Încă mai există cel puţin o nostalgie a vremurilor în care "hoţii erau călcaţi pe cap". Lucrez de foarte mulţi ani în sistem şi am văzut tot felul de oameni, atât între cei vechi, cât şi între cei noi: există riscul filiaţiei.

În ceea ce priveşte cartea "Duhovnicul închisorilor", şi mie mi s-a părut a fi extraordinară, dar am primit de curând o avertizare de la o mănăstire din România. Călugării au citit-o şi ei şi consideră că există pericolul unei laude aduse ecumenismului (vezi portretul făcut musulmanului şi explicaţia stării pe care preotul a descifrat-o pe chipul acestuia). Eu nu ştiu ce să spun. Repet: mi-au plăcut mesajele spre iubire pe care le-am primit, cartea a fost o lectură plăcută şi interesantă, dar tind să-i cred pe cei care au experienţă duhovnicească.

Prisonworker, te felicit pentru articolele pe care le scrii! Le citesc întotdeauna cu plăcere, chiar dacă nu simt mereu nevoia să comentez.

Anonim spunea...

ciurucuri mai exista!si inca cu 'c' mare

arcadiacafe spunea...

www.vladenko.wordpress.com
te astept acolo ..discutam despre acelasi subiect
multa bafta

axl.pol spunea...

Exista o rusine nationalista fata de fenomenul Pitesti: Petre Tutea refuza sa vorbeasca despre ce s-a intamplat acolo din orgoliu nationalist. Eu cred ca din orgoliu uman ar trebui sa vorbim si mai mult. Pericolul nu e numai acela ca reeducarea sa nu se repete, ci sa nu se adapteze cerintelor societatii actuale. Reeducarea sub tortura sau prin imbecilizare treptata, lovind in educatie, mi se pare ca e tot una. Metodele difera, evident, dar nu doar metodele trebuie sa ne ingrijoreze, ci scopul.