Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

vineri, 26 decembrie 2008

Bugetul Boc și ‘japonejii’

Emil Boc Boc reface mâine bugetul.  Nu-i place deficitul de 2%, vrea să fie de 1,7%. Oricum n-o să-l respecte, specialiștii spun că va fi undeva pe la 5%, dar dă bine pe sticlă. Creșterea economică n-o să mai fie 6%, o să fie cel puțin 4%. Agenția de rating Fitch spune că vom avea creștere economică de 1%… dacă o să gestionăm bine criza. Nu știu dacă economiștii lui Boc știu mai bine, dar mie mi se pare ușor lăutărească abordarea. E clar că țintele sunt iluzorii și că vor fi modificate de câteva ori anul viitor.

Băsescu spunea că la Palatul Victoria avem un "guvern reformist” care "ar putea reforma România”, “un compromis care nu compromite”. Au dat afară, de la Transporturi, 24 dintre directorii lui Orban, că aveau salarii mari. Acum doi ani Orban a demis vreo 17, pentru exact aceleași motive. Social–democratul de la Ministerul Muncii anunță că vor fi bani mai puțini pentru mămici. Majorarea punctului de pensie de la 1 ianuarie nu mai e sigură, iar 100.000 de posturi vacante din sectorul bugetar vor fi desființate. Boc spune că, în acest fel, se vor economisi cam 1 miliard de euro.

Guvernul Tăriceanu ‘a excelat’ în 2008 prin blocarea investițiilor. Din sumele programate inițial au fost cheltuite doar aproximativ 45%. Restul a finanțat pomeni electorale, deficit economic și… criza care stă să vină. Puțină disciplină financiară nu strică. Partea proastă e că disciplina financiară promisă arțăgos de Crăciun, în 2008, va fi foarte indisciplinată de Crăciun, în 2009. Miliardul economisit de Boc, pe hârtie deocamdată, nu va acoperi scăderea veniturilor la bugetul de stat. Și, în plus, nu rezolvă problemele de fond.

Mă așteptam ca un guvern reformist să anunțe investiții în infrastructură sau măsuri care să stimuleze creșterea economică, să deblocheze sistemul bancar sau care să crească productivitatea.  Ori, reducerea deficitului bugetar în condițiile scăderii veniturilor la bugetul de stat înseamnă doar că investițiile vor scădea. Cum creștere economică n-o să fie, iar economiile puternice vor intra probabil în recesiune, mă întreb care este mandatul și perspectiva acestui guvern?

Guvernul japonez face exact invers pentru a ieși din impas. Nu strânge cureaua la televizor, nu blochează investițiile, nu asistă pasiv la prăbușirea sistemului bancar. Are un plan de relansare a economiei, crește bugetul, crește investițiile în infrastructură și, are în vedere reducerea taxelor. Până și dobânda cheie, oricum foarte mică, va scădea cu 0,10%. Ciudați oameni și ‘japonejii’ ăștia!

După definitivarea Programului de guvernare, s-a renunțat complet la astfel de măsuri. Economiștii lui Boc consideră, probabil, că măsurile anti–criză vor putea fi finanțate din reducerea cheltuielilor. E puțin și e greu de crezut că se va întâmpla și în realitate. Ar trebui, în primul rând, să avem un alt sistem politic, iar asta e imposibil. Măsurile anti-criză pot fi finanțate doar de creșterea economică. Boc și Parteneriatu’ lu’ pește - pentru România, au însă alte idei.

Update 26.12.2008 ora 18.30

Ministrul finanțelor, domnul Gheorghe Pogea, recunoaște, într-un interviu acordat azi HotNews, că țintele de inflație, deficit bugetar și creștere economică nu sunt realiste și că vor suferi modificări. Promite însă că nu vor fi afectate investițiile pentru că o să desființeze niște posturi de director și o să dea alocații mai mici pentru concediul de maternitate. Ar fi un miracol dacă așa s-ar întâmpla. Numai că nu prea ține. Economiile vor fi insignifiante, iar Guvernul va apela, în disperare de cauză, la sumele prevăzute pentru investiții.

Bugetul de stat al României însemna vreo 70 de miliarde lei, adică aproximativ 20 miliarde Euro, în 2008. Cam aceleași cifre vor fi și în 2009. Doar 7 – 8% din bugetul de stat este alocat cheltuielilor de investiții, dar este singurul loc de unde Guvernul poate  redirecționa rapid bani pentru cheltuieli urgente. Pentru comparație, aproape dublu este alocat asistenței sociale. Restul sunt cheltuieli curente (personal, bunuri și servicii, dobânzi, transferuri etc.) și rambursări de credite (3 – 4%). Aici e mai greu de umblat.

N-am văzut nici o estimare referitoare la veniturile bugetului de stat pe 2009 - 2012. Era primul lucru pe care trebuia să-l aibă în vedere domnul Pogea, întâiul finanțist al țării. Cu tot respectul pentru domnia sa, cred că habar n-are ce se va întâmpla la anul și în perioada următoare. Dacă o să-i scadă încasările cu 10%, varianta optimistă, miliardul pe care zice că-l va economisi ar putea cârpi câte ceva.  În rest, pot să fac pariu, că se va repezi tocmai asupra fondurilor prevăzute la investiții… în interesul națiunii aflate în criză desigur.

12 comentarii:

Anonim spunea...

Huginn,

cind vom avea mentalitate si pricepere de japoneji,
vom face si noi ca si ei.

cam deodata, facem ca si noi; nici in vremuri de normalitate , in tara asta nu au fost lasati sa-si faca meseria specialistii in a defini proiecte ca sa atraga fonduri europene,
caci pe la ministere si companii de stat s-a incotzopenit clientele politica, ale carei preocupari le cunoastem...

este adevarat ca mare speranta nu avem nici de la actualul Guvern, cu ministri numiti deja si cu esalonul doi ne-numit inca, pentru care lupte grele se dau de sarbatori...

Cind vom avea oameni competenti pe pozitii cheie in Guvern, s-ar putea sa renasca speranta; pina atunci, in asteptarea eferectelor crizei, "consumam" gesturi ministeriale de un grotesc populism.

Fiecare acteaza dupa cum se pricepe!

Anonim spunea...

http://www.gov.ro/briefing-de-presa-sustinut-de-primul-ministru-emil-boc-la-finalul-primei-sedinte-de-guvern__l1a103765.html


Reporter: "Aţi spus că blocaţi posturile la administraţia centrală, în instituţii. Ştiu că este nevoie de personal atât în Justiţie, cât şi în Ministerul de Interne."

Emil Boc: "Aş face o precizare. Prin hotărâre de guvern, pe baza unui memorandum special şi precis justificat, pentru Justiţie şi pentru celelalte domenii unde sunt angajamente europene se poate aproba prin hotărâre de guvern, dar repet, punctual, nu prin decizii arbitrare ale şefilor autorităţilor respective. Să menţinem un control asupra eficienţei acestei măsuri."

Anonim spunea...

cind standard&poors si alte agentii de rating nu vor face rating pe criterii politice si vor face ratinguri de tara pe bune nu sa ne scada ratingul la comanda poltica cum am patit deja anu asta mai vorbim de deontologie si economie. pina una alta nijte baeti jmecheri din lumea asta fac ce vor cu bursele si oriciti bani se vor baga in burse daca ei vor acesti bani- virtuali bineinteles- vor disparea cum au disparut si pina acum. economie, analizsti, glume bune. va mai amintiti anu trecut cind se spunea ca va scadea cursul euro ca vin capsunarii cu euro in tara? mai stiti care a fost cursul euro? ascendent.sa mai avem incredere in economisti si analisti? mai stiti cind spunea isarescu sa pariem pe leu? leul pierdea teren masiv.concluziile le trageti voi.

Anonim spunea...

Nici n-au inceput bine si incep sa calce in strachini.

Anonim spunea...

Productia industriala inregistrata in Japonia a cazut intr-un ritm record, cu 8,1% in luna noiembrie fata de luna anterioara, aceasta cadere fiind cu mult mai mare decat estimarile analistilor intervievati de Reuters, care considerau ca scadere de 6,8%.
In ciuda caderii puternice, ministerul economiei, comertului si industriei din Japonia apreciaza ca si in luna decembrie productia industriala va continua sa scada, cu 8%, in ianuarie aceasta urmand sa aiba un minus de inca 2,1%.
Economia Japoniei, puternic orientata pe export, isi arata astfel slabiciunea fata de criza financiara globala care afecteaza majoritatea tarilor catre care aceasta exporta, o cadere a cererii la nivel global si un yen in continua crestere lovind puternic in companiile exportatoare

Anonim spunea...

Intr-o guvernare FSN anterioara se vorbea de suedeji, cum sa le "furam" modelul. Acum suntem "pe felie" si elaboram noi (ei) modele de trecut criza, de crestere economica in timp de recesiune, ce mai, avem specialisti.
Cam acelasi "model" se intalneste si in ANP si puscariile aferente cand se elaboreaza strategii, proiecte, etc. si noi nu ne putem c... de foame. Toti urcatii undeva pe o craca mai de soi devin subit specialisti in prognoza, strategie, management, cand ei nu-s decat niste ofiteri (sau subofiteri promovati) de cariera, cu bune si rele, dar sensibili la batutul din calcaie, cand li se spune "Am inteles, sa traiti!" Lasati bai fratilor infatuarea si tineti minte ca Academia de Politie sau Militara sunt departe de Academia Romana, iar multele cursuri absolvite sunt pentru multi ca lumanarea la capul mortului : LUMINEAZA, DAR NU DESTEAPTA.
Numai Bine!
Casa de comenzi nu e acasa.

Anonim spunea...

Eu as intreba altceva: U.E.nu le mai impune nimic?
Ca in alte privinte,cate nu s-au facut pentru ca le impune U.E?
Cate sacrificii s-au facut pentru a adera isi mai aminteste cineva? Cata cosmetizare in toate domeniile,schimbari radicale,taieri de craci,etc....
De ce nu e U.E. alaturi de noi si in momentul asta de rascruce?

Huginn spunea...

@26.12.2008 21:55:00 așa e cu agențiile astea, nu prea sunt toate de încredere. Cu toate astea situația noastră e destul de proastă, iar deciziile pe care le ia guvernul nu sunt tocmai inspirate.

@27.12.2008 09:23:00 cred că am citit același articol. Interesante mi s-au părut măsurile luate.

@27.12.2008 09:29:00 era doar un punct de referință nu de un model.

Anonim spunea...

UE ne da jde' miliarde pe care nu suntem in stare sa-i cheltuim. E ceva, nu?

Anonim spunea...

Personal cred ca investitiile in infrastructura care sa atraga si fonduri UE ar putea sa dea de lucru multora dintre cei disponibilizati de multinationale si sa ne ajute sa trec4em mai usor peste criza.Fara infrastructura faca degeaba planuri de turism monahal frumoasa blonda de la turism,adevarat din turism o tara ca a noastra ar trebui sa faca mai multi bani dar pentru asta iti trebuie infrastructura si aici noi suntem la pamint,in 19 ani nu am fost in stare sa facem nici macar O AUTOSTRADA.

Anonim spunea...

Teo,

de acord cu tine,
dar, cum spuneam, fara specialisti care stiu s agetsioneze un proiect, nici o speranta... aceeasi spagari, "baieti intelighetzi, deh", care revin cu fiecare guvervare...

asa ca, degeaba se da cocos alde berceanu' demitzind citiva directori... gesturi gaunoase, d politruc hotzman, care stie sa cinte bine pe corzile placute "popolului" suveran
( eu l-as fi intrebat de unde si-a rostuit averea d emilioane de euroi, atita vreme cit de douzeci de anisori fuse doar politician...0
fara oameni cu adevarat educati, experimentati si care sa stie ce este de facut nu doar sa mimeze ca muncesc (ci de bine ne defineste sintagma "Mircea, fa-te ca muncesti...")
fara suport politic care sa doreasca schimbarea sistemului mult prea clientelar, texte...

iar schimbarea, de ce sa o doreasca "exceptionalii" nostri politicieni, atita vreme cit mai este ceva de furat in tzara asta...

Anonim spunea...

Pe o stâncă neagră, într-un vechi sătuc, chiar într-o căsuţă, lângă un pătuc,
Plânge şi suspină o bătrână mică, care are fiul cât un puştiulică.
Căci la guvernare fiul ei iubit a plecat aseară şi n-a mai venit.
Celularul sună noaptea jumătate. Nu-i semnal, şi totuşi: - Oare cine-i, frate?
– Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit, n-a mai mers Taromu’ şi n-am mai venit.
Sun din Capitală, voi fi premier. M-a numit chiar Zeus, sunt timonier.
Căpitan e dânsu’, e ca la armată. Mica mea oştire fuge sfărâmată.
Vine criza, foamea, oamenii mă-njur. L-am servit pe dânsu’, m-a mâncat în cur.
Ce spui tu, straine? Emil e departe...Cica de Basescu nu se mai desparte.
Am crezut ca-i gluma, dar era sa mor. L-am vazut aseara la televizor.
Emil e cuminte, nu e derbedeu. De esti tu acela, nu-ti sunt muma eu!
Lasa-ma cu Zeus, " finca" omul chel, se joaca cu tine cum doreste el.
Te-a numit pe tine dupa Stolojan. Crezi ca e pe bune? Te-a luat de fazan.
Am vorbit cu tac-tu, asculta-l pe mos; dupa tine vine Leana lu' Cocos.
Du-te la Basescu, fa-i un ultim sluj, apoi ia Taromu', sa te-ntorci la Cluj!

Casa de comenzi nu e acasa.