In Evenimentul Zilei din 06.02.2009, a aparut un articol cu titlul "Nuţu Cămătaru, reabilitat pentru talent jurnalistic". Un ziarist tanar (nu ca unul mai batran ar fi fost neaparat in cunostinta de cauza!), a scris articolul vietii lui, in care a explicat inca odata, daca mai era nevoie, cam cum sta treaba prin puscarii.
După reţeta “Gorbunov” şi interlopi celebri ajung mai aproape de eliberare, pe motiv de „bună purtare“, profitând de deficienţele sistemului penitenciar românesc. Un educator din cadrul Penitenciarului Jilava a încălcat procedurile şi l-a trecut cu pixul pe Nuţu Cămătaru, fără aprobarea directorului unităţii, alături de alţi patru deţinuţi, peste lista oficială a celor care au participat la o activitate care contează la raportul pentru „bună purtare“.
Ce zice Cristina Paduraru, comisar de penitenciare şi şefa compartimentului în care activează Simona Bădulescu.
Deţinutul Balint era în redacţia revistei literare de mai multe luni, motiv pentru care a fost recompensat, iar înscrierea lui pe acel tabel nu a schimbat nicio situaţie până la data respectivă. Sesizarea directorului este o exagerare, având în vedere că în diferite sectoare de activitate de la penitenciar au loc nereguli, greşeli, omisiuni cu intenţie sau fără. Sunt convinsă că dacă deţinutul nu făcea parte din lumea interlopă, sesizarea nu ar fi existat.
Ce zice fostul director al penitenciarului, Domnul Sorescu, care a sesizat Comisia de Disciplina.
Subcomisarul Simona Bădulescu, educator la închisoare, a modificat componenţa persoanelor private de libertate selecţionate a participa la programul «Hobby - Cerc literar - Revistă» (...) fără avizele şi aprobarea ce fuseseră date iniţial tabelului nominal întocmit pentru această activitate, fapt ce a determinat acordarea de recompense unor deţinuţi a căror participare la acest program nu era aprobată.
Ce zice Comisia de Disciplină.
În urma audierilor, educatoarea şi-a recunoscut vina şi a fost sancţionată cu o mustrare.
Ce zice Ioan Bala, director ANP.
Procedura este aceea de a face tabele care sunt aplicate şi nu se mai completează ulterior. Dacă este necesar, se face un nou tabel şi este trimis spre aprobare. Întrucât nu s-a procedat aşa, a fost sesizată Comisia de Disciplină, educatoarea a fost sancţionată şi a fost sesizat DIICOT.
Ce zice Dl Catalin Bejan, şeful Direcţiei Educaţie şi Asistenţă Psihosocială.
Aceste tabele le sunt necesare educatorilor ca să dovedească faptul că au primit un deţinut în program. Este dovada scrisă, fizică, că un deţinut a participat la activitatea respectivă. Cine susţine altceva, e treaba lui. Tabelul elimină suspiciunile că cineva n-ar fi participat la activitate şi suspiciunile asupra comandantului de secţie, de asemenea. Este un document de contabilitate primară, dacă vreţi. La regimul semideschis, deţinutul circulă din celulă în celulă, şi atunci nu e nevoie de aprobare ca el să se plimbe.
Pe de altă parte, nu poţi dovedi altfel că un deţinut a participat la o activitate dacă nu este trecut pe un tabel. Contează foarte mult pentru o comisie de eliberare dacă vede că, între două amânări de eliberare condiţionată, ăla nu s-a resemnat şi a participat la activităţi de acest gen. Orice activitate care are loc în penitenciar are nevoie de aprobarea directorului. Orice mişcare, dacă vreţi, trebuie aprobată de directorul unităţii, pe de altă parte, până anul trecut, în vară, sistemul penitenciar nu a beneficiat de un „manual de proceduri“, fiecare unitate construindu-şi reguli proprii de aprobare a unor activităţi.
Ce zice Simona Badulescu, subcomisarul care şi-a recunoscut fapta.
Considerând că este o activitate faţă de care deţinuţii nu pot fi discriminaţi, nu mi-am închipuit că este foarte important.
Asadar o tanara educatoare ajunge la DIICOT si intra in Comisia de disciplina pentru ca un detinut cu staif, incadrat la semideschis, a fost adaugat cu pixul pe un tabel de activitati. Dumneavoastra ce spuneti?
50 comentarii:
Fals material in inscrisuri oficiale...Pentru cunoscatori art.288,Cod Penal.
Intrebarea este:De ce a facut asta???
Da aia care fura miliarde? Da aia care primesc spaga de zeci de mii de euro? Cum se face ca prind doar cate un functionar de mana a 7-a?
Balint a intrat inainte de termen in comisie si n-a patit nimeni nimic. A primit zeci de evidentieri de la Sorescu si nimeni n-a comentat. Acum vreo 6 luni dadea interviuri pe la Realitatea si dadea de pamant cu sistemul judiciar. A facut si face ce vrea in puscarie pentru ca a avut grija sa mituiasca sefii sistemului penitenciar. Altfel nu se explica. Nu amarata asta trebuia sa ajunga parchet.
Tanara(41 ani)educatoare,subcomisar de penitenciare,a fost incadrata din sursa externa direct la ANP.Dupa mai multi ani de frecat menta acolo,IACOB a trimis-o la Jilava,la batalionul disciplinar...
"Amarata asta" a avut salariu de merit in fiecare an...
S-a spart buboiul reeducarii de la Jilava.
Da bai stupule stim ca tu ai dat-o la presa. Cum ai dat si pozele alea acum cateva luni. Halala coleg. Sa-ti fie rusine! De unde sti tu ca freca menta sifonule!
Poate ca aceste aspecte se intampla in toate penitenciarele.Domnule Bejan, faceti o verificare, s-ar putea sa aveti o surpriza neplacuta.
Decat sifon ca Stupu , mai bine frate cu talharu` ! Bravos "colegi" asta da atitudine !
Pasul 1: inglodati reeducarea in tabele, hartii, comisii etc
Pasul 2: cereti-le sa fie eficienti in munca cu pepeleii
Pasul 3: verificati atat tonele de hartii, cat si eficienta muncii lor
Pasul 4: tarati-i prin comisii de disciplina
Pasul 5: sanctionati-i
Pasul 6: clamati-le ineficienta
Pasul 7: dati-i afara
Pasul 8 demonstrati puterea pazei si a muncii informative
Felicitari!
Poate ar fi bine sa citim articolul si sa discutam despre asta. Articolul se găsește și pe net si poate fi citit in intregime.
Personal, cred ca este o exagerare. Educatoarea in cauza e vinovata de modificarea listuței. Dar, fapta in sine mi se pare o bagatela avand in vedere ce se intimpla in sistemul penitenciar si cine face cartile cu marii infractori care ajung prin puscarii.
Asa e, Huginn.
Vor urma si alte "exagerari" de acest gen impotriva falsilor intelectuali si falsilor profesionisti.
Aceste hartii fara valoare au un circuit inchis si poti foarte bine sa te stergi undeva cu ele, comentariile celor pusi sa faca ordine si sa introduca noi strategii si concepte de reeducare in cadrul compartimentelor din unitati precum ex-directorul BEJAN C ne uimesc de fiecare data cu un soi de rezolvare care caracterizeaza neputinta dar si fuga de responsabilitate, au uitat ce inseamna si care sunt inscrisurile care poarta denumirea asa-zis oficiale,ce daca ajungea acel tabel intr-un dosar a unui individ, mai sunt o multime de comisii si o gramada de oameni care se ocupa cu verificarea lor,oricum indiferent de laudele aduse detinutul respectiv in acel tabel acesta nu reusea sa beneficieze de asa-zisa fapta pentru care este cercetat de comisia de disciplina functionarul public respectiv. Mai concret serviciul reeducare este un soi de capusa care nu prea isi gaseste eficienta in cadrul sistemului penitenciar romanesc, drept urmare programele si actiunile acestui asa-zis serviciu sunt aceleasi de ani buni de zile,detinutii consiliati de specialistii acestui serviciu in marea lor majoritate adica peste 75% sau intors inapoi cu fapte mai grave decat inainte de a fi consiliati si reeducati,se cheltuiesc bani degeaba ppl consiliati si reeducati ne sunt aceiasi clienti fideli de ani de zile,cartea invatata in penitenciar ramaine o enigma pentru multi,Adevarul nu-l spune nici Ion nici Catalin cele doua minti luminate din ANP. Ppl se duc la sedintele conduse de ,,expertii nationali,, aflati in posturile directiei de reeducare si consiliere psihologica care functioneaza pe langa penitenciare nu pentru consiliere sau educare ci pentru ai trage cateva ocheade educatoarei sau pentru tinara psiholoaga care are corpul inzestrat cu diferite forme apetisante sau ca sa castige ceva zile care conteaza la liberarea conditionata ca de nu prezenta era zero, cat priveste rezultatele oficiale obtinute de acest serviciu poate ne comunica ceva domnul ex-director Bejan Catalin, pentru ca noi cei multi stim ca este varza precum intreg sistemul penitenciar romanesc pe care din pacate si o spun cu regret unii dintre noi lau vrut asa, DIICOT-ul aici ar trebui sa se autosesizeze nu la tot felul de chestii marunte care nu au prea mare relevanta.
Asa e Huginn, e o mare prostie. A trebuit sa asist la acest scandal ca sa inteleg ce mana cereasca pe Jilava ca au scapat de asa director! Daca asa a gestionat si alte situatii in penitenciar acest domn director, aviz celor care il mai vad pe asta pe o functie de conducere! Inteleg ca pe dumnealui l-a deranjat ca tabelul cu pricina "a determinat recompensarea altor detinuti decat cei aprobati initial" ???!!! Adica, domnule director, cine acorda recompensele in puscarie? Sau trebuia Camataru ala sa fie exclus de la orice activitate, doar sa nu fiti obligat sa il recompensati? DAR E OBLIGATORIU SA II RECOMPENSATI, chiar daca sunt propusi DE CATRE SEFUL DE SECTIE? (ATENTIE!!) Sa nu mai vorbesc ca, dincolo de orice procedura, ceea ce scrie in Lege primeaza. Or, Legea 275 nu atribuie directorului competentele includerii/excluderii detinutilor de la activitati, ci comisiei de individualizare. Cat despre tabelul care dovedeste participarea detinutilor la activitati, sa fim seriosi! Dintre detinutii care se inscriu la activitati, de regula sunt prezenti doar o parte, pentru ca e ceva mai interesant la TV, prefera sa nu isi intrerupa partida de table sau, pur si simplu, nu au chef sa iasa la club in ziua respectiva! Deci, nu tabelul e dovada. Ma intreb daca la Jilava, detinutii din regimul semideschis, circula si pe holuri sau ies in curte, tot pe baza de tabel nominal aprobat de director!
Ce avem acolo? O fisa de identitate colectiva sau un tabel? E o combinatie intre cele doua.
1) o foaie de identitate colectiva nu trebuie semnata de director;
2) daca e un tabel de scoatere din camera si a participat la activitati, cum de a iesit din camera, daca nu a avut aprobarea directorului?
3) foia de identitate colectiva nu e trecuta in proceduri. E o chestie mai veche care a fost prevazuta intr-un ordin referitor la mapa programului. E, oricum, o hartie in plus care se adauga birocratiei de doi bani cu care sunt incarcati educatorii pentru ca apoi cei care-i controleaza sa le reproseze ca n-au lucrat cu detinutii. Pai cand, frate?
4) Daca Balint a participat la program, nu e obligatoriu sa fie recompensat. Daca a fost recompensat, a facut-o o comisie formata din 7 persoane, condusa de director.
5) S-a mai intamplat ca la Jilava sa fie acuzat in mod eronat educatorul pentru o revolta provocata de incompetenta sistemului (in 1997 s-a tot spus ba ca se merge in continuare cu 6 luni, ba ca se merge cu 8 luni).
6) Probabil ca educatorul a gresit, dar a fost o gafa neinsemnata careia i s-a dat o importanta catastrofala.
7) "Colegi" de proasta factura au sarit la beregata educatorului negandindu-se ca maine atitudinile staliniste care bantuie azi societatea romaneasca s-ar putea sa-i puna maine la zid pe ei.
8) Bejan s-a dovedit a fi un las si un necunoscator al procedurilor.
9) Doar Cristina Padurariu a avut o atitudine demna si realista. E un adevarat manager.
Catre anonimul de la 10.38:
Sunt de acord cu ceea ce ai scris, dar nu cred ca are vreo legatura cu paza. Setea de sange, mai mare decat a lui Gorbunov, apare in toate domeniile si victime pot fi din toate sectoarele. Acum ies incompetentii pusi cu pile la ANP, oameni care sunt rupti de munca directa cu persoanele private de libertate (cum ne pune Bejan sa ne adresam detinutilor, in timp ce el le spune "aia"), ipocriti care au conceput niste programe educationale de doi bani si care se lauda de parca ar fi revolutionat sistemul, ies si arata acuzator cu degetul spre cei care nu mai stiu cum sa faca fata presiunilor birocratice, presiunilor de pe sectii si presiunilor societatii. Acum ei, care au siluit personalul, vin si ne trimit la DIICOT. Sa le fie rusine!
Exista si alte hartii, registre unde se poate verifica daca persoana in cauza chiar a participat la program, nu se verifica doar dupa grupul tinta.
Chiar credeti ca cineva arata la comisie un tabel din ala nenorocit? Pai daca era pe tabel si nu participa, de exemplu? Ce valoare avea?
Si daca ii prezenta tabelul directorului, ala ce facea? Nu-l aproba? Era urgent dat in judecata pentru ca i-ar fi incalcat dreptul detinutului de a participa la activitati educative. Il aproba, va spun eu. In acest caz l-ar fi favorizat directorul pe Balint?
De cind aproba directorul fisa de identitate?
Catre agramatul de la 12.07:
Daca ii trageai si tu cateva "ocheade" invatatoarei tale, poate ca acum stiai si tu sa scrii corect si nu mai aruncai cu noroi in niste oameni care sa straduiesc si ei sa-si faca treaba. E usor sa vezi de afara si sa ataci.
Evident că măsura luată împotriva Simonei este o exagerare!Mă întreb însă ce calificativ a obținut ,,stimabilul'' nostru coleg la evaluarea de sfârșit de an (mai exact ce notă a primit la trăsături caracteriale)pentru transparența totală în fața opiniei publice(bănuiesc că primește și spor de confidențialitate)Din orice întâmplare nefericită poți extrage și un fapt fericit!Aceștia ne sunt colegii alături de care,din păcate,trebuie să muncim.Jungla penitenciară!Pentru acest lucru cred că suntem îndreptățiți sa primim sporul de 30%!!!!!!!!!
Fostul director: "fapt ce a determinat acordarea de recompense unor deţinuţi a căror participare la acest program nu era aprobată." Sa intelegem ca toti cei de pe tabel au fost recompensati? Faptul ca un detinut apare pe un tabel determina automat recompensarea lui? Ce a facut comisia? Nu s-a analizat comportamentul detinutului in luna respectiva. A venit educatorul si a aratat tabelul, iar comisia l-a apaudat? Eu cred ca respectivul director a vrut sa-l recompenseze si sa scoata castanele din foc cu mana educatorului.
Ptr.08.02.2009;12,57
Scuze ptr interventie:stiai ca noul director s-a consultat cu directori adj. si au ajuns la concluzia ca se pot intalni zilnic la ora 9 ptr a discuta problemele penitenciarului?Stii la cate intalniri a participat d-na?
Dar ptr presa si tv a avut timp...Stiai ca in ziua de joi cand trebuiau discutate sporurile,sedinta condusa de dir.adj,a plecat din sala ca se apropiase ora 15?
Stiai ca a doua zi la 7,05 directorul a convocat directorii adjuncti ptr a discuta modalitatea rezolvarii acestei probleme,gasirea de solutii,d-na spunandu-i ca este foarte ocupata(cu sarcinile profesionale,sindicatul,presa si tv,etc}dupa care directorul resemnat a zis :lasati ca le rezolv eu,mergeti la treaba"
?Stiai ca replica doamnei fosta subofiter a fost:"sa faceti asa la Slobozia","eu nu mai intru in acest birou".Stiai ca actualul director s-a pronuntat la Margineni ptr evacuarea Jilavei si intentioneza sa solicite un audit extern?Stiai ca daca se merge in actualul sistem anul viitor nu se va putea acorda nici macar o zi de concediu odihna?Stiai ca in Jilava cuvantul de ordine este" NU SE POATE"????SEMNEAZA:"STUPU" (O GLUMA BINEINTELES}!!!! DACA NU PUBLICATI,VOR PUBLICA ZIARELE IN SAPTAMANA URMATOARE.WK PLACUT!
Va rog sa va aduceti aminte de articolele si comentariile din vremea cand Bala (amandoi sau " ambii doi" erau numiti directori (este corect numiti cu toate ca au dat examen), cand lingaii si pupincuristii nu pridideau cu laudele. Unde sunt acele persoane acum? Ar trebui sa aiba macar bunul simt sa recunosca ca au grestit.
Domnul Bala (ambii) nu stiu ca sefa biroului reeducare (Dinu Ramona - fosta Cone -nume de fata ) este fata domnului Cone si doamnei Cone - din cazul Gorbunov?
Cel de la Craiova cu atat mai mult cu cat ii este si nas de cununie, iar cel de la Bucuresti ca ii prelungeste cred a treia oara sefia pt biroul reeducare inclusiv dupa scandalul actual?
RUSINE!
Esti un erou domnule anonim de la ora 13.53. Mi se pare mie sau iti faci de lucru pentru ca statu' nu prea-ti da. Cam multe barfe domnule semnatar Stupu. Vi s-au vindecat vanataile de la ultima bataie incasata. Stiati ca un anumit sef de grupa de interventie a luat foarte multa bataie intr-o parcare de supermarket? Semneaza albinul.
Va rog sa respectati regulile de postare si sa incercati sa discutati despre subiectul propus.
Eu cred ca Evenimentul zilei nu ar fi trebuit sa scrie pe tonul "acuzativ" articolul,ci sa incerce sa fie obiectivi,sa prezinte si fata cealalta a faptelor,sau sa se intrebe macar:
1. Daca Balint nu ar fi fost trecut pe lista (cu pixul) si s-ar fi demarat programul fara el,ar fi avut dreptul sa faca plangere sau sa dea in judecata pentru incalcarea drepturilor?
2. Daca Balint nu ar fi participat la program,ar mai fi fost eliberat conditionat? Oare nu....?
3. Daca Balint va fi eliberat conditionat se va intampla datorita participarii lui la acel amarat de program (hai sa fim seriosi!)...?
4. Asa cum a mai intrebat cineva,daca s-ar mai fi pierdut 2 zile cu un nou tabel anexa in care sa figureze Balint (2 zile,caci mapa se semna la Sorescu la anumite ore,nu asaaa,oricand...),deci daca s-ar fi intamplat asta,directorul nu ar fi semnat,nu ar fi aprobat participarea lui la program (ma indoiesc! )...?
5. Daca nu ar fi fost vorba de Balint,s-ar mai fi facut atata valva...?
6. Cum au iesit totusi acele inscrisuri din penitenciar pentru a fi date la ziar? Cu ce drept? Era voie...?
7. Au fost intrebati detinutii care apar in tabel daca sunt de acord sa li se publice datele personale (care se vad in foto cu tabelul)...?
8. Ce legatura au aceste intamplari cu atacurile la persoana celor doua doamne (educatoarea si sefa dansei)? Cu ce drept improscam cu noroi persoane pe care le cunoastem strict colegial (sau deloc)...?
Sincer,eu in locul Cristinei Paduraru,as muri de gat cu toti cei care si-au permis sa fie javre in toata aceasta intamplare.Si,asa cum stiu ca este ea,nu m-ar mira chiar asta sa faca....
Bafta!
Raspuns pentru anonimul de la 13,33
Nu am stiut ca te ocupi si cu corectura pe bloguri,dar ia aminte prietene,inca doua trei comentarii impotriva celor care sau lamurit demult de eficienta acestor servicii inventate de unii ca tine si ajungi director plin nu mai te chinui cu RE,RE,RE,etc.
pentru 14:22
Probabil esti unul din cei care pe timpul lui Cerga nici macar nu se osteneau sa mai treaca pe la locul de munca (pentru necunoscatori, la Craiova aparuse si "specia" asta de f.p.s.s. care trecea pe la puscarie cand se plictisea acasa).
pentru 14.22
Amice, esti mojic! Si misogin. De fapt, cred ca tu te-ai intalnit prin curtea puscariei cu Ramona doar accidental. Nu v-ati adresat niciodata doua vorbe si dupa modul cum comentezi nici nu meritai acest lucru. Care este argumentul tau impotriva ei? Ca provine din familia Cone? Scuza-ma, dar esti si prost pe deasupra. Ar trebui prima data sa intrebi ce a facut de cand s-a angajat pana acum si apoi sa vorbesti. Este usor sa arunci cu noroi in toti. Mareeeeee e gradina Ta Doamne!
Se pare că apelurile la comportament civilizat nu prea ajung la urechile celor cu opinii ferme. Următoarele comentarii care nu respectă regulile de publicare vor fi respinse.
Catre domnul care nu respecta regulile gramaticale la 15.33:
"Celor care s-au lamurit...", nu "celor care sau lamurit...", ca nu cred ca ti-ar suna bine "celor care ori lamurit...".
Cred ca e clar pentru toata lumea ca atitudinea antieducatie in penitenciar este corelata cu atitudinea negativa fata de propria educatie. Nu sunt corector. Tu, insa, confirmi teoria de mai sus.
Cred ca maine voi face o sedinta cu colegii mei de la educatie. Le voi solicita sa fie foarte atenti la intocmirea caracaterizarilor, sa aiba toate mapele de prgogram - beton, sa fie inreistrate, sa poarte semnaturile tuturor directorilor. daca mai au timp si chef, pot face si niste activitati, dar in vremurile care vin hartiile primeaza.
E singurul lucru important in puscariile noastre.
Cristina'fii barbata, Zoe".nu-i lasa sa vorbeasca fara sa stie despre ce e vorba.Blogul asta este singurul loc unde se pot baga in seama si profita de asta,anonimi fiind,ca si mine de altfel.ar avea curajul sa-ti spuna in fata ce scriu aici si in alte parti???????greu de crezut!!!!!bafta ,Cristina!!!!!!!!
Cristina e clar ca sunt persoane care i-ti vor rauldin mai multe motive:
1]faptul ca esti mai inteligenta fata de multi din sistem
2]concurenta intre sindicatele din JILAVA.Stim bine ca unul dintre ele mai are foarte putini membrii,ultimii i-a pierdut pe cei din cadrul sectorului care l-au parasit pe "presedinte" ptr. ca se poarta urit cu ei ,i-i injura.Speram ca acest sindicat sa se dizolve cit mai repede.
3]Simona daca erai mai amabila cu stupidu cind venea si te cauta toata ziua acum numai ajungeau acele hirtii in mina celor care deabia asteapta sa-si vinda ziarele.
Oricum d-na Cristina noi agentii care va cunoastem avem incredere in dvs. si mergem mai departe la bine si la rau.
Excelent comentariul lui Stefan.
Pentru un comentariu avizat urmariti link-ul
Are dreptate. Fisa de identitate colectiva nu trebuia semnata de director. De ce au sanctionat-o? Bejan nici nu stie ce vorbeste. Pun pariu ca daca-l intrebi repede nici nu stie ce e aia fisa de identitate colectiva.
In Legea 275 si Regulamentul de aplicare a acesteia este prevazut:
"ART. 118. Activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială cu persoanele private d elibertate din regim semideschis se desfăşoară în grupuri, în spaţii din interiorul locului de deţinere, care rămân deschise pe timpul zilei..."
ART. 126.(1) Persoanele private de libertate din regim deschis îşi organizează singure timpul avut la dispoziţie şi activităţile administrativ-gospodăreşti..."
Presupunand ca administratia penitenciarului este bine intentionata in sensul respectarii legii de executare a pedepselor, reiese ca ppl din regim semideschis
au dreptul de a desfasura activitati educative in spatii ce ar trebui sa fie deschise pe toata perioada zilei. Cei de la regim deschis mai mult, isi pot organiza singuri timpul avut la dispozitie.
Ma intreb ce facem cu cei de la semideschis care ar trebui sa aiba acces ziua la club? Facem tabel pentru toti din acest regim?
Domnule Bejan, dati-mi voie sa nu fiu de acord cu dvs. Simpla trecere a unui ppl pe un tabel pt. a fi scos din camera nu inseamna ca acesta a si participat, a si dat rezultate si trebuie recompensat. Cu atat mai mult nu este relevant pentru acel ppl ca s-a implicat in activitati educative. (Scuze, dar asta se invata facand munca de educatie in penitenciare multi ani iar dvs nu ati avut acest privilegiu.)
Domnule Bala, pe dvs atat v-as intreba: ce are de-a face DIICOT-ul cu tabelul puscariei? Pot sa fiu de acord sa ascultati telefoanele, sa urmariti angajatii, sa adunati probe, sa faceti oricare alte lucruri securisto-comuniste pt. a descoperi acte de coruptie si favorizare a ppl, dar pana la probe clare si concludente sa nu acuzati sau sa amenintati pe nimeni!!! Nu aveti decat sa-l deferiti parchetului, sa-l dati afara, sa-l puneti sa-si dea demisia de dragul presei, dar numai dupa ce VETI PROBA vinovatia angajatului!!!
Doamna Simona, din practica lucrului cu ppl este de preferat sa deschideti mult prea larg ochii atunci cand este vorba despre un binecunoscut interlop daca acesta doreste sa desfasoare activitati educative. Nu-i puteti interzice acest drept pt faptul ca e un interlop, dar plecati totusi de la premisa ca toti ochii vor fi atintiti asupra dvs. De multe ori alti colegi vi-i "baga pe gat", fie ei din conducere fie sefi de sectie fie SIPA. Eu il pun sa faca cereri peste cereri pt a solicita aceste activitati, chiar daca nu e obligatoriu, dar am acoperire. (asta tot din practica domnule Bejan...)
Doamna Cristina Paduraru, tot respectul pt. dvs ca stiu ce experienta aveti in lucru direct cu ppl. Cum s-a putut asa ceva la dvs ca stiu ca aveti o noblete aparte in a tine la subordonati?! (lucru mai rar intalnit in unitati in ziua de azi. La noi preocuparea zilnica a sefilor este vanatoarea de subordonati) Parerea mea e ca Simona nu trebuia pedepsita. Nu ea a aprobat recompensele ppl. E doar un tap ispasitor a celor sapte din comisie care se spala pe maini in fata viitoarelor scandaluri de presa. O sfatuiesc sa se adreseze instantei de judecata pt a da o alta conotatie scandalului.
Si sa va mai soptesc ceva: favorizarea ppl o fac altii in inchisoare nu educatorii. Va las pe voi sa-i descoperiti ca sa nu jignesc. Pana una alta nu s-a vazut niciodata instiintat DIICOT-ul (noua practica a dl. Bala) pentru cineva cu factor de decizie, cu functie de conducere, ci numai pentru palmasii carne de tun...
Nu va mai lasati calcati in picioare dragi colegi.
Sunteti penibil domnule Bejan !!!!!!
La noi in unitate se fac sedinte peste sedinte in SEAP. Lunea la 07.40, vinerea la 14.00 si cand mai are chef seful. Dureaza cel putin o ora si nu sunt nici pe departe eficiente.
Nu-mi vine sa cred ca domnul Bala a sesizat DIICOT-ul pentru o nimica toata. Se va face de toata rusinea si nici respectul nostru nu-l va mai avea. Pai, daca e sa o luam asa, sistemul penitenciar functioneaza cam pe langa lege si nimeni nu l-a trimis pe domnul Bala la parchet. Putem noi asigura ceea ce ne cere legea 275? Nuuu... Angajatii se impart in patru pentru a face cat de cat cate ceva si ce face domnul Bala? Ii trimite la DIICOT pe cei care muncesc? De ce nu trimiteti coruptii, ca sigur ii stiti, domnule Bala? Daca nu-i stiti, sunteti incompetent si ar trebui sa va dati demisia, daca ii stiti, sunteti complice. Trimiteti-va singur la DIICOT! Ati generat o stare de nesiguranta in randul celor cinstiti si care vor sa faca treaba buna chiar daca nu au resurse pentru ca dvs. nu le asigurati. De acum se vor simti in pericol nu pentru ca ar face ceva necinstit, ci pentru ca ar completa gresit un act. Sunteti constient de faptul ca doar un ipocrit ar solicita, in aceste conditii ale unei lipse cronice de resurse materiale si umane, respectarea tuturor procedurilor pe care le-ati scris tot pe spinarea noastra. Ne-ati spus sa le scriem pentru a fi aplicate in conditii in care va fi personal suficient. Ei bine, acum trebuie sa le aplicam? Ne-ati pacalit? Ne-am sapat groapa singuri, cu alte cuvinte. Multumim, ANP ipocrit!
De ce nu ati sesiyat DIICOT-ul domnule Bala si in cazul ilegalitatilor din sistem facute incepand de la nivelul ANP-ului ??? Trebuie sa va reamintim ca stau bine merci oameni in functii de decizie care de care mai incompetenti ? S-au masluit concursuri, s-au facut transferuri ilegale, s-au luat examene cu 2 si 3, s-au transferat oameni pe functii de conducere, se fac grave abuzuri in unitati la adresa angajatilor si dvs. vedeti doar barna din ochiul ultimului muncitor din sistem??
Nu ne ramane decat sa spunem noi presei despre aspectele astea (ca tot vad ca se poarta) si sa vedem atunci cum se mai justifica ANP-ul.
Asa ca fratilor, dati inainte la presa cu ilegalitatile din sistem ca astia s-au pus pe noi.
Bine zici, colegule din 08.02.2009 22:45:00!
Sa dam si noi la presa abuzurile ANP, tampeniile pe care le fac, dovezile de incompetenta, zecile de solicitari de a le trimite iar si iar raportari referitoare la aceleasi evenimente sau situatii. Pentru un lucru practic pe care-l fac trebuie sa raportez de n ori la ANP, n fiind coeficientul de brambureala si de incompetenta de la ANP. Sa dam presei toate abuzurile, sa se stie cum suntem abuzati zi de zi, cum ni se jigneste inteligenta, cum sunt incalcate legile, cum nu le pasa daca nu avem resurse, cer doar rezultate, noi le dam cum putem facand eforturi si, poate, scurtand uneori, atat cat putem, birocratia, iar ei ne cocosesc nu mutrele lor superioare cum numai ipocritii autosuficienti pot avea.
Sa dam presei informatiile care demonstreaza clar ca angajatii sistemului muncesc ca sclavii, fac ore suplimentare neplatite si nerecuperate, sunt nevoiti sa incalce consemnele pentru a putea sa-si faca, totusi, treaba. Sa stie societatea romaneasca adevarul, sa stie ca sistemul penitenciar supravietuieste nu datorita, ci in ciuda ANP-ului. La ANP ajung tot felul de neaveniti, de oameni fara vocatie. Supradimensionarea ANP aduce oameni cu tot felul de idei bizare, negativisti (ceea ce au facut ceilalti e prost, doar ce facem noi e bine), egocentrici, speriosi (au reflexul inchinarii la stapanul care ii poate mentine acolo sau ii poate trimite in unitati-brrr), oportunisti, lasi (vezi reactia in cazul Simonei) etc. De ce nevoie de atatia taietori de frunze la caini? Oricum, in unitati nu prea se simte sprijinul ANP (poate doar cutite in spate?).
Dar falsul din CV-ul lui Ungureanu? Pentru el, pentru falsul intelectual, pentru acadeaua otravita a sistemului, nu exista procurori, nu exista comisie de disciplina? El poate? Si voi o trimiteti pe domna Simona la DIICOT. Ce nesimtire!
scrie despre CV-ul lui Firinel un subiect pe martorocular@realitatea.net
si spune-le ca aici ar trebui sesizat DNA-ul ca omul a fost demis de Macovei apoi a dat spaga sa dea concurs in mod ilegal...
Va fi un subiect interesant.
http://www.fsanp.ro/images/adresa%20MJ%20contestatii.jpg
http://www.fsanp.ro/images/adresa%20MJ%20contestatii.jpg
Trimiteți un comentariu