Crăciunul crizei sau criza Crăciunului?

Poate acum e momentul ca, în sfârşit, spiritul Crăciunului să se ia la trântă cu criza economică, cu primele de sarbatori, cu invidia, cu gelozia, cu răutatea. Cu sistemul. Cu Occidentul consumist. Cu miliţienii care ni l-au ascuns 50 de ani.

Ar trebui să visăm la o bunicuţă care reînvie povestea (oare câţi dintre noi o ştim toată şi ce am învăţat din ea?), în timp ce pregăteşte aluatul pentru prăjituri. Zahărul şi făina erau „raţionalizate” pe vremuri şi nu ştiu de ce, dar am un presentiment că ne putem aştepta la asta din nou (de data asta pentru că aşa vor spune capitaliştii). Oricum, gustul prăjiturilor parcă era mai bun şi ne ajungeau la toţi, deşi dospitul aluatului se facea, de multe ori, la lumina obscură a lămpii cu petrol, în glorioasa pauză de curent.

Poate criza economică ne va trezi la realitate. Vom observa că umplerea coşurilor cu produse, în isteria şi claustrofobia generalizată din supermarketuri nu are nimic în comun cu Crăciunul. Crăciunul ne-a fost furat de comunişti din calendar, dar nu au reuşit să ni-l smulgă din suflete. Capitaliştii l-au afişat pe toate bannerele, dar i-au alterat semnificaţia. Poate criza economică, sprijinită îndeaproape de criza sistemului nostru de valori va face, în mod paradoxal, lumină. În suflete. În conştiinţe. Într-o ţară "tristă, plină de umor", sfîşiată între atracţia promiscuităţii occidentale şi tradiţiile slavo-ortodoxe.

Poate vom învăţa că îmbrăţişarea copilului pentru care eşti un idol ,zâmbetul soţiei pentru care ai fost un idol, iertarea primită necondiţionat de la cel pe care l-ai rănit tocmai când era pentru tine un idol, bunătatea din sufletul tău, renunţarea în favoarea altuia, desfacerea nerăbdătoare a unui cadou simbolic, cu foşnetul de rigoare al ambalajului realizat cu stângăcie copilărească, mirosul de brad, povestea Crăciunului, colindele, valorează mai mult decât coşul ticsit cu lucruri strălucitoare fără sens, cardul fluturat la casă cu superioritate, prima de 1 decembrie, profitul obligatoriu din perioada sărbătorilor, shoppingul snob, evaluarea şefului, dispreţul colegului, regretul unei prietenii stricate, sentimentul de singurătate în mulţimea isterizată din supermarketuri.

Poate vom învăţa să fim mai puţin grăbiţi şi ne vom face timp să o ţinem în braţe pe fetiţa cu chibrituri, să o aducem în căminul nostru sau măcar să îi îndeplinim unul din visele ce se sting atât de trist în povestea lui Andersen.

Anul 2008 a fost un an greu pentru toţi. Un an cu mari speranţe şi mari dezamăgiri. Cu concursuri şi scamatorii. Cu stângăcii legislative. Cu schimbări. Cu polarizarea unei societăţi întregi. Anul 2009 poate fi mai bun dacă vom înţelege că „a fi mai bine într-un loc după ce am fost noi acolo” depinde în mare măsură de noi înşine sau în primul rând de noi înşine.

Sărbători fericite!