Care va să zică, vine delegaţia FMI la Bucureşti şi spune un lucru pe care nimeni dintre guvernanţi nu-l ştia (?!) - că situaţia economico-financiară a ţării este proastă şi merge spre mai rău. Se zvoneşte că se vor lua măsuri drastice, mai ales că dl Jeffrey Franks este foarte exigent.
Dl Videanu (parcă) spune că decizia finală (să citim: „soarta României”) atârnă de talentul de negociator al dlui Băsescu. (Declaraţia asta, surprinzător, a trecut aproape neobservată!)
În fine, dl preşedinte iese public şi anunţă că s-a convenit cu delegaţia FMI că se vor scădea masiv cheltuielile bugetare, iar principalele măsuri ar fi scăderea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%.
Scandal, isterie, revoltă! Se vorbeşte despre alocaţia copiilor, despre pensiile invalizilor şi a persoanelor cu handicap etc., etc.
Până la momentul anunţului prezidenţial, nici vorbă de consultări, nici vorbă de negocieri, nici vorbă de discuţii pe variante alternative. Toate astea vin ulterior când, în faţa opoziţiei furibunde, Traian Băsescu face apel la responsabilitate şi solidaritate. Fireşte, atât partidele de opoziţie, cât şi sindicatele resping, din capul locului, nişte măsuri care par, într-adevăr, luate pe colţul mesei.
