Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

Se afișează postările cu eticheta societate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta societate. Afișați toate postările

marți, 24 februarie 2009

Dinte pentru dinte

2038431112_c9bd29d1be De o saptamana se discuta intens despre romanii din Italia, mai exact despre infractorii romani din Italia. Ministrul roman de externe a tinut si o conferinta, in care le-a precizat italienilor ca repatrierea infractorilor este una, expulzarea e alta, iar dreptul de libera circulatie in spatiul european este garantat. Toata povestea asta cu romanii rai din peninsula se analizeaza in stil romanesc, adica pana la epuizare, adica pana la momentul cand iti vine sa-ti pui mainile la urechi, ca sa nu mai auzi rostit niciodata cuvantul roman sau cuvantul italian.

Tot pe fondul asta, am asistat (de unde deduc ca sunt o persoana vicioasa!) la discutia dintre Cristian Tudor Popescu si Emil Hurezeanu si la discutia (largita de data asta) dintre ziaristii italieni si ziaristii romani. Mie imi place Cristian Tudor Popescu, vreau sa spun ca imi place si atunci cand nu-mi place, mai precis cand nu sunt de acord cu el. Ei bine, in discutia asta despre infractorii din Italia, Dl Popescu a facut "vorbire" despre pedeapsa cu moartea, despre utilitatea ei.

"E impropriu spus, pedeapsa cu moartea - zicea Dl Popescu - pedeapsa este atunci cand esti nevoit sa suporti, un timp mai scurt sau mai indelungat, anumite interdictii menite sa te trezeasca, sa te convinga sa nu mai faci, intr-un cuvant sa te responsabilizeze. Moartea nu e o pedeapsa, este o eliminare. Inchisoarea este o pedeapsa, dar de ce sa mai cheltuiesti cu un asemenea om, cu violatorul copilei de 14 ani, cu Mailat, ucigasul din toamna anului trecut, de ce sa-i mai dai ocazia sa mai comita inca un viol, inca o crima?”

Dl Hurezeanu a adus in discutie posibilitatea (lucru nu tocmai neobisnuit!) de a fi condamnat la moarte si de se descoperi nevinovatia condamnatului prea tarziu. Recidivistii, ei sa fie eliminati fizic din sanul societatii nevinovate - a gasit pe loc solutia, Dl Popescu.

Despre pedeapsa cu moartea se poate discuta la infinit, vreau sa spun discutie cu argumente. Evident metoda "eliminarii" ar fi cea mai "economica", ar putea fi si una "morala" daca si legea ar permite lucrul asta. Ce ma framanta pe mine (nefiind adeptul unei asemenea solutii) este usurinta cu care rolul societatii este minimalizat, pana la a disparea cu totul din ecuatia asta.

Luam cazul Mailat (a carui vinovatie a fost totusi pusa sub semnul intrebarii!), nascut, crescut intr-o cocioaba, needucat, cu alte cuvinte o finta umanaprimitiva. Daca el reactioneze la fel de primitiv precum a fost tratat, este arestat si condamnat fara drept de apel. Cine stabileste vinovatia parintilor care nu l-au invatat nimic bun? Cine stabileste vinovatia institutiilor angajate sa-l ocroteasca pe copilului Mailat, institutii care nu si-au facut in niciun fel datoria?

Nimeni! Societatea, partasa intr-un fel la crima asta, isi trimite la proces reprezentantul, care are datoria sa arate cu degetul si atat. Cu alte cuvinte se spala pe maini si cu bani putini ascunde gunoiul sub pres. Asadar, se poate spune intr-un fel ca "societatea" este singura care iese nepatata din toata nenorocirea asta, victima si calaul ei sunt extrase chirurgical din combinatie.