Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

duminică, 28 decembrie 2008

Gogomăniile lui Pogea

Prima: PIB-ul crește voinicește

Gheorghe PogeaIeri, Gheorghe Pogea – ministrul finanțelor, a declarat pentru Mediafax că “Veniturile bugetare sunt estimate la 32,5% din PIB, iar cheltuielile la 34,2% din PIB. Produsul Intern Brut (PIB) este prognozat la 582,7 miliarde lei, faţă de 505 miliarde lei în 2008.” (sursa: link). Vă rog să fiți atenți la cifre. Boc a cerut documente suplimentare.

Domnul Pogea spune că, în 2009 - an de criză, PIB-ul României va crește cu vreo 77 de miliarde de lei (+15%). E greu de crezut, în condițiile unei creșteri economice nesemnificative, dar, ministrul finanțelor e de altă părere. Drept urmare, n-are de gând să stimuleze economia mai mult decât stimulează rata natalității.

Cifrele sunt avansate exact după ce se tânguiră toți partenerii “pentru România” că, din cauza crizei, nu pot să se țină de promisiunile electorale. Că nu pot, sau n-au de gând să se țină de promisiuni, asta e clar. Dar, cu bugetul ce au? Dacă PIB-ul crește atât de regulamentar, înseamnă că nu mai avem criză. Înainte să ne îmbătăm cu apa rece servită de domnul Pogea să facem totuși precizarea că Banca Mondială estimează o creștere a PIB-ul României de doar 2,35%.

A doua: Bugetul se dublează

Mai speră domnul Pogea că 32,5% din PIB o să ajungă la bugetul de stat. Adică bugetul va fi, dacă luăm în calcul și deficitul bugetar prognozat, de aproximativ 200 de miliarde lei. Bravo domnu’ Pogea! I-ai spart pe liberali chiar și în vremuri de criză. Ești tare, zău așa! Amărâții ăia, care-au pierdut guvernarea, avansau, pentru bugetul pe 2009, cifra de 116 miliarde de lei, luând în calcul o creștere a PIB-ului de doar 6%. Vai de capul lor, nici până la brâu nu-ți ajung cu optimismul.

Ceva nu e în regulă cu domnu’ Pogea. Ori i s-a stricat Excelul, ori cineva sau ceva ‘îl ajută’ să pară foarte prost. PIB-ul n-are cum să  aibă o creștere de 15% în vremuri de criză, iar bugetul de 200 de miliarde de lei e o mare gogomănie. Partea proastă e că acest domn este cel care va avea mare grijă  de bugetul României în următorii ani, asigurând finanțarea, printre altele, pentru justiție și, cu voia dumneavoastră – ultimul pe listă, sistemul penitenciar.

Nici Vosganian n-a rupt gura târgului, dar Pogea, noul ministru, nu dă nici o speranță. Sau, e genial. Și, cum stă bine geniilor, mai vorbește din când în când în dodii. Sau, și asta e o variantă, poate știe altceva despre inflație și despre deficite? De observat că nici măcar pe Boc nu l-a convins, altfel nu cerea omu’ alte date.

PS. Băsescu declara ieri că “multe dintre angajamentele politice nu vor putea fi duse la îndeplinire, iar Guvernul va trebui sa suporte critici severe.” Nu știu dacă mai ține…

Link util:

12 comentarii:

Anonim spunea...

Eu cred ca pentru incompetenta economica a inginerului Pogea este de vina.... Predoiu!
ce zici? achiesezi?

hai, parol!
ca Predoiu oricum e de vina pt toate relele din MJ si ANP, tota aia e daca extindem vina sa si la Finantze!

Baba Cloanta Cotoroantza...

Huginn spunea...

@anonim 28.12.2008 18:17:00

Ah, nu. Pogea nu e încă de vina pentru nimic. Abia incepe. De vină suntem noi că mergem la vot și alegem neinspirat. Predoiu are problemele lui, dar nu i-aș acorda mai multe 'merite' decât are.

Dar, poate n-ați citit cu atenție. N-am spus o vorbă despre Predoiu. Discuția era despre Pogea care bate câmpii cu grație. O seară bună.

Anonim spunea...

2008 este anul care in mintea multora va reprezenta un element de referinta nu numai pentru pietele de capital ci pentru intreaga societate umana. Povesti despre evenimentele care au avut loc in anul 2008 vor auzi nu numai copiii nostri, ci si copiii lor, si poate chiar nepotii acestora. Desi nu pare evident in acest moment, aceste evenimente au schimbat si vor continua sa schimbe modul in care privim capitalismul in general si efectele miscarilor de capital in special.
Jurnal de criza de pe Wall Street La nivel international in 2008 am vazut cum:
1. Lehman Brothers a declarat faliment, atragand dupa sine un “armageddon” financiar, care a inclus caderea AIG, disparitia Merrill Lynch precum si interventii fara precedent ale guvernelor pe pietele financiare.
2. Indicele Dow Jones al bursei americane a coborat cu 36,5% in 2008, cea mai proasta evolutie din 1931 pana in prezent.
3. Cel mai mare fond de risc (“hedge fund”) al momentului a fost demascat ca fiind cea mai mare schema piramidala din istorie, cu pierderi de 50 de miliarde de dolari.
4. Rata dobanzii cheie a bancii centrale americane a atins cel mai scazut nivel din istorie, ajungand la aproape 0%.
5. Petrolul a atins cel mai mare pret din istorie pentru ca apoi sa scada vertiginos cu aproape 75%.
6. A fost format primul cartel global al gazelor naturale, care va face ca pretul acestora sa creasca fenomenal in anii care urmeaza.
7. Vanzarile de autoturisme au cunoscut cel mai dramatic an, cu cele mai mari pierderi din istorie.
8. A fost ales primul presedinte de culoare al Statelor Unite ale Americii.
La nivel local, in Romania, am asistat la:
1. Cea mai abrupta cadere din istoria moderna a bursei de la Bucuresti, cu pierderi de 70%.
2. Cea mai mare crestere economica la nivel national in trimestrul al treilea 2008, cu peste 9% crestere anuala.
3. Extinderea companiilor romanesti in zona Balcanilor cu achizitii importante in aproape toate tarile din imediata vecinatate.
4. Primele alegeri uninominale, care au dus la crearea unui guvern de conjunctura si fara o identitate ideologica.

Unii dintre noi au fost afectati mai mult decat ceilalti, iar daca bursa ti-a naruit toate sperantele pentru un viitor mai bun in 2009, probabil ca acum e momentul sa privesti in urma si sa recapitulezi lectia invatata. La urma urmei, o lectie din trecut nu foloseste prea mult daca intelepciunea acumulata nu e folosita in viitor.
Acum, la sfarsitul unui an atat de tumultos, e momentul sa privim cu curaj inainte si sa ne pregatim pentru oportunitatile care nu vor intarzia sa apara. Fiecare oportunitate va fi asociata cu un anumit risc, dar acest lucru nu e o noutate. Ce ar trebui sa fie nou e modul in care abordam riscurile precum si masurile pe care le luam sa ne asiguram impotriva lor.
Anul 2008 a fost un an riscant din toate punctele de vedere pentru detinatorii de capital. Bursele din intreaga lume au scazut considerabil si, cu mici exceptii, chiar si cei mai capabili profesionisti de pe Wall Street vor termina anul in pierdere. Dar asta nu inseamna ca se vor da batuti. Pierderile din acest an sunt motive in plus sa isi faca mai bine temele pe viitor. E adevarat ca regulile jocului vor suferi schimbari dramatice, dar asta nu opreste pe nimeni sa faca bani. Capitalista sau nu, societatea umana va trece repede prin aceasta perioada in cautare de noi oportunitati, de noi vise, de noi sperante.
Cei care se dau batuti vor fi depasiti, cei perseverenti vor culege roadele. Daca vrei sa faci bani in continuare nu trebuie decat sa urmezi regula lui Warren Buffett: „Find a little bit of wet snow and a really long hill”.
La multi ani !

Huginn spunea...

@anonim 28.12.2008 19:43:00

Corect. Tocmai din acest motiv avem nevoie de un ministru al finanțelor cu picioarele pe pământ. Semne sunt că 2009 va fi și mai dificil.

Anonim spunea...

Prima dintre multele ce vor urma din deseaga lui Pogea.
De ar avea mintea romanului de pe urma si ar apela la specialistii din finante,cam disparuti din minister.
Criteriul de a fi in minister e cel politic si cum "finante" nu e partid politic.....
Sa fim optimisti ,ca oricum nu schimbam nimic din ce dicteaza ,MARELE....CONDUCATOR.

Anonim spunea...

Nu vreau sa fiu rautacios si sa trimit pe cei ce se pricep mai bine la pazit de hoti sa o fgaca si pe cei ce se pricep la economie sa vorbeasca mai mult.
Hai ca va iau incet!
Cifra lui Pogea face referire la un PIB nominal. Cu inflatia de acum, de aproape 10% se va "recupera" pe hartie o suma de 50 miliarde. Mai raman, din cele 77 mentionate de voi aprox. 27 miliarde (5,5%). Cum bine stiti de la lectiile de economie, orice devalorizare a monedei nationale ajuta la executia bugetara. La o valoare a monedei europene de aprox. 4,2 RON anul viitor vom avea recuperate alte cateva zeci de miliarde, deoarece bugetul este facut pe o proiectie de 3.8 RON la 1 EURO. Asta la prima vedere.
Problema care se pune este ca vom avea un pic mai multi bani, dar mult mai prosti!
Adica, pe intelesul agentului, daca in iulie 2007 salariul lui de 18 milioane era echivalent cu 560 euro, salariul lui de acum chiar mai mare, 21 milioane este de 525 euro. Daca ne gandim ca rata de la banca a crescut de la 100 la 115 euro, ca un kg. de carnita buna a crescut de la 4 la 4,5 euro vedem ca omul nostru trebuie sa isi faca griji de buzunarul lui rupt si nu de PIB-ul lui Pogea, care o duce, teoretic, foarte bine!

Anonim spunea...

Domnule Admin, de ce nu apare comentariul anterior? Facem verificari la calcule???

Huginn spunea...

@anonim 29.12.2008 15:34:00

1. Comentariul a apărut imediat ce l-am văzut, adică în 4 minute. Ceea ce e foarte bine, chiar dacă n-am reuşit să vă dau satisfacţie imediat.

2. Calculele au fost bune şi prima dată, iar dacă aţi fi citit cu atenţie aţi fi observat, în penultimul paragraf, că fac referire la faptul că, în realitate, prognoza se bazează pe o inflaţie şi un deficit bugetar care nu sunt făcute publice.

3. Da, dacă avem 10% inflaţie şi 5% deficit bugetar se schimbă problema, deşi nu în bine. Pogea declară că are alte ţinte de inflaţie şi deficit bugetar. Dacă dumneavoastră folosiţi cifrele pe care dânsul le ascunde nu vă contrazic, aveţi dreptate.

4. Ce spuneţi atunci de bugetul închipuit de Pogea? Cam cât de reală este prognoza încasărilor? Dar a cheltuielilor?

5. Îmi cer scuze dacă exagerez încercâmd să-mi depăşesc condiţia. N-aş vrea să vă supăr sugerându-vă să nu mai credeţi că păzitorii de hoţi sunt mai slabi economişti decât recalculatorii.

Anonim spunea...

A descoperit si anonimu matematica. Normal domnule economist ca daca modifici parametrii unei ecuatii se modifica si totalul. Multumesc pentru lectia gratuita. Esti genial! Mai ai calcule la tine, sau ti s-au terminat?

Anonim spunea...

Unde s-au modificat parametrii? Parametrii aia sunt viata reala, nu se modifica cum vrea economistul amator din fiecare. Pentru PIB se foloseste un deflator. Aici e vorba de valoare nominala. Eu am spus numai ca valorile sunt exacte si pot fi atinse, raportarea la cifre astea nu o facem cum trebuie. In niciun caz nu ma asteptam sa recunoasca cineva ca a gresit, doar suntem cu totii cei mai destepti din sistemul de aparare si ordine publica. Cu exceptia DEA, aia sunt degeaba acolo, nu?

Huginn spunea...

@anonim 29.12.2008 16:21:00

Muluţumesc pentru ajutor. Acum parcă ne mai înţelegem. Pogea n-a folosit "parametrii" ăia, din viaţa reală. Cu cifrele avansate de domnul Pogea nu se poate ajunge la acest PIB. Cu cele din viaţa reală, poate.

Dar, revin cu întrebarea. Ce spuneţi de bugetul închipuit de domnul Pogea? O să aibă nivelul încasărilor prognozat? Va fi deficitul bugetar de 1,7%? Se poate baza pe o creştere economică de cel puţin 4%?

gherla spunea...

pt intrebarea lui Huginn


Da nivelul incasarilor se va atinge in urmatorii doi ani, daca nu patru, deficitul va ajunge la 1,7 % dupa prima luna a anului 2009.