Titlul şi ideea acestui articol nu sunt ale mele, recunosc. Sunt ale unui cititor, autointitulat „Părintele 17”, căruia îi mulţumesc pe această cale pentru idee şi care, probabil nemulţumit uneori de posibila desincronizare dintre articolele scrise şi evenimentele fierbinţi, (sau, daca vreţi, dintre ploaia planificată şi cea întârziată) mi-a sugerat, poate pe bună dreptate, cu ocazia unui comentariu la un articol anterior, să îmi reorientez atenţia spre activităţi mai domestice.
Nu că sistemul penitenciar ar fi sălbatic, doamne fereşte! Nu vreau să îmi justific acest gen de postări prin clişeul obosit de pe la convocări "folosirea gândirii alternative", ci doar să mă îndoiesc că autoîncătuşarea noastră în grile rigide de abordare, indiferent de spaţiile sociale în care ne mişcăm (serviciu, blog, sindicate, familie, o bere cu colegii), ar putea sa ne facă bine.
Aşadar, a croşeta înseamnă a împleti, a face astfel încât un ghem banal de bumbac sau din alt material textil să devină un frumos goblen sau un valoros macramé. Desigur, pentru asta ai nevoie de o serie de calităţi: îndemânare, vedere bună, răbdare, viziune de ansamblu, imaginaţie (sau măcar veleităţi de plagiator), creativitate. Mai e nevoie ca materialul textil să fie de bună calitate, ca ghemul să fie fără noduri, să fie suficient de lung cât să îţi ajungă pentru capodopera planificată şi, evident, mai ai nevoie de ácele alea de croşetat... nu ştiu exact cum se numesc, Nuţi, ajuta-mă, te rog!
Unii dintre noi ne desăvârşim opera dintr- un fotoliu comod, în compania luminii, a muzicii ambientale, cu un decor care să stimuleze creaţia, beneficiind de înţelegerea celor din jur pentru o activitate ce presupune timp, efort şi uneori consum nervos (mai ales dacă ţi se rupe aţa când ţi-e lumea mai dragă sau dacă „beţele alea” nu reuşesc să parcurgă traiectoria corectă printre orificiile sau jaloanele materialului imaginar, în cazul macrameului sau ale "negativului", în cazul goblenului).
Alţii croşetează o viaţă într-un colţ, acolo unde nu îi vede nimeni, la lumina de veghe, din resturi de ghemuri, iar cei mai mulţi dintre noi învăţăm să croşetăm în linişte, aşteptând ca goblenul nostru să fie observat. Uneori e furat, alteori copiat, pătat adesea cu cafeaua lu Nuţi, lăsat din când în când nesupravegheat şi făcut ferfeniţă (ma gandesc la atmosfera de la Târgu Ocna), dar rareori valorizat.
Pentru cine croşetăm, de fapt? Printre cine croşetăm? Cine monitorizează îndemânarea sau neîndemânarea noastră? Eşecurile şi "succesurile" noastre, minciuna noastră, copiatul nostru, petele de cafea, lenea sau graba, renunţarea sau entuziasmul nostru. Măcar să ne străduim să nu lăsăm macrameul neterminat. Sau dacă îl lăsăm, să avem puterea de a pune la dispoziţie modelul după care s-a lucrat, fără regretul că altcineva desăvârşeşte o idee. Şi fără teama că se va lucra după alt "negativ".
Dar, în afară de deţinuţii care participă la expoziţii cu goblenuri, ce legătură au toate astea cu penitenciarele? I don t know, maybe the armchair...
Pentru detalii suplimentare puteţi să vă adresaţi lu` Nuţi. ANDRELE, asta era! Mersi, draga mea!
