Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

Se afișează postările cu eticheta bătrâni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bătrâni. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 martie 2009

Cine n-are bătrâni, să şi-i cumpere?!

În ultimii 2-3 ani media de vârstă a personalului din sistemul penitenciar a scăzut datorită, pe de o parte, pensionării „greilor” iar, pe de altă parte, angajării unor tineri, chiar foarte tineri băieţi şi fete. S-a ajuns ca în ziua de azi cei din categoria 30-35 de ani să fie consideraţi mai mult bătrâni decât tineri şi poate că asta nu ar fi grav dacă ar avea şi experienţă sau măcar chef de muncă.

De multe ori însă, cei abia ajunşi la vârsta de 35 de ani, se consideră îndreptăţiţi să dea lecţii mai tinerilor colegi, să sancţioneze „orice ieşire din decor”, să îşi etaleze calităţile, posibilităţile şi relaţiile în gura mare, în faţa tuturor. Au devenit gălăgioşi şi pretenţioşi, mulţi dintre ei chiar periculoşi. Cei mai tineri sunt prea speriaţi şi asistă neputincioşi la „reprezentaţiile” acestora în timp ce vârstnicii, fie nu au chef să intervină (oricum mai e puţin până la pensionare), fie nu riscă o greşeală care ar putea să le pună în pericol salariul de merit sau postul de şef şi implicit o pensie mai bunicică. Mai sunt şi cei care au demnitate, experienţă şi muuult profesionalism dar şi-au pierdut încrederea că cineva mai poate să îi întoarcă la locul lor pe cei prea plini de ei.

În unităţi sunt regretaţi bătrânii colonei pensionaţi, mai de voie, de nevoie şi se constată în multe sectoare că ar trebui o mână fermă, o minte calculată, o voce puternică, un spirit combativ, o sămânţă de bărbăţie. Sigur asta nu înseamnă că toţi cei rămaşi la muncă sunt laşi, proşti sau leneşi dar să recunoaştem că vremurile s-au schimbat şi parcă mai mult decât înainte ducem lipsă de modele, de lideri, de profesionişti şi valori. Suntem tentaţi, şi poate pe bună dreptate, să asociem modelele cu persoane mai în vârstă întrucât acestea sunt mature, înţelepte, responsabile. Mulţi dintre noi, fără prea mare efort, îşi amintesc de un nea Ion care a restabilit ordinea într-o cameră de unul singur, a salvat pielea vreunui puşti în faţa superiorului, preluând asupra lui întreaga vină sau, cu şcoală puţină, a găsit cea mai eficientă soluţie de a împăca pe toată lumea.
Pe de altă parte, nu vor fi toţi pomeniţi „la cele bune”, fie pentru că nu au reuşit să se înţeleagă cu generaţiile mai mici, fie pentru că nu au vrut să accepte conlucrarea cu acestea. În timp ce tinereţea este caracterizată de spontaneitate, iniţiativă şi creativitate, bătrâneţea aduce cu sine rigiditate, inflexibilitate, lentoare, dificultăţi de adaptare şi stereotipii. Unii sunt irascibili şi frustraţi, confuzi, obosiţi şi uzaţi. Iar când aceştia mai sunt şi directori de penitenciare sau pe aproape, e şi mai greu de lucrat cu ei!

Poate o scuză bună pentru comportamentul lor ar fi că problemele determinate de pensionare apar în perioada premergătoare acesteia şi de multe ori colegii în cauză au stări de anxietate, insomnii sau alte tulburări. Pensionarea este prima situaţie de criză cu care se confruntă vârstnicii şi de multe ori retragerea din activitatea profesională înseamnă debutul declinului. Le va fi foarte greu cu atât mai mult cu cât pierd aproape orice contact cu colegii, nemaifiind căutaţi sau incluşi în activităţile cu care erau obişnuiţi.

Ar trebui aşadar să îi înţelegem pe „bătrânii” noştri şi să îi suportăm iar unii aplică cu succes zicala: „spune cum spune el şi fă cum vrei tu”. Dar ce te faci când bătrânul lup de mare este factor de decizie, are influenţă şi timp la dispoziţie să îţi urmărească orice mişcare? Ce ne facem când nici tinerii noştri nu sunt mai grozavi?! Trag cu arma asupra altor colegi, escrochează, fură, înşală, dau în presă minciuni, aduc droguri deţinuţilor … Mai grav, sunt acceptaţi de noi şi, în această situaţie, unii au nostalgia timpurilor în care bătrânii rezolvau într-un mod radical dar eficient astfel de probleme. Exista mai mult autocontrol, mai multă ruşine şi responsabilitate din partea celor tineri dar şi mai multă maturitate, fermitate şi implicare din partea celor mai vârstnici.

Probabil cei tineri nu mai pun prea mare preţ pe cei vârstnici iar aceştia din urmă sunt dezamăgiţi de tineri şi privesc neîncrezători spre viitorul penitenciarelor, considerând că munca lor de-o viaţă nu va fi continuată aşa cum şi-ar dori. S-ar putea ca ambele părţi să aibă dreptate şi toţi să ne înşelăm în aceeaşi măsură dar cert este că trebuie să avem respect faţă de bătrânii noştri fiindcă în curând vom fi unii dintre ei!