Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

duminică, 1 februarie 2009

Legea bugetului de stat pentru anul 2009

A fost finalizat proiectul Legii bugetului de stat pentru 2009 și trimis spre consultare confederațiilor sindicale.


„Din analiza proiectelor legilor bugetului de stat si bugetului de asigurari sociale de stat pe anul 2009, se constata urmatoarele:

1. PREMIUL ANUAL

Prin comparatie cu Legea nr. 388/2007 a bugetului de stat pentru anul 2008, care, la art. 28 prevede că
„(1) plata premiului anual aferent anului 2008 pentru personalul din instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv pentru personalul aferent activităţilor de pe lângă unele instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, se efectuează din prevederile bugetare pe anul 2009, începând cu luna ianuarie 2009. (2) din prevederile bugetare aprobate pentru anul 2008, instituţiile publice prevăzute la alin. (1) asigură plata premiului anual aferent anului 2007”, în Proiectul Legii bugetului de stat pentru 2009 nu este prevăzut nici un articol care sa faca referire la premiul anual pentru 2008 și nicio prevedere care să trimită către necesitatea acordării acestui premiu în anul 2010 pentru 2009.

Acest mod de elaborare a legii bugetului de stat creaza, prin omisiune deliberată, premisele pierderii definitive a acestui drept, în lipsa unor reactii prompte și ferme din partea confederatiilor sindicale. ”(
...)

cititi mai mult:
http://www.snlp.ro/forum/viewtopic.php?p=2603#2603

Proiectele:

 

7 comentarii:

Anonim spunea...

Am mari probleme. Va rog sa-mi spuneti daca stiti de al 13-lea. Ma bazez pe el(si pe el) in vederea efectuarii unei operatii. Va multumesc.

Patrick spunea...

Promisiunile sunt pozitive, dar este imposibil de garantat plata acestui premiu pana in momentul in care sumele sunt virate efectiv.

Oricum, al 13-lea salariu aferent anului 2008, daca se va acorda, va fi ultima premiere pentru mult timp de acum incolo.

TEPES spunea...

Trebuie sa facem ceva,eu sunt membru de sindicat SNLP,am vazut pozitia presedintelui e buna,sindicatele uniti-va si haideti sa facem totul ca noua sa ne fie mai bine,chiar sa iesim in strada,greva foamei orice.

Anonim spunea...

Traiti doar cu gandul la prime...... , oameni buni e criza , avem oameni ,, superprofesionisti'' la comanda , gen ,, Acadel'' nu va faceti griji! Reorganizarea organizarii dezorganizate e cheia sistemului . Si taman acum a venit si bolovanul asta de Gorbunov cand doreati sa aratati in bilant ca sunteti fecioare! Acum sa vedem cum e cu scosul camasii! Succes ! Privitor din transee!

Anonim spunea...

Problema trebuie privita in profunzime!Daca nu vom primi "al 13-lea" si vom inghiti chiar si acum ,in al 12-lea ceas aceasta galusca post electorala ,vom demonstra ca nu am meritat sa fim demilitarizati,sa avem sindicate ,sa avem drept la opinie si nu ne ramine nimic de facut decit sa ne bagam capul in pamint precum strutul!Pina acum nu am vazut nicio reactie a liderilor Teoroc si Popescu si inclin sa cred ca ,daca totusi ea va exista ,va fi una timida,fara sa creeze probleme conducerii ANP care pare depasita de situatie!E drept ANP-ul nu e Penit.Timisoara unde ii trimiti pe toti la munca si te lauzi ca ce manager excelent esti(nu conteaza ca oamenii tai nu mai stiu cand se mai pot recupera!)Raportam cu mindrie proletara depasirea planului!Deci ,la treaba domnii lideri daca tot v-ati chinuit sa ajungeti in scaunele unde sunteti!

Anonim spunea...

am mai primit noi asigurari ca se dau prime de craciun, intr-un procent destul de mare 99% sigur, si am primit niste resturi.

Anonim spunea...

Domnilor, am o intrebare: Daca pe luna decembrie s-au depasit nr de ore si s-au acordat recuperari in luna urmatoare cat de regulamentar este sa mai dai recuperarile aferente lunii decembrie in luna februarie? eu stiu ca trebuiau platite, dar ma rog...