S-ar spune că problemele funcţionarului din sistemul penitenciar s-au cam sfârşit din moment ce s-a ajuns la aranjarea nodului de la cravată. Faptul că ai noştri comisari şefi pot purta căciulă din blană naturală şi chiar au privilegiul de a-şi lăsa clapele peste urechi iarna, este un detaliu fin la care se ajunge după ce le-am făcut pe toate celelalte.
Sigur că este foarte important aspectul exterior, prima impresie fiind dată tocmai de ţinută. Mesajul pe care vrem să îl transmitem este unul de bine, curăţenie, disciplină şi de… bunăstare. Trebuie să fim civilizaţi, nu se permit pete, gulere negre şi lucioase, tiv desfăcut, pantofi scâlciaţi, cămăşi şifonate, şosete rupte sau vestoane decolorate.
De asemenea, este important ca doamnele să nu încalţe pantofi roşii la uniformă sau să-şi scurteze fusta până la centură. Domnii trebuie să fie puţin mai atenţi în ceea ce priveşte tunsoarea, bărbieritul şi manichiura pentru că am văzut cu toţii colegi care poartă barbă neîngrijită, părul le vine în ochi iar cu unghia mare de la degetul mic se scarpină adânc în nas.
Ţinutele combinate se mai poartă încă şi trebuie să recunoaştem că nu dă bine să ai pantaloni negri „de costum” şi veston militar sau haină de blană peste uniforma de oraş. Probabil tocmai pentru a evita astfel de ipostaze ridicole, lucrătorii din ANP nu poartă deloc uniforme deşi, la presiunea sindicatelor, s-au echipat într-un târziu. Cei din Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar mai îmbracă uniforma când se deplasează în teren.
Nu dă bine, nu dă bine dar ce ne facem dacă nu avem alte uniforme? În depozitul BAGR nu există măsuri mai mici de 46 şi chiar dacă cineva ar comenta că trebuie să ai o anumită statură pentru a fi angajat în sistemul nostru, atunci ce ne facem cu măsurile care nu corespund? Am văzut salariaţii unui penitenciar îmbrăcaţi în uniformă (era să zic regulamentar dar greşeam) şi stârneau zâmbete amare pentru că pe unii crăpau vestoanele în spate sau cămăşile la gât în timp ce alţii îşi băgau fără voie mânecile în farfurie iar şapca le cădea în gură.
Şefii spun că ar trebui să ne îngrijim de ajustarea pantalonilor, cămăşilor şi aşa mai departe şi poate nici nu ar fi un efort prea mare să trecem cu uniforma pe la croitor. Dacă este însă prea mică, lucrurile sunt mai greu de reparat.
Trecem şi peste asta şi ne punem problema calităţii uniformei care, spun cei ce-o poartă zilnic şi nu doar la alarmă, nu se calcă bine, se decolorează rapid la spălare, încinge pielea sau o irită şi este greu de suportat 8 sau 12 ore. Pentru cineva care are haine puţine dar de calitate, este greu de înţeles motivul pentru care trebuie să renunţe la confortul dat de un tricou din bumbac sau un pantalon din material moale pentru haine scorţoase, urâte şi nesănătoase.
Cu acadeua în colţul gurii…
În fine, acum vom şti câteva reguli clare privind portul uniformei: nodul la cravată va fi pe mijloc, clapele se lasă peste urechi numai în afara oraşului iar carnetul de notiţe va sta la spate, alături de cătuşe. Este bine că nu se mai poartă şapca pe ceafă şi nici haina fără cravată.
Cu acadeua în colţul gurii…
În fine, acum vom şti câteva reguli clare privind portul uniformei: nodul la cravată va fi pe mijloc, clapele se lasă peste urechi numai în afara oraşului iar carnetul de notiţe va sta la spate, alături de cătuşe. Este bine că nu se mai poartă şapca pe ceafă şi nici haina fără cravată.
Dar când se va purta încălzire în birouri? Apă la WC? Ce zic eu de apă la WC... când o să se poarte toalete pentru agenţii supraveghetori pe secţii sau aflaţi în paza perimetrului? Când o să avem autobuze sigure sau parcări pentru autoturismele personale? Când o să beneficiem de protecţie sau de locuinţe de serviciu? Când o să primim banii pentru orele suplimentare? Când o să avem uniforme frumoase şi decente?
Când o să terminăm cu raportările către dl Buică? (a mai venit cu una, cea din 30 ianuarie, când s-a cerut celor de la educativ să dea o situaţie pe 2006, 2007, 2008 întrucât se face Strategia!) Când o să renunţăm la evidenţele triple? Când o să înceteze adresele cu termen de azi pe mâine sau de azi pe azi iar mai nou se cer răspunsuri duble, prin poştă şi prin mail?!
Unii spun că ar trebui să mulţumim că avem un loc de muncă în comparaţie cu alţii care l-au pierdut sau urmează să îngroaşe rândul şomerilor. Ar trebui să stăm liniştiţi pe locurile noastre, să ronţăim acadele şi chiar să simulăm satisfacţia. Ei bine, s-ar putea s-o facem mult timp de acum încolo dar măcar să fim solidari, cei mici cu cei mari, cei din unităţi cu cei de la centru şi noi toţi cu cei din minister. Nu?
Unii spun că ar trebui să mulţumim că avem un loc de muncă în comparaţie cu alţii care l-au pierdut sau urmează să îngroaşe rândul şomerilor. Ar trebui să stăm liniştiţi pe locurile noastre, să ronţăim acadele şi chiar să simulăm satisfacţia. Ei bine, s-ar putea s-o facem mult timp de acum încolo dar măcar să fim solidari, cei mici cu cei mari, cei din unităţi cu cei de la centru şi noi toţi cu cei din minister. Nu?
19 comentarii:
poftiti,intrati,intrati si cumparati
avem di tate...
bunastare si buzunare goale
daca iti pui cascheta dupa reglement,treaba mere super bine in puscarie
mai este si la noi cite unul care sta in poarta si se leaga de noi,ba ca nu avem sapca,ba ca de ce avem ciupilici de soare in cap ,dar culmea inca nu l-am auzit sa se lege de cei de la administrativ...deh acolo sint nepotii,finii si multi altii si doar nu o tacanit sa aiba treaba cu ei... la buna vedere
ce nod la cravata domne ? ce caciula peste urechi si carnetel ...etc ? unde e domne igiena , sanatatea , instantele si orele neplatite , abuzurile aiurea , ordine tampite , reorganizarile facute pe in pauza de la solitare !!!!!! si multe si multe ...domnilor ne lipsesc multe , enorm de multe iar in ritmul acesta , si putinul care il avem dispare daca nu luam vreo masura !!!!
buica, pt. ce trebuie strategia din 2006,2007, 2008?
ce faci cu ea?
Pe perioada crizei economice guvernul roman va asigura slujbe pentru someri.
Ele vor fi oficiate joia si sambata de preoti, episcopi si mitropoliti.
Definitie ciudata si…nu prea
- Bibicule, ce e criza la romani ?
- Cam aşa : te trece dar nu poti sa faci ; nu te trece dar faci pe tine…
- !!! Şi ce leac are Bibicule ?
- Pampersi…deocamdata .
"Este important ca doamnele sa nu incalte pantofi rosii la uniforma sau sa-si scurteze fusta pana la centura"corect, dar ce te faci cu acele fuste care sunt scurte si strimte din croitorie?!Cum fuge colega respectiva dupa o ppl care incaerca sa evadeze,ca pantaloni nu i s-au dat decit o singura pereche dintr-un material gen DOC dar cu doar 33% bumbac?!Bluzele camasa de vara sunt largi si scurte (in top cu moda tot se poarta buricul la vedere)este posibil asa ceva la o tinuta de uniforma?!Citeam in urma cu 1 sau 2 ani ca se impune o noua standardizare a dimensiunilor STAS la cofectii ca cele utilizate acum in industria confectiilor sunt de la inceputul anilor 70 si de atunci populatia are alte medii de statura:inaltime ,circumferinta de sold ,piept si umeri,la noi uniformele sunt pentru genul de colege DULAP mici si indesate,cele care ies din "stas"trebuie sa ajusteze, dar ce te faci cind tinuta este scurta si mica, cum o ajustezi?!Tara arde si baba se piaptana.
Aseara pe toate posturile de TV la stiri era domnul Boc tunand si fulgerand impotriva sporurilor care dubleaza si tripleaza salarii ,tare mi-e frica ca o sa ne alaturam pensionarilor victime ale masurilor populiste ale guvernului noua ne va taia sporurile si cei cu salarii de baza de 3500RON vor lua 98000 RON nu 111200 cum luau pina acum,nu vad cine ii va atrage atentia domnului citat ca noi avem salar de baza pina la 1500 RON.
boc nu stie ce salariu are un functionar public si dupa aia sa vorbeasca vai si amar de el .tot pune-ti noi reguli si veti vedea cum este sa faca greva puscariile daca asta vreti asta o sa aveti cit de repede .ginditiva prima data la consecinte .
Pentru unii care nu au lucrat niciodata intr-o puscarie e usor sa dea ordine cum sa se poarte o tinuta. Daca pentru domnul ministru asta este cel mai important lucru, nu mai am nimic de comentat. De 9 ani de cand lucrez in sistem nu am avut niciodata un ministru care sa aibe grija si de noi, cei de la penitenciare. Au avut grija doar de ai lor, magistrati, judecatori si din pacate tot asa va fi si de acum incolo multa vreme.
De ce sa ne plateasca orele suplimentare, ca doar dupa cele 160 de ore platite putem sa punem lacat pe puscarie si sa stam acasa pana luna urmatoare, cam asa cred unii ca stau lucrurile. Pacat ca suntem prea mici sa putem face ceva.
Va doresc o zi buna
"Cu clapele trase" , nu "puse", Vladimir!
bine THEO,ar fi bine sa poarte toale din "celofan" si bala si celmai, si firi sa simta si ei calitatea materialelor reciclabile.
Dar inainte de toate manechinuitul buica sa ne faca o parada a strategiei de purtare cu dezinvoltura!
REIAU CA POATE SUNT AUZIT...
Sa incetam cu lupta sterila dintre serv. administrativ si paza, ne taie la toti din sporuri, ca doar nu au sa faca reduceri la magistrati si la nivel de minister trebuie sa se faca reducere de 20%. Au sa taie de la penitenciare ca tot "au mult" si nu au nici-o sustinere! Felicitari celor de la politie, chiar daca nu au nici un merit, au un ministru care se "bate" ptr. ei..." Prost sa fi, noroc sa ai!" Daca sindicatele vor sa faca ceva, acum este momentul...ca la ce ministru avem...si cu apetitul dl.Bala de a face economie, vom fi singuri sacrificati din minister!
Interesant cum evolueaza lucrurile ptr. cei din M.A.I.,cand se discuta de restructurare, de taiere de sporuri, se fura arme, se captureaza o cantitate record de droguri, iar suspectul de jaf armat de la Brasov, este eliberat prea usor din puscarie!...E cazul sa faca ppl-ul o revolta, sa se vada ca este nevoie si de noi???
,,reinserția socială a foștilor delicvenți întâmpină greutăți sub aspect psihologic,reușita nefiind asigurată doar prin comportamentul corect al foștilor infractori,ci mai ales de societatea care îi primește și care să aibă o acțiune integratoare.Pentru a le ușura drumul în viață nu e suficient să li se ofere numai un loc de muncă,ci și posibilități de a se realiza cu succes pe plan socio-afectiv!Stimați colegi,poate,cu actualul buget, veți avea mai multe drepturi decât domnii deținuți!Vă doresc mult,mult succes!!!!!!!!!!!
Gorbunov trage clapa in ANP ! Institutia nu poate functiona atat timp cat unii ne trag clapa! Prea multi functionari de birou , prea putini practicieni si multi vizionari ,, vanzatori de bilete de papagal''. Sa vezi cum vor veni fel si fel de justificari! Se arunca pisica intre Politie , Penitenciar si Justitie ! redca e simplu! Ocnasul se ridica si e la gura transeelor!
De fapt, astea sunt problemele justitiei din Romania si ale sistemului penitenciar! cazul Gorbunov e tipic! Dar in loc sa ne ocupam sa le rezolvam pe astea, ne preocupam de pozitia caschetei.
si daca n-am grade, ecuson tip "inmormantare" si cascheta...NU INSEAMNA CA SUNT TIVIL...HA
BA O SA FIE SI MAI GREU.....CRIZA????HA,HA,HA PROSTIA E MARE DE EA TREBUIE SA NE SPERIEM NU DE CRIZA.
daca si asta e tinuta ...e vai de noi,rad si hotii de uniforma noastra. mai bine sunt echipati gardienii publici............voi cei ce aveti putere va ganditi si la asta????
lasati mangleala puneti mana pe treaba,chiar de nu merg bine treburile speranta nu ne-o poate lua nimeni ......ok?
APROPO!!!!!CINE MAI STIE CUM SE NUMESC CEI CE LUCREAZA IN PENITENCIARE????????............PAZNICI?GARDIENI?MILITIENI?...AGENTI??SUBOFITERI(OFITERI)CUM???
Trimiteți un comentariu