În alb şi negru

Poate pentru că avem două emisfere cerebrale, doi ochi, două mâini, partea stângă şi partea dreaptă, suntem „condamnaţi”să vedem totul în alb şi negru. Fără nuanţe de gri. În fiecare zi, mintea noastră acumulează,sortează şi cataloghează informaţii despre tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Plini de zel, umplem rubricile de alb şi negru în funcţie de IQ, educaţie, experienţă, bun simţ, sentimente, frustrări sau copilărie nefericită.

 

Gândim, adică. Şi folosim limbajul articulat. Că doar lucrurile acestea fac diferenţa dintre noi şi maimuţa lui Darwin. Polemizăm. Bârfim. Invidiem. Concluzionăm. Cu voce tare, pentru că avem opinii şi personalitate şi nu vrem sa picăm de fraieri. Chiar dacă am „ratat” Crăciunul din ”89, a meritat pentru că am câştigat un drept esenţial - libertatea de exprimare. Aşa că, dornici să-l exercităm, analizăm la microscop orice subiect, îl dezgolim de sensuri sau îi inventăm altele noi. Nu ne scapă nimeni şi nimic. Nici măcar Moş Crăciun.

 

Se apropie încă o dată Crăciunul şi, anul acesta, Moş Crăciun (citiţi ANP), după ce s-a sfătuit în taină cu sfetnicii săi bătrâni şi neapărat înţelepţi, a hotărât că nu am fost destul de cuminţi şi de sârguincioşi pentru a primi daruri (citiţi prime). Mai mult decât atât, a împrumutat nuieluşa Sfântului Nicolae şi ne-a „altoit” cu un apel la generozitatea noastră, rugându-ne frumos să împodobim bradul în penitenciar şi să punem sub el, pentru copiii deţinuţilor, păpuşi dezarticulate, ursuleţi cu zâmbet trist, trenuleţe deraiate sau jocuri obosite de atâta jucat.

 

Dorinţa lui Moş Crăciun ne-a agresat bunul simţ! Trebuie să aducem daruri de acasă pentru copiii celor pe care îi dispreţuim? Să luăm jucăria copilului nostru, pe care n-o mai vrea de vreo 2 ani, şi să o dăm gratuit progeniturilor unora care au încălcat toate regulile care pot fi încălcate?! Să aştepte mult şi bine! Că şi noi am aşteptat un an ca să ne ţinem promisiunea faţă de odraslele noastre, care au luat premiul întâi cu coroniţă.

 

În 19 ani ne-am construit propria junglă, pe care am populat-o cu toate creaturile specifice ei. Am devenit consumatori feroce într-o societate de consum şi am învăţat că pentru absolut orice trebuie să scoatem cardul şi să decontăm. Trăim hipnotizaţi de Legea lui… OM – “dacă eşti om cu mine, sunt om cu tine”-, pe care o transmitem cu grijă şi mândrie din generaţie în generaţie. Ne învăţăm copiii că dacă sunt buni, sunt proşti, că trebuie să învingă prin orice mijloace, că nu trebuie să împartă nimic cu nimeni, pentru că nimic în viaţă nu este gratuit. Chiar Moş Crăciun are preţul lui.

 

Ştim toţi că mesagerii adevăraţi ai Crăciunului sunt copiii, pentru că ei nu pot mima fericirea şi nu pot falsifica un zâmbet. Spiritul Crăciunului este un simbol a tot ceea ce are mai frumos, mai delicat şi mai bun firea umană. Crăciunul este un armistiţiu unanim acceptat, clipă suspendată deasupra cuvintelor şi blazării cotidiene. Să ne prefacem că nu ştim răspunsul şi să ne întrebăm copiii dacă sunt de acord să dăruiască jucăriile lor vechi şi prăfuite din mansardă unor copii mai puţin norocoşi. Şi să nu ne mirăm că ei nu vor întreba cine sunt părinţii acelor copii. Cu fiecare Crăciun parcă uităm să dăruim, uităm să iubim, uităm să ajutăm. Necondiţionat. Uităm să fim Moş Crăciun.

 

Poate pentru că avem două emisfere cerebrale, doi ochi, două mâini, partea stângă şi partea dreaptă, suntem „condamnaţi”să vedem totul în alb şi negru. Fără nuanţe de gri. Dar avem o singură inimă, care ştie întotdeauna ce trebuie să facem. Oprind câteva secunde caruselul nebun al gândurilor, putem alege să o ascultăm.