Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

marți, 30 decembrie 2008

Bolile generalilor

Tribunalul Militar din București a hotărât să întrerupă pedeapsa de 15 ani de închisoare aplicată lui Mihai Chițac, fostul șef al trupelor care au acționat la Timișoara in decembrie 1989. Are la dispoziție trei luni pentru o intervenție chirurgicală pe cord. Lui Victor Athanasie Stănculescu, fostul ministru al apărării naționale, i s-a respins cererea de întrerupere a pedepsei pentru motive medicale. “Deși bătrân și bolnav” poate fi tratat în sistemul penitenciar. Procesul a durat 19 ani. Imediat după condamnare cei doi și-au amintit că sunt bătrâni și bolnavi.

Mihai Chițac spunea la ieșirea din penitenciar că întregul proces e o mascaradă și că trebuie să se opereze pentru că în 1986 a intervenit la Cernobîl și i-a slăbit inima. Da, a fost o mascaradă, pentru că a durat 19 ani. A fost o mascaradă pentru că Mihai Chițac și Victor Athanasie Stănculescu nu au fost condamnați atunci când ar fi contat. Și continuă să fie o mascaradă pentru că cei doi nu vor plăti pentru ce au făcut.

În anul 1990, o comisie guvernamentala de ancheta a evenimentelor din 1989 a propus trimiterea in judecata a generalilor Stănculescu și Chițac pentru participare la reprimarea Revoluției. Acest lucru s-a întâmplat abia in 1997. Ambii au primit o condamnare la 15 ani de închisoare, după 11 ani de proces, fiind judecați în libertate. Mai jos aveți câteva citate din Sentința nr. 9 din 15.07.1999 prin care cei doi generali au fost condamnați în primă instanță. Sentința a fost menținută și în recurs.

1. Referitor la generalul Chitac

"Generalul Chițac dădea ordine la Catedrala: "daca misca vreunul trageti in ei! La canaliile astea le trebuie revolutie, las ca le aratam noi revolutie!" si a tras un foc automat in multimea de pe treptele Catedralei. Nervos, generalul le reprosa militarilor ca nu au inconjurat Catedrala, ca sa nu scape nimeni de acolo" - declara capitanul Paul Catalin Marin, declaratie care se coroboreaza cu relatarile facute, in acelasi sens, de martorii oculari: Iepure Ion, militar in termen, Gabriel Popa, locotenent major, Cristian Popa, militar in termen, Ciprian Tamiian, militar in termen, Ion Teorcan, militar in termen, Marian Alfred Ioan, locotenent major.

"Generalul Chitac a preluat comanda dispozitivului din Piata Operei, unde s-a executat foc catre Catedrala, asupra unui grup de oameni cu luminari aprinse in miini. O persoana a fost impuscata pe treptele Catedralei. Generalul Chitac le reprosa militarilor lipsa de fermitate si a dat ordin de aruncare a gisturilor si de retinere a demonstrantilor, care au fost culcati pe burta. Generalul mi-a reprosat ca nu sint inarmat, aratindu-mi ca el are un pistol mitraliera in mina" - declara Mihai Trandafir, capitan.

"Generalul Chitac a venit in dispozitiv, interesindu-se de situatia fiecarei unitati, de actiunile demonstrantilor, de numarul lor, apoi a plecat si s-a intors, in aceeasi zi, cind, sub privirile lui, s-a deschis foc la Catedrala, unde au fost morti" - declara Gheorghe Ciubotaru, locotenent major.

"Generalul Chitac ne-a reprosat ca sintem lasi si lipsiti de curaj si ne-a ordonat sa trecem la ofensiva, sa inconjuram parcul, sa-i prindem si sa-i arestam pe demonstranti, sa-i urcam intr-un camion militar", timp in care "se aruncau gisturi (grenade lacrimogene) si se tragea cu mitralierele de pe transportor" - declara acelasi ofiter.

"La 17 decembrie, in timp ce ma aflam in dispozitiv, a venit generalul Chitac, inarmat cu un pistol mitraliera, si s-a interesat de modul de dispunere a fortelor in dispozitiv. Pe strazile Catedralei au aparut tineri si tinere, cu luminari aprinse in miini, tineri impotriva carora s-a tras. A cazut un tinar...", iar generalul Chitac, care a vazut scena, a spus: "hai, sa mergem, ca aici stapinim situatia". A doua zi, a venit in dispozitiv, a distribuit gisturi - care au fost aruncate pentru imprastierea demonstrantilor si ne-a acuzat de lasitate, ordonindu-ne sa trecem la ofensiva, sa incercuim parcul si sa-i prindem pe demonstrantii care se refugiasera acolo. Demonstrantii au iesit de buna voie si au fost escortati, bruscati si ridicati de o masina a armatei" - declara martorul Laurentiu Ungur, locotenent major.

Declaratiile martorului Ungur Laurentiu se coroboreaza cu declaratiile date, in acelasi sens, de catre martorii oculari: Pavel Ciubotaru, plutonier, Constantin Grecu, locotenent-colonel, Vasile Catea, plutonier, Ion Martin, locotenent colonel, Manase Martin, Morar Vasile, plutonier, Constantin Nicolae, plutonier, Stefan Mosiasi, plutonier, Ion Gavriliuc, locotenent major, Mircea Alexandrescu, locotenent colonel, Mihai Motoroiu, locotenent, Ion Stroia, jurist, Eugen Mitea, capitan, Ion Vilisca, ofiter, Gheorghe Ciubotaru, maior, Vasile Ceuca, colonel, Nicolae Ilie, Ion Stroe, colonel, Ilie Constantin, Constantin Roman, plutonier major, Constantin Aresmeritoaiei, locotenent colonel, Petru Boldi, locotenent colonel si Ion Burci, maior.

"Generalul Chitac a dat ordin sa se traga asupra demonstrantilor. Unii au cazut, altii au fugit in parc, iar generalul a dat ordin sa fie prinsi si retinuti. Au fost arestati peste 40" - declara martorii Grigore Diaconescu, locotenent major, Ion Gherman si Ilie Constantin. "Generalul Nuta mi-a comunicat ca generalul Chitac a fost la Catedrala si ca era in mare forma" - declara, in fata instantei supreme, Tudor Postelnicu, fost ministru de interne. (...)

Din declaratiile martorilor Vasile Ceuca, Roman Cistelecan, Nicolae Predonescu, Ion Gherman si Ion Stroia rezulta ca, indirect, generalul Mihai Chitac - la data aceea ministru de interne - i-a determinat sa retracteze relatarile facute la urmarirea penala, relatari prin care dezvaluiau implicarea sa directa in represiunea de la Timisoara.

(Sentinta nr. 9/15.07.1999 - paginile 11-15)

2. Referitor la generalul Stanculescu

Generalul Ion Coman confirma, textual, ca: "aproape permanent, generalul Stanculescu m-a ajutat la coordonarea activitatii pe linie militara, folosindu-l pentru a tine legatura cu unitatile M.Ap.N. si l-am pastrat pentru a-l inlocui, atunci cind lipseam de la sediu". "Aproape permanent generalul Stanculescu m-a inlocuit, cind m-am odihnit si cind am vizitat 7 intreprinderi din oras". "Generalul Stanculescu m-a inlocuit si in seara de 17 decembrie 1989, cind am vizitat o parte din orasul Timisoara". A existat o colaborare permanenta intre mine, Radu Balan si generalul Stanculescu, pentru restabilirea linistii la Timisoara". "La data de 17 decembrie 1989, de la ora 1 noaptea pina la 6-7 dimineata, m-am odihnit, timp in care am fost inlocuit de Radu Balan si generalul Stanculescu, care au asigurat permanenta privind receptionarea telefoanelor si comunicarilor privind evenimentele din timpul noptii si solutionarea lor. In dimineata de 18 decembrie Balan, de fata cu Stanculescu, m-au informat ca in noaptea respectiva au fost victime".

Actele medico-legale si declaratiile suprevietuitorilor confirma ca majoritatea covirsitoare a victimelor s-au inregistrat in noaptea de 17/18 decembrie 1989, adica in noaptea cind la comanda operatiunii de reprimare s-a aflat, pe linie militara, generalul Victor Atanasie Stanculescu...

Martorul Savu Ion, manifestant, declara ca, in ziua de 22 decembrie 1989, dupa fuga lui Nicolae Ceausescu, manifestantii adunati in fata sediului comitetului judetean de partid, l-au intrebat pe primul secretar, Radu Balan, cine a dat ordin sa se traga asupra lor, iar Radu Balan a raspuns ca "ordinul de a se trage in demonstranti a fost dat de generalul Stanculescu". Martorul mentioneaza ca Radu Balan a facut aceasta declaratie si in fata unei camere video.

In fata instantei supreme, Radu Balan a reiterat sus-mentionata declaratie, confirmind ca generalul Victor Atanasie Stanculescu a dat ordin sa se deschida foc impotriva demonstrantilor. La rindul sau, ministrul de interne Tudor Postelnicu declara: "generalul Nuta mi-a raportat ca de atacatori se ocupa Victor" (Atanasie Stanculescu). Si aceasta declaratie a fost data in fata instantei supreme.

"De la generalul Milea, am inteles ca, din dispozitia lui Nicolae Ceausescu, urma sa ne punem sub comanda generalului Coman, incit tot ce intreprindeam ii raportam lui, dar uneori imi raspundea generalul Stanculescu" - declara generalul Stefan Guse. (...)

"In biroul sefului Securitatii judetului Timis, de fata cu generalul Coman, generalul Stanculescu ne-a informat ca au fost puse in miscare si ca urmeaza sa soseasca la Timisoara si alte unitati militare, de la Buzias, Lugoj, Arad si Ineu" - declara generalul Emil Macri, din Departamentul Securitatii Statului.

"Generalul Stanculescu mi-a comunicat ca, la nivelul M.Ap.N., au fost luate masuri de afluire catre orasul Timisoara de trupe de infanterie mecanizata din Buzias, Lipova, Lugoj" - declara Traian Sima, seful Securitatii judetului Timis, declaratie facuta in fata instantei supreme de justitie. "Generalul Stanculescu tinea legatura cu generalul Guse si generalul Nuta, din ordinul meu si din proprie initiativa, interesindu-se de mersul evenimentelor. In prezenta mea, Stanculescu transmitea lui Guse ordinele mele" - declara generalul Ion Coman.

"In perioada respectiva, generalul Stanculescu a fost util in coordonarea activitatii din Timisoara, tinind, in principal, legatura cu unitatile M.Ap.N." - mai declara generalul Ion Coman. "In perioada 17-21 decembrie, generalul Stanculescu s-a deplasat, de citeva ori, la inspectoratul judetean al Ministerului de Interne si la Divizie" - precizeaza generalul Ion Coman.

"L-am vazut pe generalul Stanculescu la comandamentul Diviziei" - declara si colonelul Constantin Zeca. Generalul Stanculescu pleca "la divizie sau in alte puncte din oras, unde erau forte militare" - declara colonelul Petre Cristea, seful Statului Major al Garzilor Patriotice din judet. "Generalul Stanculescu rezolva, impreuna cu generalul Coman, problemele militare si tineau legatura cu Divizia Mecanizata" - declara Ilie Matei, secretar al C.C. al P.C.R., membru al C.P.Ex., declaratie data in fata instantei supreme.

"In perioada evenimentelor de la Timisoara, pentru restabilirea situatiei din oras, a existat o colaborare intre organele de partid - prin Coman si Balan - , organele de Securitate - prin generalul Emil Macri -, organele de militie - prin generalul Nuta - si organele M.Ap.N.,reprezentate de generalul Stanculescu" - declara, la rindul sau, Traian Sima, seful Securitatii judetului Timis, declaratie data in fata instantei supreme.

Generalul Victor Atanasie Stanculescu confirma ca: "in 17/18 decembrie m-am deplasat, de vreo doua ori, la divizie pentru a afla care este situatia. In aceeasi noapte fortele M.Ap.N. si ale M.I. au actionat in strada" - declaratie data in fata instantei supreme de justitie. "In 17 decembrie si in zilele urmatoare a existat o legatura si o colaborare permanenta intre armata si fortele de interne, pentru a actiona impreuna pentru restabilirea ordinii" - mai recunoaste generalul Stanculescu, in fata aceleiasi instante supreme.(...)

"Am dat ordin sa se urgenteze formarea echipajelor si iesirea tancurilor in oras, dar nu pentru a trage in demonstranti ci pentru linistirea spiritelor" - sustine generalul Stanculescu. Dupa teleconferinta cu Nicolae Ceausescu, a aparut generalul Stanculescu care l-a ajutat pe generalul Coman sa puna in executare ordinul de inarmare a garzilor patriotice. Seful garzilor patriotice a spus ca acestea nu pot fi inarmate, motiv pentru care generalul Stanculescu i-a spus lui Ion Coman ca, dupa evenimente, acesta trebuie schimbat" - declara generalul Emil Macri.

"Generalii Stanculescu si Nuta s-au pus de acord asupra zonelor in care sa actioneze trupele M.Ap.N. si M.I." - declara generalul Emil Macri. "La generalul Stanculescu s-au intocmit niste harti cu obiectivele M.Ap.N. si M.I. din oras" - declara colonelul Petre Cristea, seful Statului Major al Garzilor Patriotice.(...)

"La 18 decembrie, m-am oferit sa obtin de la comandamentele armatei si ale M.I. o situatie a dispozitivelor acestora, prin consemnarea, pe un plan al orasului, a acestor dispozitive. M-am deplasat la divizie si am cerut generalului Guse ca un ofiter sa consemneze dispozitivele M.Ap.N. Cu acelasi plan m-am deplasat la Inspectoratul M.I., unde un ofiter a consemnat dispozitivele M.I. Acest plan l-am prezentat lui Coman, pentru ca acesta sa cunoasca dispunerea fortelor din oras" - mai recunoaste generalul Stanculescu.

Generalul Victor Atanasie Stanculescu mai recunoaste, textual, ca: "de la aeroportul Timisoara (cind am ajuns acolo), ne-am deplasat la sediul Inspectoratului Ministerului de Interne, pentru a ne informa asupra situatiei"; "ajunsi la Timisoara s-a hotarit, impreuna, de noi toti, ca armata, impreuna cu internele, sa actioneze, impreuna, pentru a stavili fenomenul din strada si pentru a-l eradica"; "ordinul de folosire a armelor de foc, dat de Nicolae si Elena Ceausescu, a fost transmis pe filiera in jos"; "la 20 decembrie am fost informat ca Bobu si Dascalescu au discutat cu reprezentantii multimii"; "putem numi comandament punctul, colectivul instalat la judetul de partid"; "din colectivul care s-a aflat la judetul de partid am facut parte si eu, ca reprezentant al M.Ap.N."; "noi, cei de la judetul de partid, stiam, inca din seara de 17 decembrie, ca fortele M.Ap.N. si M.I., dislocate in oras, fac uz de arma. De aceea, in dimineata de 18 decembrie, noi am cerut situatia victimelor"; "Coman mi-a spus ca, din ordinul lui Ceausescu, am fost numit comandant militar unic" - declaratii date in fata instantei supreme.

(Sentinta nr. 9/15.07.1999 - paginile 5-11) (sursa:link)

5 comentarii:

Anonim spunea...

Poate ar trebui sa va aplecati mai mult asupra celor ce se intampla zilele astea in minister: numiri/eliberari din functie, "schimbarile de trupe", cum se "apreciaza" proiectele legislative, cum s-au definitivat codurile, ce se intampla cu secretarii de stat, rocadele preconizate la conducerea unor directii etc. Unele situatii sunt absolut interesante... Bafta! Numai sa nu fiti "calmati", cum s-a intamplat cu altii, vehementi in alte vremuri...

Huginn spunea...

O să ne aplecăm. Deocamdată nu răzbate mare lucru. Ceva de pe la avizare...mai nimic despre rocade. M-ati facut curios.Poate reveniţi pe mail-ul de blog cu ceva detalii.

Anonim spunea...

Daca totul ar fi fost rezolvat acum 15 ani nu se mai ajungea aici!!! Omul era mai tanar, dovezile erau mai proaspete si rudele victimelor erau mai multumite!!!

Anonim spunea...

UN ROMAN OARECARE

...chiar credeti ca acesti doi fosti generali sunt responsabili pentru crimele de la revolutie/
Or fi fost implicati dar sunt doar doi tapi ispasitori, pentru ca daca intr-adevar dadeau ordine de a se trage in oameni existau acum mii si mii de morti.
......dar asta e, Iliescu&CO sunt bine merci acuma si cei doi generali ("asasini" zice-se) sunt responsabili pentru crimele de la revolutie.
TRAIASCA ROMANIA SOCIALISTA

kinlypec spunea...

Praf in ochii opiniei publice. Nu este corect sa judeci faptele cuiva, facute odinioara prin prisma legilor pe care le-ai dat ulterior. Este principiul nonretroactivitatii legii. In concluzie decizia de condamnare este una politica asa cum decizia de repunere in drepturi a tradatorului Pacepa este tot una politica. Traiasca justitia romana politica!