Cu clapele puse

S-ar spune că problemele funcţionarului din sistemul penitenciar s-au cam sfârşit din moment ce s-a ajuns la aranjarea nodului de la cravată. Faptul că ai noştri comisari şefi pot purta căciulă din blană naturală şi chiar au privilegiul de a-şi lăsa clapele peste urechi iarna, este un detaliu fin la care se ajunge după ce le-am făcut pe toate celelalte.

 

Sigur că este foarte important aspectul exterior, prima impresie fiind dată tocmai de ţinută. Mesajul pe care vrem să îl transmitem este unul de bine, curăţenie, disciplină şi de… bunăstare. Trebuie să fim civilizaţi, nu se permit pete, gulere negre şi lucioase, tiv desfăcut, pantofi scâlciaţi, cămăşi şifonate, şosete rupte sau vestoane decolorate.

 

De asemenea, este important ca doamnele să nu încalţe pantofi roşii la uniformă sau să-şi scurteze fusta până la centură. Domnii trebuie să fie puţin mai atenţi în ceea ce priveşte tunsoarea, bărbieritul şi manichiura pentru că am văzut cu toţii colegi care poartă barbă neîngrijită, părul le vine în ochi iar cu unghia mare de la degetul mic se scarpină adânc în nas.

 

Ţinutele combinate se mai poartă încă şi trebuie să recunoaştem că nu dă bine să ai pantaloni negri „de costum” şi veston militar sau haină de blană peste uniforma de oraş. Probabil tocmai pentru a evita astfel de ipostaze ridicole, lucrătorii din ANP nu poartă deloc uniforme deşi, la presiunea sindicatelor, s-au echipat într-un târziu. Cei din Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar mai îmbracă uniforma când se deplasează în teren.

 

Nu dă bine, nu dă bine dar ce ne facem dacă nu avem alte uniforme? În depozitul BAGR nu există măsuri mai mici de 46 şi chiar dacă cineva ar comenta că trebuie să ai o anumită statură pentru a fi angajat în sistemul nostru, atunci ce ne facem cu măsurile care nu corespund? Am văzut salariaţii unui penitenciar îmbrăcaţi în uniformă (era să zic regulamentar dar greşeam) şi stârneau zâmbete amare pentru că pe unii crăpau vestoanele în spate sau cămăşile la gât în timp ce alţii îşi băgau fără voie mânecile în farfurie iar şapca le cădea în gură.

 

Şefii spun că ar trebui să ne îngrijim de ajustarea pantalonilor, cămăşilor şi aşa mai departe şi poate nici nu ar fi un efort prea mare să trecem cu uniforma pe la croitor. Dacă este însă prea mică, lucrurile sunt mai greu de reparat.

 

Trecem şi peste asta şi ne punem problema calităţii uniformei care, spun cei ce-o poartă zilnic şi nu doar la alarmă, nu se calcă bine, se decolorează rapid la spălare, încinge pielea sau o irită şi este greu de suportat 8 sau 12 ore. Pentru cineva care are haine puţine dar de calitate, este greu de înţeles motivul pentru care trebuie să renunţe la confortul dat de un tricou din bumbac sau un pantalon din material moale pentru haine scorţoase, urâte şi nesănătoase.

Cu acadeua în colţul gurii…

În fine, acum vom şti câteva reguli clare privind portul uniformei: nodul la cravată va fi pe mijloc, clapele se lasă peste urechi numai în afara oraşului iar carnetul de notiţe va sta la spate, alături de cătuşe. Este bine că nu se mai poartă şapca pe ceafă şi nici haina fără cravată.

 

Dar când se va purta încălzire în birouri? Apă la WC? Ce zic eu de apă la WC... când o să se poarte toalete pentru agenţii supraveghetori pe secţii sau aflaţi în paza perimetrului? Când o să avem autobuze sigure sau parcări pentru autoturismele personale? Când o să beneficiem de protecţie sau de locuinţe de serviciu? Când o să primim banii pentru orele suplimentare? Când o să avem uniforme frumoase şi decente?

 

Când o să terminăm cu raportările către dl Buică? (a mai venit cu una, cea din 30 ianuarie, când s-a cerut celor de la educativ să dea o situaţie pe 2006, 2007, 2008 întrucât se face Strategia!) Când o să renunţăm la evidenţele triple? Când o să înceteze adresele cu termen de azi pe mâine sau de azi pe azi iar mai nou se cer răspunsuri duble, prin poştă şi prin mail?!

Unii spun că ar trebui să mulţumim că avem un loc de muncă în comparaţie cu alţii care l-au pierdut sau urmează să îngroaşe rândul şomerilor. Ar trebui să stăm liniştiţi pe locurile noastre, să ronţăim acadele şi chiar să simulăm satisfacţia. Ei bine, s-ar putea s-o facem mult timp de acum încolo dar măcar să fim solidari, cei mici cu cei mari, cei din unităţi cu cei de la centru şi noi toţi cu cei din minister. Nu?